Nume mari din literatura engleza si americana au ajuns in peisajul literar romanesc datorita Antoanetei Ralian. A fost vorba in episodul trecut despre Iris Murdoch, urmeaza in episodul de fata Saul Bellow si Raymond Federman. I-a tradus pe Nathaniel Hawthorne, D.H. Lawrence, J.D. Salinger, Lawrence Durrell si, desigur, Henry Miller - cel pentru talmacirea caruia a trebuit sa se lupte cu sine ca sa-l poata darui spatiului literar romanesc. Despre Miller traducatoarea vorbeste pe larg in acest ultim episod.
Cum spuneam sapamana trecuta, m-a mirat cartea lui John Bailey si m-a intristat profund, pentru ca il stiam a fi un om de o mare sensibilitate. Iata insa ca, pana la urma, cartea a ajuns un bestseller si asta m-a durut. M-a durut pentru ca mi s-a parut ca a scris o carte de succes folosindu-se de teribilele amintiri legate de boala si de moartea sotiei sale, Iris Murdoch.
Darul lui Bellow
Un alt mare scriitor, de aceasta data american, pe care l-am cunoscut foarte bine a fost Saul Bellow, din opera caruia am tradus in romaneste mai multe carti - Darul lui Humboldt, Iarna decanului si Ravelstein. Intr-o zi, am aflat ca Bellow vine in Romania.
Circumstantele vizitei sale sunt cunoscute. Scriitorul a venit la Bucuresti in 1977, impreuna cu sotia sa Alexandra, originara din Romania, a carei mama era pe patul de moarte la spitalul Elias. Om de stiinta, Alexandra era fiica profesorului Dumitru Bagdasar, creatorul scolii romanesti de neurochirurgie, si a doctoritei Florica Bagdasar, la acea data ministrul sanatatii. Fiica, transfuga, era o mare matematiciana, buna prietena cu Mircea Eliade. Au venit pentru ca Alexandra voia sa-si vada mama. Singurul lucru pe care si-l dorea atunci era sa fie lasata sa stea la capataiul muribundei. Elias-ul era un spital al Partidului, al Securitatii, iar Alexandra nu numai ca nu a fost lasata sa stea la capataiul mamei ei, dar nu a putut nici macar sa o vada. Groaznice, oribile momente! La randul sau, Bellow, proaspat laureat al Premiului Nobel, rupt de viata lui alambicata si confortabila din Chicago, se simtea ca venit de pe o alta planeta direct in Infern.
Eram in plina traducere a Darului lui Humboldt cand ne-am intalnit la Uniunea Scriitorilor, in celebra Sala a Oglinzilor, plina de microfoane. Sedinta a fost festiva si i-a fost consacrata lui Bellow. Cum eu ii traduceam cartea si aveam, realmente, unele nedumeriri (credeam ca nu voi ajunge niciodata in Statele Unite ale Americii ca sa intru in contact cu realitatile de acolo), am stabilit sa ne intalnim si sa-mi dea o serie de explicatii. Locuia impreuna cu sotia lui la sora Floricai Bagdasar, undeva pe langa Gradina Icoanei. L-am gasit pe Bellow intr-o stare cumplita, de spaime si angoase. Avea impresia ca e urmarit pe strada, ca din toate partile si oriunde s-ar fi dus este vanat de securisti (ceea ce chiar era adevarat). Era in anul Domnului 1977, imediat dupa cutremur, in casa era un frig nebun, tevile erau sparte, apa calda nu exista, flotorul era defect, asa ca, la baie, te duceai cu galeata sa torni apa in WC. Toate acestea le traia Bellow aici, el care venise din bunastarea lui americana. I s-a atras atentia ca, dat fiind faptul ca sotia lui era transfuga, mediul din jurul lui misuna de securisti. Cand vorbeam, se punea radioul la volum maxim si o perna pe telefon. Toate acestea i-au creat o psihoza ingrozitoare. Discuta cu mine, eu incercam sa-i descriu realitatea de aici, iar el nu putea sa creada ca era adevarat ceea ce auzea. Atat de puternic l-a impresionat Romania, incat a descris totul in Iarna decanului. Si cu el, dupa plecarea din tara, am avut o corespondenta frumoasa si sustinuta. Iarna decanului am tradus-o imediat dupa 1989.
La doi ani dupa vizita sa in Romania, am realizat cu Saul Bellow un interviu. Tin minte ca eram foarte interesata sa-i stiu parerea despre Mircea Eliade. Am deschis discutia si l-am intrebat. Stiam ca il cunoaste pe istoricul roman al religiilor si i-am marturisit impresia mea, in calitate de traducator, ca in romanul Darul lui Humbold simtisem niste rezonante ale gandirii lui Eliade. "Il admir foarte mult pe profesorul Eliade, am citit multe dintre cartile sale. Faptul de a citi cu admiratie duce, fara indoiala, la unele influente, dar nu as putea spune in ce fel m-a influentat". Douazeci de ani mai tarziu, tonul admirativ la adresa lui Mircea Eliade se schimba in mod radical, in romanul Ravelstein, publicat in 2001. Intre timp se intamplasera multe lucruri. Saul Bellow divortase de Alexandra Bagdasar, care, cum am mai spus, era prietena lui Mircea Eliade, prin intermediul ei Bellow intrand in legatura cu profesorul si cu lumea lui. Conflictul ivit intre Bellow si sotia sa se rasfransese in mod absolut explicabil asupra relatiei cu savantul roman.
Apoi trebuie sa amintesc, macar in treacat, despre intalnirea cu Raymond Federman, scriitor postmodern pe care de asemenea l-am tradus in romaneste. S-a intamplat sa fiu chemata, odata, la Ambasada SUA din Bucuresti, unde mi s-a oferit o bursa de o luna, timp in care urma sa le vizitez tara dintr-o parte in cealalta, intre cele doua oceane. Pentru mine a fost ceva cu adevarat de vis. Cu acest prilej l-am cunoscut si pe Federman, un personaj cu adevarat exceptional, despre care, cine stie, voi vorbi mai pe larg cu alta ocazie.
Socul Henry Miller
Dupa 1996, odata cu stabilirea la noi in tara a unui scriitor francez - despre Samuel Tastet este vorba -, s-au deschis barierele terminologiei erotice. Tastet mi-a incredintat traducerea in romaneste a lui Henry Miller... Si mi-a cerut sa-l traduc pe sleau. Dupa tot ce v-am relatat despre copilaria si adolescenta mea, va puteti lesne inchipui ca eu, cu educatia mea mic-burgheza, cu puritanismul care m-a caracterizat si ma caracterizeaza, m-am speriat cumplit. M-am adunat si mi-am dat totusi seama ca Henry Miller trebuie tradus si in romaneste, pentru ca a facut o adevarata revolutie in limbajul literaturii. Nu poti sa-l traduci pe Henry Miller si in acelasi timp sa pastrezi la locul lor si frunzele de vita. Si l-am tradus: Tropicul Cancerului, Tropicul Capricornului, Sexus si Plexus... Am crezut ca voi fi facuta praf de catre critica. Dimpotriva, s-a considerat ca am produs o explozie in spatiul literar romanesc. Cu profesorul Nicolae Manolescu in frunte, critica a fost de acord la unison ca am mosit nasterea noului roman romanesc. Intr-adevar, nu zic ca eu am fost initiatoarea, dar s-a inceput si la noi un val de erotism in literatura. Singura critica negativa a aparut in revista Cuvantul.
Cineva m-a criticat ca pe ici, pe colo am intrebuintat si sinonime. Eram criticata ca n-am numit direct, romaneste, toate organele sexuale si toate actele sexuale. Eu le spusesem pe romaneste, dar, din cand in cand, am mai dat si cate un sinonim. Cred sincer ca Henry Miller trebuie sa existe in romaneste. Erotismul si cuvintele sale plutesc intr-o mare de arta autentica. El nu este un pornograf, ci un mare scriitor. Singurele probleme le-am avut cu mine insami, sa-mi depasesc propriile inhibitii si tabuuri. Aveam o pudoare innascuta pe care am invins-o cu Henry Miller. La un moment dat, chiar capatasem un fel de voluptate sa traduc pe sleau... Repet, nu stiu daca am fost chiar prima, au fost si povestile lui Creanga, si revista lui Geo Bogza... Nu stiu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
