Parca niciodata nu mi s-a parut mai vizibil suflul miraculos al locului asupra "facatorilor de frumos", precum in expozitia din acest miez de septembrie a celor 11 artisti, ce-au trudit purificandu-se, in abia trecuta vara, in tainitele zidirii manastiresti de la Dervent. Lacas cu densa incarcatura sacra, inflorit pe urmele legendarei adastari pe aceste meleaguri nord-dunarene a Sfantului Apostol Andrei, crestinatorul semintiilor de pe aici. Magia unei asemenea conjunctii, sub pavaza luminoasa a acestui milenar simbol, dintre realitatea istorica si ravna creativa a uniu manunchi de plasticieni contemporani avea sa se implineasca, la Galeria "Artis", intr-o vibranta stare de gratie artistica si reverie spirituala.
Dominanta evenimentului evocat este data de raporturile de o sinceritate si o candoare unanim impartasite fata de mediul ambiant si de incarcatura lui semnificativa. Dar si fata de modelul de colegialitate artistica instaurat nevoit intre toti protagonistii, si, mai ales, fata de simplitatea si naturaletea imboldului plamaditor, trait cu intensitate, dar fara exaltare mistica, potrivit unei domestice omenii acoperite de har. Impresia aceasta mi s-a conturat pe masura ce parcurgeam, acompaniat de unii dintre participanti, lucrarile expuse, fiecare purtand un inteles, o poveste, un fior de inspitatie revelata.
Dincolo de toate acestea, fireste, staruie amprenta concreta, obiectiva a acestei vietuiri artistice in vatra monastica a Derventului. Fara a insista in comentarii de amanunt, incerc sa reliefez ceea ce consider a fi suma implinirilor care personalizeaza in chip distinct "ctitoria" artistica de la Dervent, atat de intelept si cu flexibila intelegere dovedita pentru expresia contemporana a reveriei si conceptiei plastice a participantilor, de Episcopia Tomisului, dar mai cu seama de staretia Manastirii Dervent. O conlucrare cordiala si luminatoare, fara infatuari estetico-spiritualiste sau dogmatice, intrutotul productiva si insufletitoare.
Remarcabil mi s-a parut efortul artistilor de a integra in opera fiece aflator in mediu. Iata, de pilda, cele doua toace pictate de Diana Braescu, cu admirabile simboluri crestine (Pestele si Pieta), ca si capataiele de lemn ordinar pe care aceeasi artista monumentalista a ebosat portrete (Friza) si simboluri religioase (Clopotele). Ca si suita de ingeri si heruvimi traforati dintr-o rasuflare de Doru Dragusin din fragmente de lemn de foc nefasonate intr-o fermecatoare bravada minimalista. Dar si surprinzator de expresivele si rafinatele sale studii iconistice, in cel mai curat spirit protocrestin, tradand o cultura a imaginii bine distilata, artistul fiind altfel un bine-cunoscut sculptor, ce s-a produs si ca atare in tabara de la Dervent. Unde tot ca sculptor inspirat si plin de har s-a exprimat si Ernest Budes, consacrat si apreciat ceramist, intr-o compozitie alegorica cioplita in calcar. Energic si subtil stilizate compozitiile Ancai Iacob, indeosebi monumentalul Sf. Gheorghe (vezi imaginea) din lemn colorat, transpunand sculptural si in cheie postmoderna un motiv extras din icoanele transilvanene pe sticla sau incizate pe troitele maramuresene. Calde si sensibil interpretate, intr-o factura situata tot la rascrucea dintre stiluri si tendinte estetice actuale, ca intr-un expresiv si serios joc pe terenul sacrului, sunt eseurile compozitionale, ceramice ale lui David Olteanu (un indraznet Chivot si o modern interpretata plastic, prin forma si combinatie motivica, Mucenita) si creaturile angevine rafinat modelate si patinate "a sfumatto" de Maria Cioata-Olteanu. Sculptorul Bogdan Iacob este cel mai liber, in talmacirea plastica, a temelor si simbolurilor spiritualitatii crestine, pe care o exploreaza de pe pozitia generatiei sale, dar fara epatarea nonconformista, ci cu reverenta profesionistului bine instruit si visceral apartinator timpului sau. Tina Popa converteste pictural, in tonuri catifelate, simboluri tombale, inducand prin relatia sensibila dintre forma (Crucea) si accentele de lumina, o atmosfera vestigionara a starii sacramentale ce i s-a relevat. Ca si la Angela Bocu, unde aceeasi stare se traduce printr-o eleganta sintetizare a formelor, gratie sugestivitatii decorative, dar si semnificative, a desenului si a unei palete ce evoca transparentele egeene ale iconismului dobrogean si sud-dunarean. In fine, Dan Crecan si Nicolae Ispas conserva si ilustreaza, intr-o factura neoclasicista perfect lizibila si cu iscusinta stilizata, in spiritul nobletei si asceticei/hieraticei portretistici si imagistici simbolice postbizantin, dar si in maniera clasicismului paulin apusean (la N. Ispas), filonul traditional al artei eclesiale.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
