In contrast cu sensul calamburului generat de "patentul" propriei semnaturi de artist - Apasat, asumat cu umorul propriu Olteniei natale -, Alexandru Pasat este unul dintre artistii cu cea mai evanescenta, eleganta si delicata "impostatie" la nivelul operei concrete.
Identitatea de sculptor conferita de studiile incheiate la Cluj in 1980, asociata in imaginarul comun volumetriei pregnante si monumentalului masiv, cunoaste in cazul sau o particulara exceptie, mai ales in spatiul artistic romanesc, care il singularizeaza prin originalitate.
Laurii celor doua editii ale Bienalei Internationale de sculptura "Dantesca" de la Ravenna, "culesi" in anii '80, i-au conferit in deceniul care a urmat necesarul aplomb in asumarea unor expozitii personale in teritoriile cu cea mai mare dinamica in zona contemporana a artelor plastice: Statele Unite si Germania.
Receptiv si sensibil la schimbarile produse pe coordonatele structurale ale genurilor artelor vizuale din spatiul occidental, Alexandru Pasat a inteles degraba ca sculptura, ca gen major al artelor, a depasit ipostazele simili-academice, vag atinse de contagiuni moderniste, cunoscute ca modele in anii de formare ancorati fatalmente la Cluj, intr-o traditie nefericit impermeabila. De aceea, opera sa se impregneaza treptat de o noua intelegere a obiectului sculptural si a contextului in care acesta trebuie sa "functioneze".
Pe fondul unui talent genuin si al unei permanente contextualizari a propriilor optiuni, Alexandru Pasat transleaza dinspre sculptura - care ramane totusi filonul sau principal, cu lemnul ca material preferat -, spre alte zone omologate de parcursul artelor in ultimele decenii ale secolului XX. Astfel, sculpturile sale se inseriaza in rafinate instalatii a caror "voce" personala o da preferinta pentru o anume configurare in cheie grafica a formelor, pentru o dialectica combinata a liniilor, de factura diversa, desprinse din panoplia gravurii. Fie ca opereaza dislocari ale substantei, cum este cazul "Bagajelor", cand instrumentul de taiere musca linii in "carnea" materiei, fie ca aceeasi unealta deseneaza structuri liniare in negativ, de aer, taind lemnul in seria "Instrumentelor de masurat nostalgia", el construieste evanescente ansambluri ce definesc vidul ca element integrator. Insertiile metalice cu care armeaza ca o carapace diversele suprafete nu fac decat sa adauge noi trasee liniare ritmate de capul rotund al cuielor. Seria de "Coloane" instituie linia atat ca frontiera fizica a sectiunilor modulare ce le compun, cat si sub forma unei imbracaminti de linii aplicate cu pensula si pigment. Maximul acestei configurari ce apropie sculptura de artele grafice il constituie "Stalpii" si "Rabojurile" care, in afara configurarii spatiale creionate anterior, marcata de armonioase incizii, devin suportul unor grafisme-notatii in cheia aceluiasi rafinament avand cultul liniei in centrul sau.
In sensul acestei aprofundari, purtata la limita imaginarului, care insa face mereu loc unor noi trasee de urmat, putem vorbi, fara ironie, de un demers artistic cu adevarat "apasat".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
