Sunt de toate categoriile: de la lux la confort IV neimbunatatit. Au toate un aer boem insa, cu un miros de culori abia preparate absolut inconfundabil, cu dezordinea bine ordonata a lucrarilor schitate, incepute, in curs de finisare, terminate, sau cu materialele brute - lemn, fier, lut - din care trebuie eliberate ideea, viziunea. Atelierele artistilor plastici sunt asemenea dictionarului limbii romane pentru scriitori: absolut necesare. Ele nu sunt doar locul unde se creeaza, ci si, pas cu pas, sunt un element obligatoriu precum culoarea, lemnul sau rama. Tot mai des in ultima vreme aud, vad, citesc despre artisti dati afara din ateliere. Este ca si cum unui sofer profesionist i s-ar lua carnetul de conducere.
Sunt de gasit si pe Eforie, si pe Selari, si in Doamnei, dar si in Pangratti.
Multe dintre ele se afla in cladiri in curs de prabusire. Cu sau fara bulina rosie pe ele, le simti subrezenia de indata ce patrunzi in interior. Scarile scartaie, peretii vibreaza, crapaturile din stalpi sau tavane se zgaiesc la tine amenintatoare. Boema este aici ceva extrem de amenintator, palpabil amenintator nu ca o sanctiune morala asupra actului de creatie, ci o sanctiune dura a faptului de a fi artist in Romania.
Pentru cei mai multi, atelierul este si casa in care locuiesc si care adesea devine, pe intervale mai mari sau mai mici de timp, un hotel de mana a paispea pentru colegii din provincie care nici macar atata nu au. Si chiar si in aceste conditii, multimea de pictori, graficieni, sculptori care a primit un spatiu se simte fericita. Mereu amenintata de spectrul prabusirii cladirii si mereu amenintata de spectrul evacuarii, dar fericita! Noianul retrocedarilor - habar n-am cat de legitime sunt multe dintre ele - mai lasa din cand in cand, foarte des in ultima vreme, artistii pe drumuri. Cazul lui Sorin Dumitrescu este cel mai mediatizat si deci cel mai scandalos.
In urma cu aproape un an, vaduva lui Vasile Chinschi traia aceeasi amenintare. Nu stiu ce s-a mai intamplat de atunci, dar nu sunt convins ca a gasit intelegere pentru a ramane in atelierul care-i era si casa. In aparenta, lucrurile sunt simple: proprietatea e sfanta, a venit omul deposedat de bunul lui in anii comunismului, il pui in posesie, iar chiriasii - pentru ca mai toate atelierele sunt date in regim de inchiriere - trebuie sa isi ia valiza si sa plece. Unde, nimeni nu stie si nici nu vrea sa stie. Dand din aripile unei initiative cu iz electoral, autoritatile de acum cativa ani anuntau un cartier al artistilor, construit special pentru ei, in regim de prorpietate etc. De planurile marete - ateliere si case, vecini de-ai tai, din breasla, preturi accesibile - s-a ales praful. Primarul sectorului 2 ii spunea scriitoarei Iolanda Malamen ca doar cu pretul unui kilometru de autostrada s-ar putea construi 100 de ateliere. Autostrada ne este ceruta de normele europene, dar atelierele nu, asa incat e greu de crezut ca s-ar putea disponibiliza de la buget, de la Primaria Capitalei - nu stiu de unde - niste bani pentru asa ceva. Sa construim autostrada cu un kilometru mai putin sau sa dirijam o parte a comisioanelor spre constructia de ateliere si sa-i numim pe cei de la care se iau bani mecena ai artelor ar fi alte solutii. Glumete, desigur, dar fac si eu haz de necaz!
In toata aceasta brambureala - si legislativa, si morala, si manageriala -, ministrul culturii are o intensa preocupare: deconspirarea artistilor. A celor care au colaborat cu securitatea, a celor ce au fost membri de partid, a celor ce au fost in functii de decizie culturala sau politica, a celor care au raspuns comenzilor de partid. Pentru ca are in subordine si Cultele, domnia sa nu-i putea lasa pe preoti sa nu se spovedeasca public pentru pacatele comise. Domnul ministru Adrian Iorgulescu nu s-a facut cunoscut prin nici o initiativa culturala, sub mandatul sau scandalurile si disfunctionalitatile ministeriale se tin lant, dar dansul, erijandu-se intr-un soi de comisar al poporului, vrea epurari pe criterii etice. Nu am inteles foarte bine ce ar dori sa se intample cu cei care au scris cantece cu Ceausescu sau cu partidul, care au semnat poezii in Omagiu sau au pictat santiere, muncitori si tarani zburdand pe campiile colectivizate. Am priceput ca vrea sa fie aratati cu degetul, sa fie infierati cu manie ministeriala si pusi la zidul infamiei artistice. Foarte bine, sunt perfect de acord cu aspra sanctiune, dar pentru asta nu era nevoie de atata tapaj ministerial. Ce nu pricepe domnul ministru este ca istoria culturala nu va consemna astfel de productii artistice daca le va gasi lipsite de valoare. Caderea in uitare - atat a operelor, cat si a autorilor - nu se realizeaza prin decrete si campanii cu iz politicianist. Dracu' mai citeste azi Cantec pentru Tovarasul Plan sau Colectivista, aghiuta se mai incanta si mai fredoneaza odele adresate lui Ceausescu sau isi mai atarna in casa picturi cu semanatoare si combine.
Sa rezolve domnul ministru situatia atelierelor, sa impulsioneze activitatea Fondului National Cultural, sa gandeasca la oamenii de cultura ca la niste creatori de imagine a Romaniei si-l asigur ca nu va fi imortalizat in nici o oda, chipul nu i se va rasfata in nici o rama si numele nu-i va fi niciodata potrivit pentru vreo rima. In schimb il vor pomeni in toate dialogurile lor cu drag si simpatie si, cine stie, istoria culturii romane il va retine la capitolul buni manageri, decisivi in devenirea noastra culturala. Daca nu, nu!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
