Intru in Islaz pe soseaua care, in capul satului, se raschira in trei directii: in dreapta drumul spre Moldoveni si Giuvarasti, in fata cel spre Corabia, iar in stanga cel terminat abrupt in Dunare, traversand egal asezarea teleormaneana, pe care o imparte in doua felii intinse de gospodarii modeste.
Casele sunt aceleasi, dar, cu siguranta, mai daulate si mai bondoace, desi, in copilarie, imi pareau inalte si zvelte, de neatins, chiar daca patratoase. Au descrescut, ca si satenii, ca si gardurile din ciment si stachete, randuite de-a lungul santurilor a caror scobitura neplivita abia ascunde un card de gaste baltate. Putinii tarani care s-au incumetat sa iasa la "susaua mare" se misca alene, cu incetinitorul, pe asfaltul incretit de soarele naucitor. "E prapad afara, zaduf, nu alta!", parca il aud pe tata-mare rabufnind, lac de naduseala, in odaita dinspre prispa. Casa avea zidurile groase, din pamant batut, si vara tineau racoarea de peste primavara. Cu manecile sumese, lua din cui un stergar din borangic si se freca de sudoare, rasufland apasat si incurcat in treburile sale de dogoarea zilei. Uneori, intindea o rogojina sub cel mai umbros dud si atipea, laolalta cu orataniile molesite si ele de caldura. Cand toropeala ingena, tata-mare injuga boi la car si pleca la camp. Uneori mergeam si eu cu el. Statea rezemat de loitra, cu biciul in mana, si tacea. Sau se gandea la ale lui, cine stie! Oricum, vorbea putin, iar eu il priveam cu acea dragoste de nepot, nepereche si induiosatoare. Copitele bietelor dobitoace se tarau prin tarana fierbinte. Din genunea trecutului razbat apoi strigatele infricosatoare ale pandarilor tocmiti sa pazeasca viile de la "nisipuri" si bostanele. Ascunsi dupa lastarii de vita-de-vie sau in patuiagele care puteau fi zarite de la departare, jitarii ridicau in vazduh stoluri labartate de grauri infometati, napustiti in podgorie. Paznicii aceia, despre care mai tarziu am aflat ca erau recrutati dintre puturosii haini la suflet, ma speriau teribil, dar, ghemuit in poala bunicului, imi recapatam curajul. Cat timp bunicul meu imbuna brazda, primenind-o pentru recolta, intr-un parteneriat agricol, cum ar spune emfatic politicienii de azi, imi traiam din plin varsta tulburarilor inocente, minunandu-ma ori de cate ori descopeream flori smaltuite in culori inefabile sau fluturi cu aripi de curcubeu. Alteori ma cataram pe povarnisul lutos al Geraiului pentru a scotoci cuiburile de lastuni, sapate in mal ca niste tuneluri neterminate. Misterioasele pasari, despre care mi se povestise ca beau apa doar cand ploua, erau ademenite si prinse cu ajutorul oglinzii asezate la gura ascunzatoarei. Este posibil ca altii sa fi reusit, dar mie mi-a fost cu neputinta sa ating penele cafenii ale micutelor vietati.
"Marian Nazat!", a insemnat trezirea la realitate si vocea, aproape cunoscuta, venea de demult, sa tot fie vreo 30 de ani. Paradisul construit cu migala de melancoliile nostalgice s-a spulberat brusc. Langa mine, la cativa metri, s-a ivit, aidoma unei aratari, un fost coleg din prima clasa de scoala, camarad de hoinareli si nazuinte in lumea de basm a Islazului. Bucurii si povesti traite ori nascocite, adunate in anii de inceput, ai tineretii fara batranete si vietii fara de moarte. Un barbat cu trupul uscativ, cu bustul gol, cu pantalonii suflecati deasupra gleznei si descult. Ochii mici, de un negru intens, adancind in orbitele osoase sclipirea de odinioara si facand ca expresia fetei sa nu se mai armonizeze cu fruntea ingusta, prelungita cu teasta rasa. In imbratisarea lui sincera, a nebunului satului de acum, am simtit cum se prabuseste un intreg univers, singurul care mi-a daruit, sporadic, o fericire de nesters. Uitatul meu prieten a absolvit o facultate, s-a casatorit, a devenit tata, dar sanatatea mintala i s-a subrezit iremediabil, izgonindu-l din lumea parelnic normala. Parasit de ai lui, s-a intors acasa, la parinti, dar drama nu i se consumase inca. Dupa ce taica-sau s-a prapadit de inima rea, nenorocitul si-a violat mama, care, de rusine, s-a sinucis. Cel putin asa vorbeste satul si ce interes ar avea sa minta?
Ne-am despartit ca altadata, desi ce-a fost n-o sa mai fie, iar satul romanesc impartaseste soarta tragica a fostului meu coleg. Bolnav si abandonat de cei in stare sa-l salveze, leaganul civilizatiei mioritice asteapta resemnat executarea sentintei de condamnare la moarte.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
