Ziarul de Duminică

Artist si saltimbanc

Artist si saltimbanc

Amsterdam

08.06.2007, 22:53 45

Un mod strict pictural de a etala orizontala preocuparilor obsesive, necesara si suficienta pentru un virtual portret de artist. Ordinea lecturii si articularea concluziilor pot folosi criteriul cronologic - obiectiv dar nu si relevant in esenta, fundamentala ramanand evolutia iconica. Adica acel ritm interior al demersului compus din fluxuri si refluxuri, meditatii, indoieli, impliniri si reformulari, prin care artistul tinde spre descoperirea de sine. Fara indoiala ca un model descriptiv celebru, urmat cu abilitate si fidelitate, l-ar fi eliberat de aceasta povara. Dar satisfactia oferita de o astfel de reteta ar fi insemnat renuntarea la cautare, la acea curiozitate datorita careia arta ramane un permanent si infinit camp de confruntari si revelatii.
Proiectul elaborat de Mircea Titus Romanescu porneste de la premisa figurativului, primatul culorii si ordinea interioara a imaginii ca univers in sine. Coordonate - sau sarpante - ce se dovedesc a fi mult mai complexe si mai acaparatoare decat par la simpla lor enumerare. Figurativul de la care pleaca artistul este unul al interpretarii in scara subiectiva, nu opus celui descriptiv si evocator, ci doar de alta calitate. De aici se naste o tentatie a trecerii realitatii printr-o grila personala care opereaza reductii si sinteze, combinari si adaosuri imaginative ce amplifica pregnanta imaginii ca mesaj. In acest punct intervine primatul culorii, intr-o maniera ce aminteste de expresionismul nordic al inceputului de secol XX, cu intensitati tonale saturate si asocieri transante. Sunt piese care ne amintesc de exasperarea cromatica a unor Vlaminck sau Permeke si, mai aproape de noi, de solutia lui Lascar Vorel, artist sincron cu momentul expresionismului European. Si pentru ca in acest punct culoarea poate deveni factor entropic, dinamitand intregul compozitiei, intervine cenzura mentala, "ordinea care controleaza emotia", pentru a-l cita pe clasicul Georges Braque. Formele, volumele, se organizeaza in articulari de planuri geometrice sever definite prin culoare, astfel incat imaginea realitatii isi dezvaluie substanta rationala, ascunsa de accidentele pitoresti. O natura statica sau un peisaj citadin - Venetia , Amsterdam - sunt prilejuri de analiza scientista, bazata pe structurile fundamentale: triunghi, cerc, plan rectangular. Treptat, configuratia se sublimeaza, atingand pragul abstractiei, si se transforma in semn cu vocatie metaforica, descins, parca, din lectia lui Paul Klee. Dialogul dintre calitatea pasionala a culorii si severitatea constructiei si a perspectivei confera o existenta speciala imaginii, cu o subtila nota metafizica.
Regim emotional de care beneficiaza si Autoportretele, investigatii cu ton romantic in taina fiintei, din specia pe care Jean Starobinski o plasa sub semnul eseului Autoportretul artistului ca saltimbanc. Termen ce trebuie luat in sens ontologic, deci participant la marele spectacol al lumii, pe urmele lui Shakespeare - "Lumea intreaga e o scena" - sau Descartes - "Lumea este o piesa de teatru". In scenografiile post - cubist expresioniste "saltimbancul" isi joaca rolul, elaborand o pictura conceputa ca un continuu atelier, in care suntem invitati cu oarecare complicitate, pentru a ne alege o lucrare anume, doar a noastra.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO