Profesorul Nicolae Tanasoca, cercetator la Institutul de Studii Sud-Est Europene si cadru universitar la Universitatea de Arte Vizuale Nicolae Grigorescu din Bucuresti, este unul dintre cei mai autorizati specialisti pe probleme de balcanologie. Interviul care urmeaza incearca sa evalueze pagubele pe care negarea propriei noastre vecinatati le poate aduce la nivelul cercetarii stiintifice.
- Va aflati in biroul dumneavoastra cand am venit. V-am intrerupt cumva din lucru?
- Am intrerupt - pentru placerea de a sta de vorba cu dumneavoastra - redactarea unei Prefete la versiunea romaneasca a Istoriei Greciei moderne, lucrare de referinta a marelui istoric grec contemporan Apostolos E. Vakalopoulos (1909-2000). Traducerea se datoreaza unui distins elenist, fost diplomat in misiune la Atena, Dumitru M. Nicolae, actualmente profesor de neogreaca la Academia Militara. Este prima istorie a elenismului modern care apare in romaneste, dupa ce a fost tradusa in mai multe limbi europene. Incerc sa subliniez in Prefata importanta lucrarii pentru corecta situare a elenismului modern in istoria milenara a elenismului si necesitatea cunoasterii istoriei elenismului, in toate ipostazele sale istorice, de catre romanii care vor sa inteleaga mai bine, in contextul ei sud-est european firesc, propria noastra istorie.
- Are tangenta activitatea dvs. de profesor la Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti cu preocuparile legate de Balcani?
- Predau de mai multi ani un curs despre literatura clasica greco-romana, un altul despre literatura bizantina si un curs de introducere in literatura generala si comparata. Tin, de asemenea, in acest an universitar, un curs pentru masteranzi privitor la relatia dintre Bizant si Occident. Evident, nu poate fi vorba de a urmari sistematic intreaga desfasurare a acestei relatii. Ma opresc asupra genezei si formelor de manifestare ale schismei - nu numai religioase - dintre lumea bizantina si lumea apuseana, insistand asupra catorva domenii unde se fac simtite mai expresiv divergentele sau, dimpotriva, convergentele dintre cele doua lumi (conceptul de unitate a lumii crestine, ideologia imperiala, eclesiologia, teologia icoanei, literatura, viata intelectuala etc.). Comentez, impreuna cu studentii, anumite texte semnificative - in momentul de fata e vorba de celebrul fals medieval Donatio Constantini. Ma simt dator sa pun in lumina, pe urmele unor mari invatati, functia europeana a Bizantului, contributia lui la edificarea Europei ca realitate culturala cu un profil net individualizat.
- Exista, din cate stiu, unele probleme legate de organizarea masteratelor si doctoratelor in domeniul artelor vizuale.
- Masteratul si doctoratul sunt menite sa-l specializeze la nivel superior pe absolventul de Universitate care se hotaraste sa urce aceste trepte de calificare profesionala. Din pacate, modul in care Ministerul Educatiei si Invatamantului a decis sa organizeze respectivele forme de calificare in domeniul artelor vizuale rezervate Universitatii noastre nu este cel mai potrivit. Nu este nici macar cel mai legal, as indrazni sa spun. Caci, potrivit legii in vigoare, doctoratul, de pilda, se da fie in stiinte, inclusiv stiinte umane, fie in arte. Doctoratul in stiinte implica pregatirea unei teze care sa constituie o contributie la cercetarea stiintifica a unei probleme. Doctoratul in arte, potrivit legii, se obtine, cum e firesc, pe baza activitatii creatoare a candidatului in domeniul artistic corespunzator. Dar iata ca, in momentul de fata, ca sa obtii doctoratul, sa spunem, in pictura, trebuie sa sustii o teza de istoria picturii, nu sa-ti dovedesti calitatile de pictor, pentru a putea deveni profesor universitar in domeniu, adica un maestru calificat sa formeze discipoli pictori. Se incurajeaza astfel, in ultima instanta, impostura si mediocritatea, se creeaza in chip nejustificat complexe de inferioritate si se naste o situatie tulbure, in care sunt gata sa pescuiasca oameni lipsiti de scrupule si de talent. E ridicol ca un pictor sau un sculptor consacrat, profesor universitar in scoala noastra, sa nu-si poata lua doctoratul in pictura sau sculptura in baza creatiei lui, ci in baza insailarii unei asa-zise teze de doctorat, de estetica sau istoria artei, care nu sunt domeniile lui de specializare.
- O lunga perioada ati lucrat la Institutul de Studii Sud-Est Europene. Mai colaborati cu acesta?
- Dupa absolvirea sectiei de limbi clasice a Universitatii din Bucuresti, in 1964 mi-am inceput cariera academica in acest Institut al Academiei Romane. M-am specializat aici in bizantinologie si istoria romanitatii balcanice, domenii in care am publicat unele studii. Teza mea de doctorat priveste influenta latina in lexicul grecesc bizantin. Am ajuns sa fiu, printr-un concurs de imprejurari, vreme de doi ani, si director al acestui institut (1997-1999), dar am renuntat din proprie initiativa, din motive, sa spunem, temperamentale. Am pastrat totusi o jumatate de norma de cercetare in regim de cumul. Ultima lucrare pe care am terminat-o in cadrul Institutului si pe care urmeaza sa o public, dupa indeplinirea formelor necesare de receptie, este editia unui text grecesc inedit, foarte interesant, o Pedagogie crestina datorata unui anume Grigore din Moldova, insotind-o de versiunea in limba romana si de un comentariu adecvat. Din numeroase motive, unele foarte personale, tin mult la acest Institut si am convingerea ca metoda de cercetare comparativa a lumii sud-est europene, altfel spus balcanice, pe care el o preconizeaza este o pretioasa achizitie a stiintelor umane.
- Interesul pentru istoria si civilizatia sud-est europene a scazut drastic dupa 1989, iar Institutul a intrat intr-un con de umbra. Care sa fie cauzele acestei crize?
- Intr-adevar, studiile sud-est europene sau balcanice sunt intr-o anumita criza, mai ales la noi. Alaturi de eminenti invatati, inca in activitate, nu mai avem adevarati specialisti in domeniu. Cauzele acestei crize sunt multiple. Una dintre ele este de natura mai generala. Ideea unitatii in diversitate a tarilor balcanice, o idee care avea corolarul ei politic, anume solidarizarea tarilor din acest spatiu peste deosebirile ideologice si politice dintre ele, foarte actuala in mediile intelectuale europene si nu numai pe vremea cand am intrat eu in Institut, pare sa-si fi pierdut din puterea de sugestie dupa caderea regimurilor comuniste. Cealalta cauza este pur nationala si oarecum traditionala la noi: dintr-un snobism prostesc, multi intelectuali romani refuza sa recunoasca legaturile noastre istorice cu lumea balcanica si cred ca epitetul "balcanic" este peiorativ. In realitate, lumea romaneasca a cunoscut efectul tuturor factorilor de influenta - si de unitate balcanica - posibili (Imperiul Bizantin, Imperiul Otoman, slavonismul cultural, elenismul postbizantin si modern) si a evoluat, cum spunea Victor Papacostea, in cadentele aceluiasi ritm istoric cu celelalte popoare din spatiul balcanic. A face balcanologie nu inseamna a propovadui relele specifice Balcanilor - bacsisul, hatarul, otuzbirul -, ci a recunoaste si accepta, cu demnitate, masura si intelepciune, conditia noastra geografica si istorica, tragand de aici concluziile ce se impun pentru dezvoltarea noastra in spirit european, pentru cultivarea eficienta a umanitatii noastre. In vreme ce ocarmuitorii de la Bucuresti se falesc ca nu sunt balcanici, cea mai balcanica geografic dintre tarile balcanice, Bulgaria, pare sa aiba sanse mai mari de integrare in Uniunea Europeana, din care Grecia, iata, face parte de mult!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
