Vinovaţii
Cine erau vinovaţi de războiul care tocmai începea? La Paris, prin Tratatul de pace din 1919, răspunzătoare pentru masacrul din 1914-1918 e declarată Germania. Mai mult, cum Austro-Ungaria nu mai era (şi nici Rusia, neparticipantă la Congresul de pace de la Paris), Germania înfrântă ajunge să fie considerată singură responsabilă de declanşarea conflictului european şi mondial. Peste primul război mondial venind al doilea, pentru care Germania nazistă era vinovată în totalitate, cu atât mai mult vinovăţia Germaniei şi în primul război mondial devine şi mai credibilă. În istoriografie prinde putere curentul care consideră istoria Germaniei de la Bismarck încoace drept o istorie violentă şi agresivă. Până şi istoricii germani ajung să creadă acelaşi lucru. La Congresul al XXVI al istoricilor germani din 1964 e adoptată cu o largă majoritate teza lui Fritz Frischer (susţinută trei ani mai înainte în lucrarea Griff nach der Weltmacht), de responsabilizare a Germaniei pentru declanşarea primului război mondial. Aşa a fost?
Derulând istoria ultimelor zile ale lui iulie 1914 şi primelor ale lui august 1914 vedem că la început e un conflict între Serbia şi Austro-Ungaria, în contextul căruia atentatul de la Sarajevo tocmai fusese ultimul episod. Austro-Ungaria găseşte pretextul de care avea nevoie pentru a elimina Serbia din calea expansiunii austro-ungare în Balcani. Cele două state sunt într-un conflict în care, de la început, Austro-Ungaria e susţinută de Germania. Dacă Berlinul nu ar fi susţinut Viena atunci, Viena ar fi fost mult mai temperată în acţiunile sale. Deci, Germania e vinovată. Dar şi Serbia e susţinută de Rusia. Rusia, în acest caz, e la fel de vinovată ca Germania? Nu e la fel, dar e vinovată. Vina celor trei mari puteri era aceea că nu au folosit toate mijloacele diplomatice de domolire a conflictului. Aici e şi vina celorlalte state care nu intervin mai hotarât să oprească escaladarea confruntării.
Îndată ce Austro-Ungaria declară război Serbiei, Rusia decretează mobilizarea. Înainte chiar ca Austro-Ungaria s-o facă. Ţarul ar fi vrut o mobilizare parţială, dar staful său militar i-a justificat neputinţa unei mobilizări pe jumătate. Mobilizarea rusească precipită lucrurile. Austro-Ungaria se grăbeşte să decreteze şi ea mobilizarea. Dar mai grav era că mobilizarea rusă pune în mişcare Germania. Dintr-o dată se constată la Viena că nu poate fi vorba doar de un război al Austro-Ungariei contra Serbiei. Iar la Petersburg lumea îşi dă seama imediat că nu era vorba doar de un război contra Austro-Ungariei. Şi în acest caz nu era Rusia aliată cu Franţa? Ce urma să facă Franţa? Evident, să urmeze Rusia în acţiunile sale. Nu pentru întărirea relaţiilor franco-ruseşti fuseseră Poincaré şi Viviani în Rusia? Două temeri stăruiau la Paris, aceea a intrării în acţiune a Rusiei contra Puterilor Centrale în caz de conflict cu Franţa. Şi aceea a participării la conflict a Marii Britanii. Mai ales în primul caz Parisul era sigur de reacţia Petersburgului. Şi invers. Dovadă că la decretarea mobilizării ţarul anunţă ambasada Franţei în Rusia şi nici nu mai aşteaptă răspunsul acesteia, care oricum era pozitiv, Maurice Paleologue făcându-l cunoscut fără să mai consulte Parisul.
S-ar mai fi declarat războiul dacă Franţa ar fi oprit Rusia în 1914? Probabil că nu atunci, dar un astfel de gest nu intra în logica orientărilor diplomatice şi militare ale momentului 1914. După cum nici atacarea Belgiei şi Luxemburgului şi călcarea în picioare a neutralităţii lor nu puteau lăsa indiferentă Marea Britanie. Atacarea era „justificată” în concepţia germană de punerea în aplicare a planului von Schlieffen, respectiv de împiedicare a unui război pe două fronturi purtat de germani. Iar reacţia britanică de intervenţie era „justificată” de împiedicarea supremaţiei germane pe continent ceea ce ar fi ameninţat poziţia Angliei în Europa şi în lume. Logica militară şi logica diplomatică şi-au dat mâna în 1914. Fără îndoială de declanşarea războiului în 1914 sunt vinovaţi austro-ungarii şi germanii şi fără îndoială că ruşii, francezii şi englezii au intrat în conflict nu doar pentru ca cei dintâi să aibă cu cine se bate. Au făcut-o şi unii şi alţii pentru a-şi apăra interesele lor în acel moment. Şi, în aceste condiţii, chiar e indiferent cine e mai vinovat de declanşarea primului conflict mondial. Toţi sunt vinovaţi. Şi statele mici sunt vinovate sau numai statele mari?. Cu cât statele beligerante au fost mai mari sau mai puternice, cu atât vinovăţia lor a fost mai mare. Dar în toate cazurile această vinovăţie e prezentă. De dezvoltarea paşnică a lumii în care trăim suntem responsabili toţi.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
