La Neptun si Mangalia, s-a desfasurat, in perioada 8-12 iunie, cea de-a sasea editie a Festivalului "Zile si Nopti de Literatura". Au participat 60 de scriitori din Europa si America. Pentru prima oara au fost prezenti poeti, traducatori si critici din tari recent aderate la Uniunea Europeana - Estonia, Letonia, Norvegia, Lituania, Slovacia. Tema supusa dezbaterii a fost "Asteptarile europene fata de literatura tarilor recent aderate la Uniunea Europeana". Marele Premiu al Festivalului (in valoare de 10.000 de euro) a fost decernat poetului rus Evgheni Evtusenko.
Tema festivalului era de-o actualitate fierbinte in conditiile in care Romania a devenit de la 1 ianuarie 2007 membra a Uniunii Europene. Daca tot omul si-a pus intrebari despre cum va fi viata lui intr-un stat-membru al familiei europene, era absolut firesc ca si scriitorul sa se intrebe ce se va petrece cu scrisul, cu cartile lui. Se va schimba ceva in statutul sau, in relatiile sale cu editorul, cu traducatorul, cu publicul? Ne vom europeniza - subit si administrativ - doar prin actul de aderare, ne vom conforma si noi unor standarde impuse, precum celelalte domenii: justitie, administratie, comert, finante, economie? De fapt, ce sa ne mai ascundem dupa deget: asteparile noastre, ca scriitori, erau legate de iesirea in Europa (traduceri, difuzari si, desigur, recunoastere). Numai ca domeniul culturii nu este chiar o prioritate nici macar in UE (in afara mult-trambitatului concept de multiculturalism) si nu poate fi reglementat prin norme europene, ca alte domenii.
Bun, astea erau asteptarile noastre, dar ale lor? Asteptarile Uniunii Europene de la literatura tarilor recent aderate nu pot acoperi decat principii: cultura sa fie..., cultura sa promoveze... In fond, intr-o lume globalizata si standardizata, elementul identitar (adica ceea ce trebuie sa ne diferentieze) este cultura. La festival, dezbaterile (destul de modeste in idei) s-au axat pe problemele traducerilor, pe raporturile margine-centru, pe divizarea artificiala (pe criterii politice) intre Europa (asa, pur si simplu) si Europa de Rasarit, pe ceea ce se poate realiza prin programe culturale si ceea ce se poate face prin eforturile proprii ale scriitorului. Comunicarile au fost lirice, patetice (unele), banale (cele mai multe), departe de tema propusa (aproape toate). Abordarile eseistice au facut deseori confuzie intre problemele de marketing cultural si cele de creatie. Nu este de ajuns sa ai ce oferi pietei europene (si o sa vedem daca avem ce oferi), trebuie sa stii si cum oferi. Politicile de promovare nu se pot face dupa ureche. Sunt convins ca am fi auzit multe lucruri interesante daca am fi avut printre participanti reprezentantii unor firme de marketing. Nu este de ajuns sa traduci, sa gasesti traducatori si o editura dispusa (cel mai adesea contracost) sa publice. Care este strategia postpublicare si, mai ales, cat costa ea? Steinar Lone (Norvegia) ne-a spus un lucru destul de ingrijorator si de trist: Mircea Cartarescu nu s-a prea vandut in Norvegia, l-au citit doar literatii si alti cativa cunoscatori sau curiosi. Daca banii (multi, putini) s-au consumat pe actul traducerii si tiparirii, sigur ca nu s-a putut construi un eveniment din aparitia scriitorului nostru. Au ramas sa afle despre el cei care probabil stiau despre el. Solutiile propuse au vizat uneori comicul (absurd) - "sa scriem direct in limbi europene" - sau sa ne schizoidam ca pe vremea comunismului, dand tot ce-i mai bun "la export" (a scrie direct pentru piata externa, ignorand piata culturala interna). Criza europeana - care a facut posibila cat mai grabnic aparitia Uniunii Europene largite - a fost o criza de supraproductie, fapt ce a impus gasirea unor noi piete de desfacere. Avem, asadar, de-a face cu o piata concurentiala nu numai comuna. Cartea este si ea marfa si se supune regulilor pietei. Sa nu ne asteptam, asadar, sa primim favoruri pe aceasta piata. Uitati-va la raportul carti straine traduse la noi - carti romanesti traduse la ei. Aceasta nu este o problema de creatie, ci de piata si trebuie inteleasa, descifrata ca atare.
Dar avem ce oferi pe aceasta piata? In pofida valului de optimism (care se exprima in frustrarile deseori prezente in discutiile scriitorilor nostri prin "ce mari suntem, dar nu ne baga nimeni in seama"), eu nu cred ca avem prea multe de oferit. Aflati intr-o permanenta cursa de urmarire a subiectelor, compozitiilor, ideilor, atitudinilor europene, noi ne-am aflat si ne aflam in siajul acestora. Cum descoperim ceva care ne place sau care a avut succes, cum ne repezim sa-l multiplicam in forme autohtone. Avem bukovskienii, veterrany-ele, brown-ii nostri. Pe care incercam acum sa-i traducem si sa-i vindem ca prospaturi pietelor de pe care au venit!
Cu gandul la export (e o adevarata febra a "succeselor" internationale, pe la toate colturile auzi numai de aparitii in limbi straine ale autorilor romani), scriitorul roman nu mai e interesat de publicul autohton. Ori, sa fie bine inteles: un succes de proportii pe piata interna ar atarge mai degraba interesul - real, nu stipendiat - al editorilor straini.
Ar fi fost multe lucruri de discutat la acest festival. Nu e vina organizatorilor, care au facut eforturi uriase pentru ca totul sa fie perfect in cele cinci zile. Poate aici ne si deosebim noi, astia mai de la margine, de cei mari, din centrele culturale ale lumii: nu avem vocatia pragmatismului, ci doar, deseori, a lamentarilor. Despre rusul Evtusenko si lectia sa de cucerire a publicului - in numarul viitor.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
