Ziarul de Duminică

AMINTIRI DIN PARADIS / Nel mezzo del camin

AMINTIRI DIN PARADIS / Nel mezzo del camin
15.10.2009, 14:56 133
Pe vremea aceea, el era, dupa canoanele dantesti, la jumatatea vietii. Eu, mai tanar cu 13 ani. Invatasem de la el totul, sau, ca sa n-o iau razna chiar de la inceput, tot ce era important: talcul prieteniei, franchetea confesiunii, tacerea inteleapta, impartirea la doi (fara rest), inmultirea la infinit a lucrurilor frumoase (si fara rost), recunoasterea greselilor si a ignorantei proprii, tocirea, pe zimtii ironiei, a greselilor si ignorantei celorlalti, duhul parsiv dar vindecator al poeziei, faptul ca regii nu pun mana pe usi (sau, daca vreti, ca umerii nostri nu sunt facuti pentru zdrente) si, mai presus de orice, poate, adevarul ca suntem facuti pe jumatate din viata, pe jumatate din moarte.
In dupa-amiaza zilei de 20 iunie 1987 pornisem impreuna, eu si Dan Radu Stanescu, in jos pe bulevardul Hristo Botev, cu pas saltat, si aveam, cum ar fi zis Geo Librecht, "les etoiles dans la valise/ et la lune aux reves du bord/ sans destination precise/ on naviguait a perdre le corps". Ma rog, destinatia nu era precisa, dar se preciza pe masura ce vipia si plictisul prindeau sa-si iteasca ranjetul: trebuia luat si depozitat pentru orele serii trascaul de week-end, saniuta tuturor alunecusurilor noastre nocturne, sesamul spre inca nestiute meleaguri cu demoni si miracole. Am ajuns la ceea ce se chema "Circul foamei" (desi, pentru noi, era al setei) de la Piata Unirii, unde speram sa gasim, in proaspat deschisul magazin de la etajul I, ceva licori imunde. Umbland in dorul lelii printre rafturile cu otravuri de tip "Primula" sau "Bastion" (celelalte, dintr-o jenanta lipsa de imaginatie onomastica, se chemau simplu vodca sau lichior), spunand "nu" cu capul, dar "da" cu inima oricarei propuneri de alcool, auzim, dintr-o data, amplu, apocaliptic, nesfarsit, rostogolit si rosu, sunetul unei pravaliri.
Apoi, linistea aceea rea, vibrata de presimtirea unui huruit si mai mare, cel de dupa cutremur.
Afara se schimbase peisajul.
In coasta din stanga sinistrei hale unde ne cazneam sa ne facem cumparaturile, cazuse in genunchi, alaturi de cativa deja ingenunchiati crestini cu ochii in lacrimi, printre lumanari care palpaiau viu si ceruiau caldaramul, insasi Biserica Sfanta Vineri. Apoi, din genunchi, cladirea a cazut de-a busilea si a disparut intr-un nor de praf, ca o cortina de teatru care pecetluieste o lume. (Istoria o stiti cu totii: din ordinul Elenei Ceausescu, biserica trebuia demolata. Demolatorii de profesie au refuzat, asa ca ucazul se cadea implinit prin efortul patriotic al unor detinuti. Tocmai la acesta din urma efort fusesem, eu si Dan, martorii involuntari. Asistasem pentru intaia oara in viata mea la o executie in direct. Calaii se dusesera sa-si spele cagulele si manusile de sange, iar victima se ridicase la ceruri, in raiul bisericilor, acolo unde nu exista nici durere, nici demolare.)
Ce-i mai rau e ca, simultan, s-a schimbat peisajul si inauntrul meu.
Un gol dens sau o ruinare continua, o banda a lui Moebius cu toate fetele negre, pe spinarea careia paseam, incercand sa gasesc un liman. Imi venea sa cant, eu cel care nu cantasem niciodata, de teama ca tacerea si noaptea sa nu se pravaleasca peste mine, eu care deja traiam in umbra. M-am simtit tras afara, in lumea cu lumina, cu ploi si soare, de mana lui Dan (o mai facuse o data, cand tatal meu era pe moarte si cand afara, in inaltimea noptii din curtea Spitalului 9, cantase cucuveaua). O scuturare harnica si stenica, facuta din vorbe: ma imbarbata plangand si luand asupra lui tot ceea ce ar fi putut fi propriul meu cosmar.

Cand am ajuns acasa, s-a pus pe scris si a recladit din cuvinte biserica, ba chiar, in asta noua, vesel-trist loc de pomenire, a zidit si un trup ca sa-i impiedice surparea, pe cel al Elenei, cea care o condamnase pe Sf. Vineri. Si tot asa, rasu' plansu' pana in zori, deprinzand de la el, care imi oferea propriul aer, sa respir din nou, ca dupa resuscitare, si mai ales invatand sa nu ma mai tem de toate chipurile neantului, pentru ca, nu-i asa, oricum suntem facuti pe jumatate din viata, pe jumatate din moarte.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO