In ultimii ani, de cate ori mi se intersecteaza drumurile cu Iolanda Malamen, am aceeasi imagine: asteapta pe cineva pentru un interviu, sta cu cineva la o masa - de obicei in gradina de la Uniunea Scriitorilor - si-i ia un interviu sau scrie pe o coala A4, cu scrisul ei mare, labartat, de scolar parca un pic miop, intrebari pentru un viitor interviu. De mai bine de cinci ani, o buna parte a vietii Iolandei se consuma in si pentru acest proiect ambitios cat o istorie a literaturii romane. Scris si de scris a ajuns la cel de-al patrulea volum, adica la jumatatea proiectului.
In viziunea domnului Mihai Sora - pe care o impartasesc si eu cu fervoare -, interviul este parte a istoriei noastre literare si culturale. "Ce bine ar fi fost - scrie domnia-sa pe coperta a IV-a a volumelor III-IV - daca, pe vremea lui Alecsandri, sa zicem, apoi a lui Eminescu, am fi avut o Iolanda Malamen care sa le puna intrebari in legatura cu viata si cu personalitatile lor de moment. Cat de usoara ar fi munca istoricilor literari daca ar avea la indemana asemenea marturii (fie ele si amendabile, prin compilarea cu alte surse la fel de credibile) care le-ar permite sa-si economiseasca multe ipoteze, fie si plauzibile, inlocuindu-le cu marturia, ce nu poate fi dezmintita, a insisi autorilor in cauza".
Dar Iolanda Malamen ambitioneaza mai mult decat a oferi marturii rezistente peste timp, documente originale si nu copii legalizate (spre a parafraza un titlu al lui Gheorghe Craciun), fapte, opinii, secvente de viata si de viata literara, devoalari ale micilor sau marilor secrete ale personalitatilor literare. Operand cu criterii axiologice, Iolanda Malamen propune o panorama a literaturii romane mai bogata, mai subtila si mai exacta decat ceea ce ne propun adesea listele, citarile automate, istoriile sau viziunile critice: "Planul meu (daca-i pot spune asa) ambitioneaza sa demonstreze ca literatura romana nu e formata din cateva nume si titluri de carti cu care (vai!) ochii si urechile noastre se vor fi obisnuit. Dimpotriva, acest fenomen cultural de proportii are trupul lui, fragilizat de orgolii, ambitii si trufii inexplicabile, mult mai multe decat s-ar crede, chiar daca unii dintre noi nu vrem sa le dam sansa supravietuirii".
Este in aceste cuvinte - delicate, de altfel - cuprinsa o atitudine polemica, provenita din nemultumirea profunda fata de cum este privita, comentata, valorizata literatura romana contemporana de catre multii comentatori asezati pe segmente de varsta, de empatii estetice sau de ranchiuna personala. Pentru a nu fi nedrept, pentru a fi exact, pentru a fi un bun critic e nevoie de a iubi literatura romana. Poti sa nu-i iubesti autorii - sau nu pe toti - dar literatura da, e obligatoriu!
In mod obisnuit, atunci cand se comenteaza o carte de interviuri, atentia se focalizeaza asupra actorilor, adica a personalitatilor in umbra carora el, autorul, sta cuminte, aproape nebagat in seama. De data aceasta insa - pentru ca timp despre ce spun, in ce cred, cum vad lumea si literatura, cum isi vad rosturile ca oameni si ca scriitori este destul de aici inainte -, voi incerca sa schitez portretul celui care pune in scena toata aceasta lume: autorul de interviu. Pentru ca fara de el, fara intrebarile care starnesc, obliga, incita, poate ca multe dintre fascinantele intamplari si opinii nu ar fi prins forma si continut. Iolanda Malamen stie sa puna astfel de intrebari - care sa starneasca raspunsuri inteligente, destepte, incitante - pentru ca, in primul rand, isi cunoaste bine interlocutorul. Ii cunoaste opera si viata. Este uimitoare usurinta cu care poate conversa cu autori care au exprimari in cele mai diferite paliere culturale.
Pas cu pas, intrebare cu intrebare, il face pe Dan Horia Mazilu - specialistul nostru in literatura romana veche - sa lumineze in chip neasteptat pentru multi dintre noi epoca domniilor fanariote, pe Luca Pitu sa aseze literatura romana in context occidental, pe Barbu Brezianu sa puna degetul pe rana absentei unor personalitati stenice precum Perpessicius sau Calinescu.
Farmecul acestor dialoguri, cu scriitori de formule, de varste, de experiente diferite, consta si in insistenta cu care Iolanda Malamen vrea sa afle raspuns la framantarile ei culturale - incotro se indreapta literatura, cine o mai citeste, ce se petrece cu cititorul -, dar si sociale si politice: ce e lumea asta de acum si cum va fi cea viitoare, cum sunt politicienii nostri si de ce sunt asa, de ce sunt profesorii nostri (mai ales cei de literatura) atat de slab pregatiti. Daca am extrage din interviuri doar intrebarile si discretele ei opinii, delimitari sau comentarii, cred ca am obtine un eseu extrem de interesant despre lumea in care traim, despre racilele ei, despre angoasele, nelinistile, framantarile omului de azi. Toate acestea dau o consistenta si o vivacitate teribila volumelor III si IV din Scris si de scris. De fapt si titlul (inspirat) ne spune acest lucru: ce s-a scris si ce-a mai ramas (ce mai este) de scris.
Iolanda Malamen spune ca se afla la jumatatea proiectului sau, ceea ce insemana ca va propune lumii de dupa noi peste 400 de scriitori. Un numar impresionat, dar si o selectie drastica (daca ne raportam la cei peste 2.000 de membri ai USR). Pentru ca proiectul sa se implineasca rotund si extrem de solid, i-as sugera Iolandei sa se gandeasca (si sa inceapa de pe acum pregatirea lui) la un volum de final cu indice de autori si o prezentare biobibliografica a fiecaruia.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
