In Bucuresti ar putea trai linistiti trei, patru sau chiar cinci sute de mii de oameni. Din pacate, in realitate sunt vreo doua milioane, plus Dumnezeu stie cati, zilnic, in tranzit. Strazile Capitalei - desi destul de inguste si alambicate - fac posibila circulatia fara mari probleme a catorva zeci de mii de masini, poate chiar o suta-doua de mii. In fapt, sunt inmatriculate aici peste 900.000 de autovehicule, dintre care se considera ca vreo 600.000 ies in fiecare zi la lupta. Lor li se adauga cel putin inca o data pe atatea masini aflate in trecere, basca acelea inmatriculate prin alte parti - din felurite motive -, dar rezidente de facto in Bucuresti.
Cu toate acestea, afirm aici fara sa tresar ca motivul principal al haosului din traficul bucurestean nu este nici subdimensionarea retelei rutiere, nici programarea aberanta a multor semafoare (care arata rosu, zeci de secunde la rand, simultan pentru toate directiile unei intersectii, plus pietoni!), nici interventia politistilor (care, de regula, sporesc bulibaseala), ci comportamentul soferilor. Fie ca e vorba de antitalent, fie de spaime si confuzii, fie de tabula rasa nu doar in materie de Cod rutier, ci si de bun-simt - o mare parte dintre soferii care bantuie prin Capitala sunt picati din Luna (ce-i drept, pe Luna se poate circula lejer). Fireste, nu e nevoie de prea multi ca sa se nasca un cosmar: cum se circula bara-n bara, unul daca e din alt film si e suficient.
Uitati-va de curiozitate la un stop. Cand se face verde, cateva masini pleaca relativ prompt - ceea ce nu inseamna sa scrasnesti din pneuri, ci doar sa nu dormi pe tine si, daca nu e o solicitare incomensurabil de dificila, sa anticipezi putin verdele, pregatindu-te, vorba aia, macar moral-volitiv - dupa care, zbang!, se face o gaura. Uitati-va la gaura: pun pariu ca in 99 de cazuri din 100 soferul ori e blonda, ori vorbeste la telefon (fara hands-free). Fereasca Domnul sa fie si una, si alta!
Asta cu vorbitul la telefon e super-tare. Am vazut de sute de ori oameni parcand sau iesind din parcare cu mari eforturi, una dintre maini fiind pe telefon. Si, fireste, m-am intrebat de fiecare data: CE poate fi atat de urgent, Dumnezeule?! Intrebare retorica. stiu raspunsul: nimic. Indivizii respectivi ar vrea sa credem ca in clipele acelea negociaza o vanzare de actiuni la Ford. In realitate, vorbesc despre ceea ce vorbesc si in restul vietii lor: gagici, toale, becali, beri, tocanite si telenovele.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
