Între miraculosul ca act de graţie divină şi iluzia bigotului excesiv de sugestionabil stă o graniţă subţire, greu de trasat şi uşor de trecut. Sunt oare veritabile miile de vindecări miraculoase, există cu adevărat oameni cărora li s-au arătat figuri luminoase şi li s-au încredinţat secrete divine? Au fost Lourdes, Fatima sau rue du Bac puncte de intersecţie între planul uman şi cel dumnezeiesc? Cartea din care spicuim fragmente, începând cu acest număr, prezintă, dintr-o perspectivă critico-istorică, o analiză a fenomenului apariţiilor Fecioarei Maria, într-atât de importante încât ne-am închipui cu greu astăzi, fără ele, creştinismul catolic. Recurgând la istorie, psihologie, teologie, ba chiar şi psihiatrie, volumul analizează condiţiile şi manifestările unor apariţii care au produs, de-a lungul istoriei, fervoare şi neîncredere, pelerinaje cucernice şi prigoană, recunoaşteri şi negări ale Bisericii Catolice. Evenimente cu implicaţii culturale şi religioase globale, apariţiile Fecioarei Maria rămân, într-o lume tot mai golită de sacru, un element care nu încetează să atingă şi să schimbe existenţele a milioane de oameni.
Din 2008 este directorul proiectului Dicţionarul biografiilor din Franţa.
*
Fenomenul apariţiilor Fecioarei Maria fascinează un public larg, care cuprinde chiar şi persoane ce au prea puţin de-a face cu practicile religioase. Nu s-a scurs niciun an, în ultimele decenii, fără să apară serii întregi de lucrări consacrate uneia sau mai multor apariţii ale Fecioarei. Este vorba fie despre monografii apologetice, prin care se fac cunoscute apariţiile recente, fie despre lucrări de popularizare, care trec în revistă apariţiile mai importante din secolele al XIX-lea şi al XX-lea. Aceste lucrări nu fac, adesea, decât să perpetueze o tradiţie istoriografică pentru care francezii folosesc termenul mariographie: lucrări inspirate de un puternic sentiment de pietate faţă de Maica Domnului, care îmbracă mai degrabă forma unor cronici decât pe cea a unor studii istorice. Referirile scrise la Fecioara Maria au fost realizate de o multitudine de autori, pe care niciun istoric nu i-ar putea trece cu vederea: părintele Poiré, în secolul al XVII-lea, dar şi Bourassé, Leroy, Drochon, Sausseret sau Hamon, în secolul al XIX-lea, au lăsat în urmă opere voluminoase ce pot
constitui un punct de plecare pentru cercetări mai aprofundate. Tipică pentru acest gen de istoriografie a Mariei este "măreaţa şi strania poveste a apariţiilor Fecioarei", o lucrare recentă a jurnalistului Daniel Costelle, publicată sub titlul Lorsque Marie paraît ("Atunci când se arată Maria").
Scopul acestor scrieri este în principal apologetic, iar regulile criticii istorice sunt trecute cu vederea. În esenţă, operele consacrate anumitor apariţii s-au înmulţit după anul 1950, odată cu apariţia unor editori specializaţi. De remarcat că verdictele negative ale clericilor referitoare la anumite apariţii nu mai sunt, astăzi, respectate întru totul, nefiind adesea nici măcar enunţate, dar şi faptul că aceste apariţii blamate continuă să facă obiectul lucrărilor apologetice. Există, cu toate acestea, şi lucrări care ies în evidenţă printre celelalte şi a căror valoare istorică este semnificativă. Ne referim la studiile critice care evaluează câteva apariţii importante din Franţa secolului al XIX-lea, realizate de abatele Laurentin, abatele Durand, abatele Corteville, părintele Stern şi călugărul benedictin Bernard Billet. Despre evenimentele care au avut loc pe strada Du Bac, în La Salette,
în Lourdes şi Pontmain s-au scris volume cuprinzătoare, cu informaţii abundente.
Sursele şi documentele la care se raportează studiile au făcut obiectul unor lucrări exhaustive; istoricul poate apela aşadar la o bogată bibliografie. Şi alte apariţii notabile ale Maicii Domnului, petrecute în afara Franţei (Guadalupe, Fatima, Banneux, Beauraing) au făcut, la rândul lor, obiectul unor ample monografii istorice, iar analiza critică a documentelor a permis separarea realităţii de ficţiune.
Doar douăsprezece apariţii ale Fecioarei Maria în întreaga lume au fost, în total, subiecte ale acestui gen de studii critice exhaustive. Pentru celelalte - câteva sute încă - materialul documentar este mai mult sau mai puţin sărăcăcios, risipit şi dificil de accesat. Anumite apariţii sunt atestate de documente ce nu pot fi puse la îndoială: este vorba, de la caz la caz, despre studii canonice serioase, de depoziţii sub jurământ sau de mărturii detaliate. Aşadar, este vorba despre fapte dovedite. Mai există şi alte apariţii, a căror singură dovadă este prezenţa unor lăcaşe de cult dedicate, dar
şi poveşti fără valoare istorică.
Broşuri evlavioase, studii critice exhaustive şi o documentaţie destul de firavă - iată sursele tipărite pe care le-am folosit în "ancheta" noastră. Am adăugat la acest demers o dublă investigaţie. Este vorba, în primul rând, despre o vastă corespondenţă purtată cu mai multe episcopii şi de consultarea arhivelor unor dioceze din întreaga lume pentru a realiza documentarea necesară, dar şi pentru a obţine copii ale investigaţiilor şi hotărârilor episcopale. De asemenea, trebuie menţionate şi călătoriile în diverse locuri unde s-au produs apariţiile (sau presupusele apariţii): în Franţa, Spania, Italia, Elveţia, Bosnia-Herţegovina, ba chiar şi în Vietnam.
Apariţiile Fecioarei Maria - fenomene supranaturale - sunt socotite de teologie "miracole adevărate." Dar pot fi oare miracolele obiect al istoriei? Răspunsul este da, fără îndoială. Indiferent care ar fi opinia lor personală referitoare la acest subiect, istoricii pot să studieze textele care discută apariţiile Mariei, pot să prezinte contextul religios şi cultural şi să analizeze impactul pe care aceste apariţii l-au avut (sau nu l-au avut). Deşi puşi în imposibilitatea de a aprecia personal autenticitatea faptelor, ei vor fi totuşi capabili să facă o distincţie între apariţiile recunoscute de Biserică şi alte
fenomene despre care se presupune că ar reprezenta apariţii. Prin urmare, cercetătorii trebuie să ţină cont, în evaluările lor, de hotărârile pronunţate de Biserică şi de criteriile de care această instituţie se prevalează, tradiţional, în luarea deciziilor. În textele Bisericii (interogări ale celor care au asistat la evenimente, mărturii adunate şi hotărâri luate), istoricii vor găsi, aşadar, o mulţime de informaţii valoroase.
Este vorba, deci, despre o construcţie vastă, imensă, imposibil de circumscris în manieră exhaustivă; ea a fost obiectul anchetei noastre. Ne-am referit doar la apariţiile recunoscute public de Biserica Catolică. Nu sunt analizate aici apariţiile Fecioarei Maria, mult mai puţin numeroase, care au fost semnalate în afara acestei instituţii.
Respectivele apariţii (din mediul ortodox sau de rit copt) ridică probleme suplimentare, de natură exclusiv teologică, a căror abordare nu îşi are locul aici. De asemenea, au fost excluse cazurile în care Fecioara a apărut în "vise". Visele considerate supranaturale pot avea ca punct central pe Maica Domnului, un sfânt, vreun alt personaj sau un anume fapt care urmează să se întâmple, fiind socotite supranaturale pe motiv de inspiraţie divină. Biblia menţionează numeroase asemenea vise supranaturale; ele apar ca moduri obişnuite de comunicare divină. Vieţile sfinţilor conţin şi ele nenumărate exemple. Chiar dacă ne-am limita la secvenţele onirice în care Fecioara Maria este personajul principal, acestea nu ar putea fi tratate la fel de serios ca apariţiile, fiindcă expresia lor este total diferită. Un episod oniric, chiar şi "supranatural", ţine în principal de sfera somnului, aşadar de repaosul simţurilor, dar şi de sfera imaginaţiei, întruchipată de vis. O apariţie a Fecioarei Maria nu este un vis materializat în realitate, ci se înscrie în cadrul vieţii obişnuite, cotidiene, fiind legată de domeniul simţurilor active - vom vedea, mai departe, sub ce forme. Nu vom evoca deci aceste vise decât în mod excepţional, mai ales în condiţiile în care istoricii nu au putut determina cu precizie dacă faptul raportat s-a produs în stare de trezie (apariţie, manifestare exterioară) sau în stare de somn (vis, manifestare interioară). Din studiul nostru mai este exclus şi un alt fenomen bine cunoscut ce aparţine teologiei spirituale: "mesajele lăuntrice". Beneficiarul "aude" - în adâncul sufletului şi nu cu ajutorul urechilor - cum îi vorbeşte Iisus, Fecioara Maria sau un sfânt. Riscurile unei iluzii sunt majore în asemenea cazuri, iar criteriile pentru evaluarea autenticităţii sunt, fără îndoială, mult mai dificil de stabilit decât în cazul apariţiilor propriu-zise. Mesajele "auzite" lăuntric diferă foarte mult, în felul în care se concretizează, de apariţii. Pot fi însoţite de o viziune "internă", pe care trebuie să o diferenţiem neapărat de viziunea percepută cu ajutorul simţurilor. Din acest motiv nu le-am abordat în studiul nostru.
Deşi ne-am respectat scopul de a trata doar apariţiile propriu-zise ale Maicii Domnului, n-am fi putut trece cu vederea, totuşi, celelalte manifestări supranaturale ale acesteia, perceptibile cu ajutorul simţurilor: statui care plâng (cu lacrimi sau sânge), care vorbesc, se mişcă sau din care curge ulei parfumat. Aceste cazuri, numeroase de-a lungul timpului, nu pot fi sub nicio formă asimilate apariţiilor, în ciuda faptului că literatura de specialitate recentă are tendinţa să susţină respectiva poziţie. Trebuie observate aici două diferenţe esenţiale. Una dintre ele ţine de modalitatea fenomenului: cei care au fost martori la apariţie sunt mai puţin numeroşi (uneori este vorba chiar despre o singură persoană), iar cei care au asistat la un fenomen extraordinar având de-a face cu o
statuie miraculoasă se numără cu sutele, dacă nu chiar cu miile. Cealaltă diferenţă este legată de finalitatea fenomenului: apariţia transmite, de cele mai multe ori într-o manieră explicită, un mesaj precis; fenomenul extraordinar observat în cazul unei statui este, prin natura lui, unul tăcut - fără excepţii; doar credincioşii şi clericii (asta dacă recunosc autenticitatea faptelor) deduc existenţa unui mesaj implicit. Aceste manifestări miraculoase ar putea face obiectul unui alt volum de prezentare sistematizată, însă vom evoca în studiul de faţă doar câteva cazuri semnificative, care au legătură cu un anume tip de apariţii.
Nu în ultimul rând, teologia catolică apreciază că nu ar trebui nici să minimalizăm şi nici să amplificăm apariţiile Fecioarei şi că, având de-a face cu acest gen de fenomene, trebuie să evităm credulitatea excesivă şi iraţională, dar şi refuzul de a accepta supranaturalul în principiu. Istoricii pot adopta şi ei o atitudine similară. Pentru a nu risca să treacă cu vederea unul dintre aspectele esenţiale ale istoriei devoţiunii faţă de Fecioară, apariţiile acesteia nu pot fi ignorate. Ele nu reprezintă un accident al istoriei, un fenomen limitat la o anumită perioadă sau o reflecţie a unei mentalităţi "magice" ori "mitice". Pe de altă parte, aceste apariţii trebuie amplasate, în general, în contextul religios creştin. Este necesar, mai ales, să se arate felul în care fenomenele îşi fac loc în cultul şi în teologia Sfintei Maria. Aşa cum spunea Philippe Boutry: "O apariţie nu ar trebui izolată de contextul pietăţii faţă de Fecioară: ea nu constituie decât erupţia extraordinarului în cotidianul unui cult". Şi studiul nostru se va strădui să evidenţieze legătura dintre apariţii şi diversele orientări ale cultului Mariei în istoria Bisericii. În primele secole, Maicii Domnului nu îi era consacrată nicio sărbătoare liturgică (ceea ce nu înseamnă că Fecioara nu îşi avea locul ei în dogma bisericească şi în liturghie!); în prezent douăzeci şi cinci de sărbători liturgice - şi nu le luăm în calcul decât pe cele care au o dimensiune universală - o celebrează pe Fecioara Maria. Ritmul anului liturgic este dat de
momentele importante ale vieţii Fecioarei, Născătoarea de Dumnezeu: Imaculata Concepţie (8 decembrie), Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în templu (21 noiembrie), Bunavestire (25 martie), Acoperământul Maicii Domnului (2 iulie), Crăciunul (25 decembrie), Întâmpinarea Maicii Domnului (2 februarie), Adormirea (15 august).
(...)
Scopul nostru va fi în special acela de a vedea cum s-au modificat spiritualitatea, rugăciunile şi cultul catolic datorită "fenomenului" apariţiilor Fecioarei: Maica Domnului este apropiată de credincioşi, le vorbeşte unora, plânge, face promisiuni sau avertizează. Apariţia Fecioarei, un fenomen supranatural, are o funcţie eminamente pedagogică, catehetică şi apologetică.
Din volumul cu acelaşi titlu în pregătire la Editura Philobia
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
