Intreaga tematica a publicisticii lui Eliade, Vulcanescu & co. din anii '30 se afla concentrata la Comarnescu intr-un singur paragraf de la inceputul lui 1931 : "Ceream primatul inteligentei, muncii, cinstei, priceperii si ordinei. Nazuiam ca tara sa capete o importanta culturala ce nu o avea din pricina politicienilor agramati si obtuzi ce ne conduceau. Voiam ca institutiile sa fie conforme specificitatii poporului, traditiilor lui, dar totodata voiam si satisfacerea cerintelor vremii moderne. Moralitate noua, metode loiale, pricepere la cei care conduc cultura si in genere viata tarii, voiam selectia naturala a valorilor, luptand impotriva nepotismului, ipocriziei, afacerismului..."
Totul suna cat se poate de actual, nu-i asa ?
Caracterizandu-se ca "idealist innascut", "cameleon sincer, absorbind si radiind orice culoare", ars de "setea de viata" nu la modul cioranian de Erlebnis, ci mai degraba intru panteismul elin ("Ce sens vad vietii ? Traire cat mai plina in sens grecesc, nu crestin") si atins ireversibil de puseuri narcisiace ("Fata de greci, corpul meu e brutal, solid, totusi are parti senzuale si momente frumoase. El nu e facut sa stea, chiar cand iubeste. Dar el nu iubeste : cere contacturi. Atat. Contacturi frumoase si vii"), Petru Comarnescu se ipostaziaza intr-o "pisica elastica", dornica, proteic, de "infinite preschimbari", sclavul "nevoii de varietate, de extensiune estetica si cognitiva", al "nevoii de intelegere. Mie imi trebuie si dragoste, si ura mare, care sa ma doboare ori sa ma inalte. Mediocritatea si faramitarea meschina a existentei ma innebunesc". O intensitate a autocombustiei care il apropie oarecum de tipul de tinerete exhibata de Ion Negoitescu in Straja dragonilor. "Refuzand sa imbatranesc, noteaza Comarnescu la 27 de ani (in 1932), raman mai curand aproape de copilarie decat de moarte, dar nu ca un neispravit, ci ca un om al vietii, mereu in schimbare, mereu in prefacere". O febricitare ce sfida orice forma a definitivului ("sunt prietenul cautatorilor cunoasterii, nu al posesorilor cunoasterii") si care nu avea cum sa ocoleasca, intre altele, experientele cu mescalina coordonate de neurologul Gh. Marinescu si Ionescu-Sisesti la Colentina (I, 48).
Idealist dar si naravas, plus anglofil in cele politice ("idealismul meu pare candid in Romania, unde nimeni nu crede in Geneva ca viitor centru de interes mondial" ; "ma enerveaza francezii deprinsi sa ne socoata o remorca a politicii lor"), Comarnescu se revela la 27 de ani ca un personaj din lumea de amurg a veacului XIX, din Cehov, Turgheniev si, de ce nu, Gorki: "Cand revin din strainatate, ma impresioneaza cersetorii de pe strazi, tiganii si tigania, lipsa de urbanitate a locuitorilor, asa de departati de politetea celui mai umil elvetian sau englez (nu as zice si francez, caci mahalagismul cel mai cumplit, invectivele cele mai grosolane, ratoiala si stropseala nicaieri nu-s mai manifeste decat la Paris). Ma supara saracia celor de la oras, a celor multi si a taranilor, lipsa de igiena, de civilizatie, cu toate insusirile ce le are poporul nostru".
Structural ostil reveriilor dictatoriale de tip Cioran, autoritarismului si elitarismului rasist si, pe scurt, legilor monovalentei, fiul "intelectualei idealiste Elena Comarnescu", cea formata la scoala socialismului iesean al doctorului Panait Zosim, este atras, ca si Mihail Sebastian (v. 4 febr. 1932) de magnetii de pol contrar : "Mi-e drag Eliade din ce in ce mai mult. Cred ca si el trebuie sa aiba nevoie de intelegere, desi pare un om tare (...) Dinu Noica la mine. Aceeasi placere de a-l vedea. E singurul prieten de care ma simt atasat ca-ntotdeauna (...) Eliade m-a atacat pentru sentimentalismul meu moldovenesc. I-am raspuns, cred, bine. Seara de barbarie, de goliciune, de zadarnicie. Ma simt atat de singur si nefericit".
O singuratate tepoasa, vulnerabila, acida, cand alintata, cand otravita de invidie si ranchiuna, dar intotdeauna bine situata la panda, in sesizarea caracterelor, tarelor morale atitudinilor si contrastelor. Astazi, de pilda, figura unui Eugen Ionescu de la 1 febr. 1932 poate sa surprinda ("grabit, inhibat, dornic de succes prin orice mijloc. Merge pe drumul lichelei talentate, tip frecvent si roman") ca si "nesinceritatea lui Sebastian". Insa de obicei privirea sagace a diaristului face toti banii : Maxy, "caracter infam", Paul Sterian "nebun, cu traznai", D. Gusti "aferat, mofturos, dificil, avand mereu nevoie de oameni pe care sa-i animeze". Anton Golopentia - "framantatul si subtilul". H. H : Stahl : "egocentric ca un copil prea sensibil". Belu Silber, "intai evreu, pe urma marxist si in al treilea rand baiat destept". "Interesantul Marcel Avramescu, a carui cultura esoterica, antropologica, grafologica, telepatica etc. m-au facut sa petrec o seara agreabila". "Sadismul intelectual" al lui Misu Polihroniade, "farsorul" Petru Manoliu, un C. Noica plin de gesturi frumoase, "dar ma supara opacitatea lui, este un om care judeca in gol, in abstractul ratiunii, fara atase suficiente la realitate" (atentie, suntem in 1932!). Cel mai bine "iese", cum vom vedea, Mircea Vulcanescu.
*) Petru Comarnescu, Pagini de jurnal, I-III, editie de Traian Filip, Mircea Filip, Adrian Muntiu, prefata de Dan Grigorescu, editura Noul Orfeu, 328, 378, 379 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
