Dar ce făcea Anglia? Era o întrebare esenţială pentru francezi. Poincaré îi scrie o scrisoare autografă regelui George V: „Dacă Germania, scrie preşedintele francez, are certitudinea că Antanta cordială funcţionează pe câmpul de război, există cele mai mari şanse ca pacea să nu fie tulburată”. Regele englez dă un răspuns evaziv, pentru că miniştrii săi nu se hotărâseră încă.
Între timp, ambasadorul german la Sankt-Petersburg îi duce un ultimatum lui Nicolae al II-lea: „Dacă Rusia nu opreşte mobilizarea, care a început încă din 24 iulie, fără a fi fost proclamată, Germania va mobiliza la rândul ei la expirarea ultimatum-ului, sâmbătă 1 august, la prânz”. Baronul von Schoen, amabasadorul german în Franţa, îi notifică lui Viviani că Germania a cerut demobilizarea armatei ruse în 48 de ore. Şi, pe un ton cominatoriu, îl întreabă pe primul-ministru francez dacă, în cazul unui război ruso-german, Franţa va rămâne neutră. Berlinul precizase lui von Schoen: „Telegrafiaţi imediat ora la care aţi pus această întrebare. Cea mai mare grabă se impune”. Viviani îi răspunde că nu era informat asupra unei presupuse mobilizări ruseşti şi Franţa va proceda potrivit intereselor sale. De la Berlin i se precizează lui von Schoen că Germania cerea un gaj pentru menţinerea neutralităţii Franţei, fortăreţele Toul şi Verdun. Părea un joc. Germanii ştiau că Franţa nu va rămâne neutră şi oricum ea nu capitula la prima exigenţă germană.
În aceeaşi zi de 31 iulie, pentru socialişti, pentru pacifişti apare tot mai clar realitatea: o grevă generală a proletariatului nu va avea loc. „Dacă mobilizarea se va face, eu aş putea fi asasinat”. Vorbe profetice ale lui Jaures. El tocmai se ducea la cafeneaua Croissant, în Montmartre. E împuşcat pe la spate de Raoul Villain, un dezaxat psihic, membru al Ligii tinerilor prieteni ai Alsaciei şi Lorrenei. Un ofiţer în ţinută de campanie desprinde Legiunea sa de onoare de la pieptul său şi o depune pe pieptul lui Jaures. La aflarea veştii, poeta română care trăia la Paris, Anna de Noailles, exclamă: „J’ai vu ce mort puissant le soir d’un jour d’été/ Un gisant solennel. Une table à coté..../ L’Histoire s’emparait, eplorée, alarmée,/ De ce heros tue en avant des armées”. Rene Viviani redactează o Proclamaţie a guvernului către ţară, în care apelează la patriotismul clasei muncitoare, la patriotismul tuturor de a rămâne calmi, de a nu se deda la agitaţii dăunătoare într-un astfel de moment. Dar nu era cazul. Gustave Herve avea dreptate în articolul său din „La Guerre sociale”: „Apărare naţională înainte de toate! Ei au asasinat pe Jaures. Nu vor asasina şi Franţa!”
1 august, ora 17. Din balconul palatului său de la Berlin, Wilhelm al II-lea se adresează mulţimii: „Germania trece printr-un moment sumbru”. Viviani, într-un apel către naţiunea franceză, tot mai speră că pacea nu s-a dus. Parcă nimănui nu-i venea să creadă că s-a dus. Dincolo de Canalul Mânecii, în Anglia, guvernul încă nu s-a decis. Spre neliniştea Franţei. În această zi regele George al V-lea îi scrie lui Nicolae al II-lea să lase deschise toate perspectivele unei menţineri a păcii. Dar... la Londra vine ştirea că trupele germane au invadat Luxemburgul. Şi urma Belgia. Regele Albert I al Belgiei primise un ultimatum din partea Germaniei, la care el răspunde că niciun interes strategic nu justifica violarea independenţei Belgiei şi declară că ţara sa se va apăra cu toate mijloacele pe care le avea. Planul Schlieffen tocmai începea să fie pus în aplicare.
Ambasadorul englez la Berlin cere să fie primit de cancelarul Bethmann-Hollweg (foto). El îi adresează un ultimatum: „Dacă în 24 de ore Germania nu renunţă la invadarea Belgiei, Imperiul britanic va arunca sabia sa în balanţă”. Cancelarul german observă că tratatul semnat în 1839, care asigura independenţa Belgiei, nu era decât „un petec de hârtie”. Vorbe care voiau să instituie în relaţiile internaţionale nu voinţa dreptului, ci dreptul forţei.
În noaptea de sâmbătă, 1 august, şi duminică, 2 august, Germania declară război Rusiei. Luni, 3 august, ambasadorul german von Schoen remite lui Viviani declaraţia de război împotriva Franţei. Era însoţită şi de o motivare: un număr de acte de ostilitate comise de aviatorii francezi deasupra teritoriului german, violarea teritoriului Belgiei de către Franţa, distrugerile unor imobile la Wesel şi în regiunea Eifel, bombe peste căile ferate de la Karlsruhe şi Nuremberg. Totul era, desigur, inventat.
Începea primul război mondial.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
