ZF Transilvania

Memo catre toti angajatii: Jos cravata!

21.04.2005, 19:31 90

Coborare in rapel, cu tiroliana prin pesteri, catarare, mountain-bike, off-road, orientare prin GPS, parapanta, traseu caiac, paintball. Acestea sunt cateva dintre activitatile care intra in "oferta" de team building, urmata sau nu de discutii si analize in grup, de care beneficiaza din ce in ce mai mult angajatii din firmele romanesti. Sudarea echipei este scopul pentru care sefi si angajati, parteneri de afaceri, si chiar familiile lor, renunta la costum si cravata si participa la "jocuri", care, la prima vedere, par copilaresti.

Oferta de training a firmelor de specialitate de pe piata de recrutare profesionala si resurse umane s-a diversificat foarte mult in ultimii ani, ca si cererea firmelor care investesc in instruirea personalului. Din ce in ce mai multe firme locale investesc in trainingul specializat al angajatilor, dupa ce mult timp companiile multinationale sau cel putin cu extindere nationala erau clientii obisnuiti ai firmelor care ofera astfel de training. "De obicei, sunt firme multinationale, cu personal strain in conducere, sau cel putin cu romani care au luat parte la stagii profesionale in strainatate, care investesc in asa ceva", spune Daniel Todea, directorul executiv al firmei Adventures4all, care ofera programe complexe de teambuilding. Infiintata in 1996, firma a oferit la inceput doar programe de paintball. Firma are doua sucursale in tara, la Cluj-Napoca, Valahia Outdoor, si la Ploiesti, Valahia Paintball. Printre clientii care i-au solicitat programe de "outdoor" se numara firme de distributie, banci, firme de telefonie si telecomunicatii, de transport, firme IT.

Activitatile de outdoor teambuilding sunt componenta de destindere din cadrul trainigurilor profesionale la care participa angajatii sau a evenimentelor deosebite din cadrul firmelor, de obicei, aniversari. In cadrul programelor de training, este inclusa cel putin o jumatate de zi de program de activitati "extreme", menit sa "sudeze'' echipa. De exemplu, aniversarea a unei firme, la care sunt invitate persoane mai ales din structurile superioare, cu familiile si partenerii de afaceri, contine cel putin o activitate de destindere, de la paintball pana la catarare si offroad.



Seful fara cravata

Sa ajungi sa te simti bine cu oamenii cu care lucrezi. Sa cunosti oamenii si in afara atmosferei cotidiene de la birou. "Primul pas spre o prietenie", asa descrie Daniel Todea scopul principal al participarii la astfel de traininguri. Distractia, destinderea sunt principiile pe care se bazeaza constructia acestor programe de "sudare a echipei". "Sunt identificate nevoile clientilor, apoi noi facem o propunere de program de training, iar detaliile se discuta ulterior", explica Ovidiu Valceanu, operational manager in cadrul firmei Sales Consulting. Cele mai multe programe de training de acest gen sunt coordonate impreuna cu directorii de resurse umane din cadrul companiilor, spune Todea.

Team buildingul outdoor poate fi combinat cu sedinte de discutii si analize, intr-o alta forma de trainig, numita indoor training (n.red. care se desfasoara inauntru). "Daca nu faci o analiza, risti ca problemele si conflictele care aar in timpul execitiilor outdoor sa nu fie rezolvate", afirma Ovidiu Valceanu, care apreciaza ca acest tip de training este mult mai util si mai complex. Alte scopuri declarate ale participarii la astfel de sesiuni de instruire sunt imbunatatirea comunicarii in cadrul organizatiei sau implementarea mentalitatii companiei.



Intre 50-200 de euro/persoana

Un program complex de teambuilding cuprinde cel putin trei zile de activitati outdoor. Un astfel de program, propus de o firma specializata, se desfasoara in zona Belis-Fantanele, pe echipe formate din 8-12 persoane. In prima zi, echipele participa la programe de orientare, folosind tehnologia GPS, la catarare pe perete natural si la traversarea lacului cu banci pneumatice. A doua zi, se pot organiza sesiuni de oofroad pana in Doda Pilii, unde este un tronson de 11 kilometri pentru mountain bike. Firma asigura camparea in corturi, inclusiv mancare (sau bucatarul) si focul de tabara. In ziua urmatoare se face un tur al pesterii Humpleu, intre 1-6 ore, sub supraveghere specializata. Pe parcurs, pot fi organizate jocuri de team-building. "Programul este adaptat in functie de cerintele firmei", precizeaza Todea. Firmele pot beneficia de serviciile de teambuilding fie contactand direct Adventures4all, fie prin intermediari (firme de turism sau de organizare de evenimente).

Toate activitatile sunt organizate in colaborare cu alpinisti, salvamontisti, parapantisti cu licenta de zbor si speologi. Programele sunt disponibile in orice zona din tara, iar in cazul in care unele activitati nu sunt posibile din lipsa de relief specific, sunt inlocuite sau adaptate (de exemplu, se pot face catarari pe panouri artificiale). Cele mai putin solicitate activitati au fost calaria si scufundarile, din lipsa de timp pentru antrenament. Cele mai multe solicitari vin din partea firmelor nationale, din Cluj doar doua firme si-au trimis angajatii la astfel de traininguri. Investitia totala, facuta in cativa ani, in echipamente si personal specializat, se ridica la 50.000 de euro, iar cifra de afaceri anuala, la 100.000 de euro. "Cea mai mare investitie pe care am facut-o sunt oamenii cu care colaboram", spune Daniel Todea. Capacitatea maxima pentru care pot sa asigure servicii specializate este de 150 de persoane, desi au avut si cereri pentru 250 persoane.

Programele de training sunt specializate pe dezvoltarea anumitor abilitati, denumite soft skills, gen comunicare, leadership, negociere, managementul conflictelor, luarea deciziilor si managementul timpului. Alte traininguri sunt organizate pentru a dezvoltarea tehnicilor de vanzari si customer care, iar cele specializate pe team buiding au ca scop optimizarea activitatii in echipa. Un alt tip de programe de training este destinat fiecarui nivel ierarhic din cadrul companiei, in special cu programe modulare de soft skills, iar in cadrul fiecarui departament, programe de dezvoltare a echipei si optimizarea activitatii in echipa. Un program complet, de 16 ore, desfasurat pe parcursul a doua zile, oferit de o firma de recrutare si resurse umane, costa intre 1.200 si 1.800 de euro, pentru o achipa de 8-12 persoane, la care se adauga cheltuielile pentru cazare si alte aspecte organizatorice. "Avem clienti care si-au programat deja 10-12 traininguri de team building pentru anul acesta", spune Ovidiu Valceanu, operational manager. Firmele clujene care investesc in instruirea personalului se pot numara, insa, pe degete. transilvania@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO