Arta si spiritualitate

Declansata de Iluminism si Revolutia Franceza, stimulata de progresul impetuos al cunoasterii stiintifice in secolul XIX, secularizarea vietii publice a fost marcata de gesturi elocvente in planul creatiei artistice si al gandirii filozofice: intr-o gravura din seria Ororile Razboiului a lui Goya, un cadavru aduce mesajul descurajant ca dincolo de moarte nu se afla nimic, nada; in peisajele lui Caspar David Friederich amurgul abia daca mai lumineaza biserici in ruina, Dostoievski se intreaba prin gura lui Dmitri Karamazov ce e omul fara viata de apoi, iar Nietzsche proclama nici mai mult nici mai putin decat moartea lui Dumnezeu! Criza nu era numai a artei, ci a intregii societati de tip european, caci se clatina temelia insasi a edificiului social, astfel incat in pragul secolului XX cerinta unei innoiri radicale dobandise un caracter programatic. Plasmuita de artisti ca Paul Klee, Giorgio de Chirico sau Umberto Boccioni, teoretizata de futurism si de Bauhaus, ideea omului nou avea sa degenereze prin fascism, nazism si comunism, adancind si mai mult o criza morala care, dupa holocaust si Hiroshima, ameninta sa faca cu neputinta chiar supravietuirea artei.

Inca in preajma primului si intre cele doua razboaie mondiale unii (Kazimir Malevici, Piet Mondrian, Vasili Kandinski) cautau solutia in abstractia cea mai pura, iar altii descopereau fascinatia magica a mastilor africane sau a ritualelor indienilor Hopi (Pablo Picasso, Marcel Iancu, Max Ernst), a dansului extatic inspirat de tipare arhaice, de factura dionisiaca (Vaslav Nijinski, Mary Wigman). Dupa al doilea razboi mondial, Mark Rothko, Barnet Newman ("primul om a fost un artist") si alti artisti americani au renuntat la orice raportare fata de cultura europeana, care parea definitiv compromisa, cautand sa defineasca identitatea creatiei proprii pornind de la arta indienilor Navajo sau a altor populatii stravechi din Lumea Noua.

In lucrari de pe alte meridiane se impletesc sincretic influente multiple, se comunica cu nevazutul, cu spiritul cosmic, se simte adierea absolutului. Hilma af Klint afirma ca un duh i-ar fi revelat imaginile abstracte - primele din istoria artei! - destinate peretilor unui templu, Sigmar Polke picteaza un colt negru pe un fond alb, pretinzand (ironic?) ca asta i-au ordonat fiinte superioare, Gerhard Richter produce o panza monocrom-cenusie patrata, sustinand ca aceasta ar fi singura reprezentare posibila a lui Dumnezeu, iar Huang Yong Ping expune o morisca tibetana de rugaciuni din lemn si cupru, marita la o scara colosala si rotind perpetuu, amenintator, un soi de ghioaga peste capetele vizitatorilor, ca avertisment ca o religie, oricat de pasnica s-ar declara, poate deveni belicoasa (orice religie e politica si orice politica e religie, e de parere autorul).

The true artist helps the world by revealing mistic truth: o emblema din tuburi de neon, creata de Bruce Nauman, formuleaza chiar la intrarea in expozitie ideea ei de baza - adevaratul artist ajuta lumii dezvaluind adevaruri mistice. Cu alte cuvinte, menirea artistului ar fi sa ia locul profetului, intemeind astfel o noua religie. Intentie nobila, nimic de zis, dar din pacate nu tocmai convingator pusa in practica. Vechile religii nu numai ca n-au disparut, ci se afla mai pretutindeni (poate cu exceptia unor tari occidentale) intr-un vizibil reviriment, iar numarul artistilor chemati sa contribuie la fala unor lacasuri de cult - caz ilustrat in expozitie, printre altele, prin lucrari de Henri Matisse, Fernand Leger, Jean Lurat - nu pare a fi tocmai in scadere. Pe de alta parte, unii autori arata o adevarata predilectie pentru blasfemie (initiatorii expozitiei numesc asta profanare), lezand sentimentele celor credinciosi prin tratarea socanta a unor simboluri religioase (de ce oare doar a celor crestine?): un broscoi beat e pironit pe cruce prin grija lui Martin Kippenberger, Maurizio Cattelan rastigneste o tanara cu coada de cal si halat alb cam scurtut, Andres Serrano ne prezinta imaginea unui Crist sub o pelicula de sange si urina, iar Man Ray fotografiaza sub titlul Rugaciune popoul de o rotunjime perfecta (vezi foto) al unei femei ingenuncheate, surprinsa in incercarea pudica de a-si acoperi sexul cu degetele impreunate pe sub fese.

Acea noua religie, care ar fi trebuit sa fie arta, ar avea menirea salutara de a lecui bolile unei civilizatii aflate in crepuscul, amorale, inrobite valorilor materiale, si de la care Dumnezeu si-a intors fata: indoielile sunt legitime. si nici macar pretentiei declarate de a protesta impotriva mercantilismului lumii de astazi nu prea vad cum sa i se acorde credit, cand se stie la ce preturi fabuloase au ajuns sa fie tranzactionate lucrari ale unor autori contemporani (lasand la o parte intrebarea daca in toate cazurile e vorba de arta ori ba). Ca multi artisti din ultimul veac (si de astazi) au fost (si sunt) confruntati cu teme de meditatie dintre cele mai grave nu incape nici o indoiala; ca arta - cand e autentica - este o forma de manifestare a spiritualitatii nici nu mai trebuie demonstrat. Insa doar timpul (si nu bursa) va tria in cele din urma valoarea de non-valoare, iar multi dintre colectionarii de astazi, sau urmasii lor, se vor pomeni probabil candva fluierand a paguba...