Ce incantat ar fi fost Zigu Ornea si cat de pasionati am fi intors pe toate fetele Jurnalul lui Teohari Antonescu tiparit de Mircea Petean la editura Limes! Am citit cartea cu o dubla incantare, ca sa zic asa: fata de firea, formatia, intamplarile si destinul personajului de epoca (1866-1910) si fata de revelatiile, sinceritatile crude si cancanurile continute in text.
Da, Alexandru Zub are dreptate vazand zici "fragmente de bildungsroman". Nascut in Bucuresti, intr-o familie de mici negustori giurgiuveni, arheologul si junimistul Teohari Antonescu s-a format sub indrumarea lui Alexandru Odobescu si a lui T. Maiorescu. A studiat epigrafia la Ecole des Hautes Etudes din Paris (1889-1890) dupa care, precum Iorga, C. Radulescu-Motru si altii, s-a desprins de malurile prea ispititoare ale Senei si s-a livrat universitatilor germane, la Heidelberg, Munchen, Dresda. Cum zicea Iorga, "toate erau asa de bine randuite in acea Germanie wilhelmiana, incat se faceau de la sine, fara sa ai nevoie a intra numaidecat in legaturi cu oamenii". Doamne, ce carte minunata s-ar putea scrie despre istoria formarii inteligentelor romanesti la scolile occidentale!
Universitar iesean cu studii de specialitate in Grecia, "impartit" intre Iorga si Xenopol, basca inconturnabilele frictiuni cu colegi precum Tocilescu, Teohari Antonescu se va insura cu fiica junimismului Stefan Vargolici, Eugenia, luptand sa refaca la 1900 saloanele elitei si caracudei junimiste, sub patronajul lui Petrache Missir. "Sedintele literare din saloanele lui Teohari - avea sa scrie Alexandru I. Philippide - au fost insa curioase prin extragerea calitatilor Junimei: gluma devenea bufonerie, spiritul - nebunie, libertatea - anarhie. In aer, nici o idee. Missir e prea fin si prea diplomat pentru ca sa poata patrona o societate asa din topor, precum a fost si este Junimea" (apud introducerea lui Lucian Nastasa).
Tanarul senzual , inflacarat, dinamic, permanent in cautare de cultura si aventura, cand inocent, cand galant, admirandu-si patimas studentele, oftand gales dar parsiv precum Rica Venturiano, va evolua iute catre conformismul cu staif, catre pragmatismul flegmatic, fara a implini profesional pe potriva inzestrarii initiale si a asteptarilor lui Maiorescu, inca si inca o data inselat, aceasta din urma, in previziunile sale educativ-dictatoriale. La 28 de ani, colegul lui P.P. Negulescu trece prin crize de tristete din iubire crescanda pentru domnisoara Climescu si se varsa-n pagina precum Mache Razachescu zis Cracanel: ".. dar daca n-ar veni dansa mi s-ar parea sala goala. Cate altele n-am mai rabdat! N-am plans cu hohot o data la Paris pentru o femeie care intr-adevar ca iubea... dar pe un altul? Am plans si, vorba lui Caragiale, am iertat-o, si iarta-ma acum intrand in alta valtoare. Dar unde o iesi o sa iasa".
Farmecul genuin al notatiilor care-l fac atasant provine din nastrusnica alternanta a febrelor erotice cu severitatile profesionale. Iata o succesiune tipica: "Intr-o seara am vazut-o in gradina la Copou. A trecut pe langa scaunul meu, a privit indarat putin surprinsa. De-atunci n-am mai vazut-o si nu stiu daca s-a limpezit totul in cugetul meu. Trecand la alta ordine de idei, sunt convins ca o campie asa de bogata, frumoasa precum este campia Bahluiului a fost cu neputinta sa ramaie nelocuita in vremea preistorica...". In orice caz, paginile datate 15 martie 1899, cu sfanta harjoana erotica ("ma uitam la dansa si ea la mine fara sa spunem nici un cuvant. Vezi, as sta ceasuri intregi fara sa zic nimic. Si eu as sta. Cum stam cu sentimentele reciproce? Vrei o declaratie? Da, au crescut si cresc in fiecare zi. A inceput sa raza dandu-si capul pe spate..." s.a.m.d.) ne situeaza brusc si ravisant la confluenta lui Turgheniev si Cehov cu Ionel Teodoreanu si Octav Dessila. Insa farmecul provine si din miresmele piscatoare de nari ale tineretii buiace a viitorului savant. Cum sa nu tresari la imaginea studenteasca a celui ce avea sa devina fiorosul teoretician literar Mihalache Dragomirescu, trecand printr-un bordel mascat, in drum catre o sedinta a Comitetului de redactiune al Convorbirilor literare si exclamand extatic printre "nimfele de noapte": "baieti, miroase a pizda, miroase tare!"?!? (p. 132). Cum sa nu te incrunti stanjenit la relatarea cu Odobescu ("cea mai dulce fiinta din cate am cunoscut care mi-a facut cel mai mare bine") de la p. 167, unde autorul lui Lapusneanu este tratat de corupator si "batran scarnav" in nenorocitul context care i-a determinat sinuciderea? Si cum sa nu decupezi relatarile lui Maiorescu de la 8 februarie 1896, despre Eminescu? Un Eminescu vazand intreaga lume ca un mormant flancat de alei cu sfincsi (fiecare sfinx fiind o intrebare despre om) si cu o piramida maiestuoasa la capat, dupa care urmeaza episodul de la baia Mitraschewitz. Sau un Eminescu chestionand-o sever pe fiica lui Maiorescu despre simbolurile animaliere ale celor patru evanghelisti, spre a concluziona (cu 40 de ani inaintea lui Nae Ionescu!): "de ce nu s-ar uni romanii cu bulgarii si sarbii, ca poate Orientul Europei ar fi al lor?"
Fara a fi din cale afara de spectaculos, Jurnalul lui Teohari Antonescu este o revelatie folositoare studiosilor junimismului. Daca si cati or mai fi ei.
*) Tohari Antonescu, Jurnal 1893-1908, editie de Lucian Nastasa, prefata Alexandru Zub, postfata Camil Muresanu, Editura Limes, 2005, 319 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
