Ziarul de Duminică

AMINTIRI DIN PARADIS / Poetul unei republici interioare

Print Mail

12.08.2009, 15:22 38

Nu mă refer aici in primul rând la cărţile sale, despre care s-a scris mult şi care au făcut din Răzvan unul dintre scriitorii de prim-plan de după 2000, nici despre activitatea publicistică, elaborată in jurul acelor idei sau concepte pe care ţine să le promoveze sau să le aducă in discuţia publică, ci mai ales la tot ce a reuşit prin "Poeticile cotidianului", serie de intâlniri care a devenit un reper al literaturii recente.

Nu ar putea fi ocolit nici travaliul său in mediile virtuale (mai nou, lucrează impreună cu Andrei Ruse la nişte documentare inteligente şi dinamice, cum este recentul „poezie. puterea)", ce vizează, din câte imi dau seama, emanciparea şi renunţarea la clişee sau la ideile primite de-a gata, care sunt departe de a fi istovit aici, la porţile Orientului.

Au fost destule intâmplări in ultimii ani care m-au făcut să-l preţuiesc şi chiar să-l admir in câteva momente pe R.Ţ. pentru deschiderea pe care o arată in faţa noutăţilor de orice fel (aria intereselor sale acoperind zone şi domenii dintre cele mai variate) şi pentru puterea lui de a se adapta. Una dintre păţaniile cele mai simpatice in care am fost "parteneri" este o lectură la Praga in primăvara anului trecut când, chiar de Paşte, noi umblam prin Oraşul de Aur dornici să vedem şi să simţim cât mai mult in puţinul timp pe care-l aveam.

Ocazia era Târgul de carte praghez – unul dintre cele mai mari din Europa –, unde am avut o lectură intr-o companie numeroasă şi aproape intimidantă (profesorul Mircea Martin, cu prelegerea sa despre Fondane, a fost cel de-al treilea invitat la standul României). După lectură, căutările noastre nu s-au oprit, iar Răzvan, care are o inimă şi un suflu de globetrotter, a ţinut pasul prin locuri care de care mai diferite şi mai pestriţe – de la "Tigrul de Aur", crâşma unde işi făcea veacul Bogumil Hrabal, până la o discotecă plină de adolescenţi unde am aterizat, conduşi de o cehoaică bizară şi semiautistă, care devenise din proprie iniţiativă ghidul nostru şi a cărei uimitoare dexteritate in a rula ţigări e lucrul pe care mi-l amintesc cel mai bine.

Dacă aş fi intrebat care este calitatea cea mai mare a lui Ţupa, aş spune fără să mă gândesc prea mult că echilibrul. Această stare atât de rară in lumea noastră este, cred, ceea ce ii face pe aproape toţi cei care l-au cunoscut să-l privească pe Răzvan, prin felul in care reacţionează la tot ce i se intâmplă şi la proiectele pe care le gândeşte, ca pe un fel de garant al echilibrului şi al limpezimii (deşi il simt in ultima vreme ceva mai retras şi mai inceţoşat, sunt convins că va reveni la inventivitatea şi la vioiciunea intelectuală cu care ne-a obişnuit). Nu că Ţupa ar fi jucat vreodată rolul de guvernantă sau de inţelept al satului, dar cred că nici el nu ştie cât de multe are de oferit unei comunităţi altfel foarte descentrate şi confuze, pe care incearcă, inclusiv prin proiectele sale (deocamdată utopice), cum ar fi "Casa de poezie" sau "Republica poetică", să o pună in mişcare, transformând infinitezimal, chiar sub ochii noştri, rolul pasiv şi marginal al poeziei in spaţiul public contemporan. In Republica poetică pe care o pune la cale, Răzvan Ţupa este singurul locuitor.

Spunea Andrei Codrescu, povestind despre inceputurile sale ca poet new-yorkez, că Ted Berrigan l-a invăţat pe tânărul emigrat din România poezia Lumii Noi, o poezie vie, antiacademică, boemă, politică, deschisă. Intr-un astfel de rol il văd pe Răzvan intr-o bună zi – asta, desigur, dacă şi-o va dori.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Print Mail

Articole recomandate