ZF Transilvania

Mai multe zboruri internationale de pe Aeroportul International Timisoara

29.04.2004, 00:00 28



Numarul de pasageri de pe Aeroportul International "Traian Vuia" din Timisoara a crescut in primele trei luni ale acestui an cu 42,3% fata de perioada similara a anului trecut. In plus, numarul de operari de aeronave a crescut cu 37,9%, fiind procesate 2.169 de aeronave, in vreme ce transportul de marfa a crescut cu 70,2%. Aceasta evolutie a fost determinata in principal de includerea unor noi zboruri externe. Astfel de luna trecuta, compania Carpatair a pus la dispozitie zboruri spre Torino si Dusseldorf, cu frecvente de cate trei curse pe saptamana. Orarul de vara, intrat in vigoare din 26 martie, a adus o crestere a frecventei zborururilor Timisoara - Budapesta, prin introducerea de catre compania Malev, a unei curse dus-intors si sambata, ceea ce a sporit numarul zborurilor saptamanale la sapte. Si compania nationala Tarom si-a intensificat zborurile, ceea ce a determinat o crestere la 42 de de miscari pe saptamana pe Aeroportul International Timisoara de la 32 de miscari saptamanal cate erau prevazute in programul de iarna.



In ceea ce priveste transportul de marfa s-a consemnat o premiera prin deschiderea de curse cargo in regim de charter cu aeronave IL 62 pe relatia Tianjin - Timisoara. In prezent compania VIM Airlines opereaza in favoarea SC Cargo International Transport SRL trei astfel de curse pe saptamana pe relatia Tianjin - Timisoara si retur.



Aceasta intensificare a zborurilor a determinat ca, in primele trei luni ale anului, veniturile Aeroportului sa creasca cu 27% fata de aceeasi perioada a anului trecut, atingand 23.655 milioane lei, dupa cum a declarat Rodica Circotas, directorul economic al companiei. Concomitent au continuat lucrarile de investitii, doar in luna februarie fiind realizata o investitie de trei miliarde de lei pentru supravegherea video a aeroportului timisorean. Anul acesta vor mai fi cheltuiti sapte miliarde de lei, bani alocati de la bugetul de stat, pentru lucrarile de extindere la aerogara, care urmeaza a fi finalizate la inceputul lunii octombrie 2004. Lucrarile realizate din surse proprii, finalizate deja, se ridica la 3,65 de miliarde de lei si au constat in repararea platformelor de beton din incinta aeroportului si amenajarea birourilor operatorilor vamali. transilvania@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO