ZF Transilvania

Stocurile Clujana ar putea lua calea pietei rusesti

22.04.2004, 00:00 18

Conducerea producatorului de incaltaminte Clujana intentioneaza sa vanda jumatate din produsele pe care le are in stoc pe piata tarilor ex-sovietice.


"Americanii si clientii din tarile nordice, acolo unde mergea cea mai mare parte a exportului Clujana din ultimii ani inainte de inchidere, nu mai vor incaltaminte de strada, ci vor modele mai pretentioase, astfel ca am fost nevoiti sa ne indreptam spre alte zone. Tatonam terenul in fosta URSS cu un lot de 22.000 de perechi de pantofi pentru femei, urmand sa ne adaptam strategia in functie de rezultatele pe care le vom avea", a declarat directorul fabricii, Ion Sabin Pop.


El a mai adaugat ca, la acest moment, stocul total este de aproximativ 55.000 de perechi de pantofi pe care conducerea societatii spera sa-l epuizeze pana la sfarsitul anului.


Pop a mai spus ca inceperea productiei a fost amanata pentru luna septembrie 2004 si ca, in primele luni de activitate, societatea isi va desfasura activitatea in sistem lohn, cel mai probabil cu parteneri italieni. El sustine ca exista doi cetateni americani, de origine romana, care sunt interesati sa investeasca sau chiar sa preia, in viitor, fabrica clujeana.


Potrivit mangerului Clujana, anul acesta vor fi angajate 150 de persoane, urmand ca reincadrarea in munca sa continue anul viitor cu circa 500 de fosti angajati. "In perioada imediat urmatoare vor fi investiti peste 500.000 de euro pentru utilarea si reabilitarea halelor si estimam ca in vara anului 2005 societatea va atinge parametrii maximali de functionare, astfel incat sa fie relistata la bursa", a mai spus Pop.


Conducerea Clujana asteapta, ca saptamana aceasta, AVAB sa semneze protocolul de conversie in actiuni a datoriilor pe care societatea le are catre stat. Actiunile astfel rezultate vor fi administrate tot de Consiliul Judetean Cluj, care va detine 93,3% din societate. Clujana a fost inchisa in 1999, o parte din active fiind vandute pe bucati. Anul trecut, Guvernul a trecut 63,78% din actiuni in proprietatea Consiliului Judetean Cluj.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO