Cartea din care spicuim fragmente, începând cu acest număr, prezintă, dintr-o perspectivă critico-istorică, o analiză a fenomenul apariţiilor Fecioarei Maria, într-atât de importante încât ne-am închipui cu greu astăzi, fără ele, creştinismul catolic. Recurgând la istorie, psihologie, teologie, ba chiar şi psihiatrie, volumul analizează condiţiile şi manifestările unor apariţii care au produs, de-a lungul istoriei, fervoare şi neîncredere, pelerinaje cucernice şi prigoană, recunoaşteri şi negări ale Bisericii Catolice. Evenimente cu implicaţii culturale şi religioase globale, apariţiile Fecioarei Maria rămân, într-o lume tot mai golită de sacru, un element care nu încetează să atingă şi să schimbe existenţele a milioane de oameni.
Ce este o apariţie?
O definiţie generală ar putea fi formulată astfel: "orice manifestare ce poate fi percepută cu ajutorul simţurilor, a unei persoane sau a unei fiinţe, a cărei prezenţă, în circumstanţele în care se produce, nu ar putea fi explicată prin cursul obişnuit sau firesc al lucrurilor". Iată şi o altă definiţie: "Manifestare supranaturală şi sensibilă prin care un obiect spiritual sau corporal îşi face simţită prezenţa…".
Apariţia ca atare este, aşadar, pentru martor şi doar pentru el, un fenomen de natură senzorială. Nu este vorba numai despre perceperea foarte intensă a unei prezenţe, ci şi despre o experienţă a simţurilor. Apariţia este văzută de o persoană - pe parcursul acestui capitol, vom încerca să marcăm diferenţa dintre apariţie şi viziune. Dacă vrem să dăm o definiţie a fenomenului retrăit de beneficiarul apariţiei, aceasta ar putea fi următoarea: perceperea prin văz a unei realităţi exterioare celui care a asistat la apariţie, deşi fenomenul este invizibil pentru cei din jur.
Fenomenul, cum e şi firesc, nu a scăpat atenţiei psihologilor şi psihiatrilor. Pentru a-l explica în mod natural şi raţional au fost elaborate teorii dintre cele mai diverse. Explicaţia cea mai răspândită susţine că apariţiile ar fi nişte halucinaţii. Unul dintre susţinătorii acestei teorii, abatele Marc Oraison (medic şi psihiatru), vorbeşte chiar despre un "mecanism halucinatoriu". Halucinaţia este o percepţie (vizuală, auditivă, tactilă) aparent exterioară a unor lucruri care, în realitate, nu există decât la nivel psihic. Apariţia, dacă o considerăm provenită dintr-un "mecanism halucinatoriu", este, aşadar, după cum susţine abatele Oraison, "o percepţie fără obiect", "o expresie a subconştientului", cel care o vede "proiectând un conţinut mai mult sau mai puţin intens ori mai mult sau mai puţin obscur al lumii sale afective". Mediul cultural şi religios în care trăieşte martorul apariţiei permite explicarea conţinutului religios al "halucinaţiei" sale. O explicaţie asemănătoare a fost furnizată, în anul 1987, de profesorul Kammerer, în acea vreme preşedinte al Comitetului Medical Internaţional de la Lourdes. Apariţia, viziunea sau halucinaţia se bazează pe acelaşi "proces psihofiziologic", a explicat el. Este vorba despre un "imaginar proiectat şi halucinatoriu". "Concentrarea intensă" pe care o presupune apariţia, a adăugat profesorul, "este comparabilă cu meditaţia practicantului de yoga, cu hipnoza, relaxarea şi fascinaţia estetică sau muzicală".
Partizanii acestei teorii vor considera, aşadar, că în cazurile de apariţii în care mai multe persoane o văd simultan pe Maica Domnului, vorbim despre o halucinaţie colectivă - noţiune pe care anumiţi psihiatri şi psihologi o resping: atunci când se produce pentru întâia oară, halucinaţia nu poate fi comună şi spontană şi nu poate avea aceeaşi formă, în acelaşi moment, pentru persoane diferite. Astfel că Biserica refuză această explicaţie generală. Ea recunoaşte că, în anumite cazuri, presupusele apariţii sau viziuni nu sunt altceva decât halucinaţii (sau iluzii) produse de un creier bolnav sau printr-o influenţă diabolică (cauză non-naturală). Chiar şi cei mai mari mistici, cum ar fi Sfânta Tereza din Avila, au atras atenţia asupra posibilităţii "de a considera viziune un lucru pe care ni-l imaginăm"; o viziune sau apariţie veritabilă cufundă sufletul în pace şi nu îl tulbură. Dar nu toate apariţiile pot fi calificate drept halucinaţii. Dacă s-ar întâmpla acest lucru, toţi cei care au fost martorii lor ar trebui consideraţi bolnavi sau posedaţi. Încă o explicaţie pozitivistă este furnizată de Freud şi de urmaşii săi. Pentru Freud practicile religioase sunt ritualizări ale unei nevroze obsesive. Am putea interpreta, aşadar, apariţiile ca fiind "o proiecţie a psihicului", fără ca acest lucru să aibă totuşi o conotaţie negativă: mistica şi apariţia pot permite o "veritabilă terapie prin recurs la acele imagini materne idealizate în copilărie", explică psihanalistul Bernadette Lorenzo. O altă interpretare psihanalitică a apariţiilor - considerate întotdeauna ca fiind obsesii religioase - implică intervenţia complexului oedipian. Apariţia - se explică în acest caz - permite eliberarea de excesul de energie generat de reprimarea impulsurilor sexuale, reprimare caracteristică mediilor religioase iudeo-creştine. În mediile în care structura familială este de tip matriarhal şi în care dorinţa sexuală faţă de mamă, conform teoriei oedipiene, este foarte puternică, această obsesie religioasă va îmbrăca în mod firesc forma apariţiei Maicii Domnului. Apariţiile Mariei, când martorii sunt bărbaţi, semnifică "un mijloc de a-şi sublima dorinţa sexuală simţită pentru mamele lor", în vreme ce în cazul femeilor sunt "un mijloc de a se regăsi în figura Mariei şi de a-şi satisface astfel fantasma oedipiană" (Maria, care a dat naştere unui copil, Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu Tatăl). Această explicaţie este una nesatisfăcătoare, de vreme ce nu se explică motivul pentru care, printre mediile caracterizate de "reprimarea sexuală iudeo-creştină", potrivit formulei autorului, doar mediul catolic a avut de-a face cu evoluţia fenomenului apariţiilor Fecioarei, şi nu, de pildă, mediile protestante.
O altă explicaţie psihologică a apariţiilor este cea furnizată de C.G. Jung şi discipolii săi: aceste manifestări considerate supranaturale sunt rezultatul unei proiecţii a subconştientului colectiv. Ele au "un caracter pronunţat general, colectiv sau arhetipal", notează Aniela Jaffé. Apariţia şi viziunea aparţin, ca şi fantomele sau visele, unui domeniu identic: cel al subconştientului, populat de imagini mitice şi de arhetipuri. Pe tărâmul trăirilor religioase apariţia este o călătorie "în obscuritatea subconştientului", către "un regat mitic", pe care fiecare dintre noi îl avem înăuntrul fiinţei, dar pe care puţini îl pot accesa.
Iată şi un al patrulea tip de explicare a apariţiilor: martorul nu ar fi decât un medium. Acesta primeşte energiile emise din alte părţi, energii pe care subconştientul său le transformă în imagini religioase. Această teorie a incursiunilor în lumea invizibilă este adoptată de numeroşi autori ocultişti, care îşi regăsesc în prezent un nou suflu în literatura numită "New Age". Erich von Daniken a fost principalul reprezentant al acestei teze. În cadrul unui studiu istoric destul de amplu, acest autor a formulat o teorie ce ar putea fi rezumată astfel: "Orice individ decent şi înzestrat are capacitatea de a provoca apariţiile, dar impulsul iniţial este întotdeauna de origine extraterestră. Apariţiile de esenţă religioasă concretizează aspiraţiile sugerate, întreţinute de mediul ambiant, ce ţin de structura personalităţii martorului". Acesta nu ar fi decât "stimulat de impulsurile venite din alte părţi; creierul produce imaginile; apariţia ca atare nu are nimic supranatural, nu este decât manifestarea unei imagini psihice". Martorul apariţiei ar trebui să fie considerat, mai degrabă, un medium, fiindcă este "supus excitaţiei perceptive; creierul său începe să secrete imagini pe care le vede doar el. Apariţiile sunt ori imateriale, ori - dimpotrivă - concrete (materializări ectoplasmice); pentru cel care le vede, însă, şi unele şi celelalte sunt reale şi autentice". (...)
Teologia catolică, cu mult înainte de elaborarea acestor teorii reducţioniste, definise o doctrină a apariţiilor Fecioarei Maria. Acestea reprezintă "un miracol", conform uneia dintre definiţiile date de J. Forget, şi, ca atare, trebuie să fie considerate una dintre modalităţile prin care Dumnezeu intervine în istoria omenirii.
Din volumul cu acelaşi titlu în pregătire la Editura Philobia
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
