Arcadio Carnabuci, un cultivatorde masline italian care se simte insingurat, sadeste câteva seminteale iubirii, fara sa-si inchipuie nici o clipa ce haos vor declansafructele magiei lui. Fernanda Ponderosa, femeia voluptuoasa dinvisurile sale scapa neatinsa de vraja, in schimb Jezabel, ocatâroaica vrednica, intre doua vârste, se indragosteste de el dinvârfurile urechilor pâna la copite si descopera ca steaua ei seincruciseaza cu multe alte stele, peste regiunea supusa ardoriimagice a cultivatorului de masline.
Dintr-odata, macelarul PrimoCastorini si brutarul Luigi Bordino cocheteaza cu ideea crimeipasionale, doctorul Amilcare Croce si asistenta Concetta Crocettase dedau la nebunii impreuna, iar nou-nascutul familiei Fondi setransforma in inger. Pe când satenii penduleaza intre iubire sirazboi, câteva fenomene iesite din comun vin sa atâte atmosfera siasa febrila, facând ca marile pasiuni sa se consume la temperaturice depasesc arsita verii meridionale.
"Ardoare" este un basm pentruoameni mari, de o imaginatie debordanta, care celebreaza peisajelemirifice ale Italiei si excentricitatile italienilor, intr-onaratiune plina de rasuciri din condei, umor si deliciiinedite.
Lily Prior este autoarea unorromane de succes, traduse in peste 30 de limbi: "La Cucina: A Novelof Rapture" (2000); "Nectar: A Novel of Temptation" (2001);"Ardour: A Novel of Enchantment" ("Ardoare: Un roman despre cumpoti fi vrajit", 2004) si "Cabaret: A Roman Riddle" ("Cabaret: Unroman ghicitoare", 2005, publicat si in limba româna la EdituraLEDA). Mare admiratoare a gastronomiei si culturii italiene, Priora calatorit mult in Italia, mai ales in Sicilia.
Responsabil pentru toata aceastaincurcatura era nimeni altul decât Arcadio Carnabuci al nostru,cultivatorul de maslini. Dezamagit de refuzul ferm primit dinpartea oricarei femei din regiune pe care incercase vreodata s-oabordeze, extenuat de singuratatea care-l debilita, el ajunsese ladisperare. Exact in acest moment al existentei sale, auzise obataie in usa si se simtise de-a dreptul sedus de limbajulcatifelat al unui vânzator ambulant. Câteva clipe mai târziu,cumparase deja, cu mare cheltuiala, o mâna de seminte despre caretiganul ii garanta ca aveau sa-i aduca dragostea.
Plin de bucurie, vânzatorulpusese banii in buzunar si plecase in graba, nu care cumva sa apucecultivatorul de maslini sa se razgândeasca. Dar nu trebuia sa-sifaca griji. Arcadio Carnabuci era incântat de achizitie si abiaastepta sa i se schimbe viata. Nimeni n-ar fi ghicit vreodata ceavea sa urmeze, dar voi insemna totul cu sinceritate in acestepagini, pentru ca eu insami am fost profund implicata in tot ce s-aintâmplat.
Raspunzând, asadar, impulsuluiirezistibil al naturii, Arcadio Carnabuci planta seminteledragostei sale la inceputul primaverii, când zilele scurte ale luifebruarie cel trecator se grabeau spre martie si când pamântulincepea deja sa prinda viata. Ceata se agata inca de lizierele depe dealuri ca tot atâtea valuri de matase, iar pe câmpuri seintrezareau siluete marunte, incotosmanate bine, ca sa poatainfrunta frigul, semanând recolta viitoare prin locurile undezapada se topise.
Arcadio Carnabuci isi petreceaorele de lucru cocotat pe o scara, curatând maslinii pe carefamilia sa ii avea in grija de o mie de ani. Dar mintea lui nustatea la maslini. Nicidecum. Ii statea la dragoste.
In aerul taios, incetosat derasuflarea lui, se simtea tensiunea, ferma ca ramurile fragede careii plesneau sub cutit. Peste noapte, migdalii fusesera coplesiti deflori. Ca sa nu se lase mai prejos, ciresii le urmasera exemplul;la fel facusera si curmalii japonezi, si castanii, si rodiii.Lujerii lipiciosi de pe crengile salciilor dadusera mâtisoricârliontati, iar pajistile se acoperisera cu o explozie de flori deprimavara: crinii-de-câmp, narcisele pitice, clopoteii, brânduselesi irisii formau un covor de o multitudine ametitoare de culori.Asparagusul salbatic si ierburile dulce-mirositoare umpleau aerulproaspat, renascut, iar pe culmile muntilor inflorearododendronul.
Arcadio Carnabuci simtea energiapamântului prin talpile groase ale ghetelor. Toata aceaefervescenta isi facea loc la suprafata si-i urca in picioare,facându-l sa danseze impotriva propriei vointe.
- Uite, dansez! striga el, farasa se adreseze cuiva in mod deosebit, dar cu atât mai uimit, cu câtel nu facuse niciodata in viata lui nici macar un pas de dans.Izbucni in râs: Dansez!
Si chiar dansa. Mai usor lainceput, dar, pe masura ce capata incredere, se lasa purtat deritmul dansului. Bratele i se alaturara si ele; picioarele, deobicei grele ca de plumb, erau acum usoare ca fulgul. Topaia pepamântul batatorit si se avânta in aer. Cobora si se inalta ca orândunica. Isi unduia soldurile. Isi dadea cu putere capul pespate.
Cine il vedea isi ridica gulerulhainei si-si cobora privirile spre degetele inmanusate, cautândsa-si ascunda stânjeneala. Arcadio Carnabuci, un om dintotdeaunaciudat, devenise si mai ciudat. In ziua aceea, colega mea siasistenta medicala districtuala, Concetta Crocetta, primi saptesesizari separate, care cereau internarea lui Arcadio Carnabuci inmanicomio- in balamucul de la Cascia, pentru binele intregiiregiuni. Si totusi, când am strabatut in trap marunt livada demaslini a lui Arcadio Carnabuci, ca sa fim martore la ciudateniilesale, am constatat ca omul nu suferea de nimic altceva decât de obuna-dispozitie pricinuita de sosirea primaverii. Zâmbind cuindulgenta, Concetta m-a indemnat la drum, atingându-ma usurel cucalcâiele ei mici. Pe vremea aceea, nu era niciodata dura cucoastele mele fragile, asa c-am pornit-o inapoi sprecasa.
Dar impulsul care-l cuprinsesepe Arcadio Carnabuci nu se limita numai la persoana lui si laplante. Nici vorba. Il simteau si animalele. Paienjenii, cu pânzelelor scânteietoare, tânjeau dupa dragoste si torceau sonete de ofrumusete delicata, greu de suportat, poleite cu lacrimi de roua.Scorpionii isi loveau castanietele prin colturile lor intunecate,ca intr-o serenada, apoi se adunau doi câte doi si se ascundeau,precum gânganiile, prin pantofi desperecheati. Soarecii de pegrinzi alergau de colo-colo, adunând manunchiuri de bumbac furat,fâsii de hârtie si scame si construind cu ele cuiburi confortabile,din care ieseau mai târziu la lumina pui de marimea boabelor demazare. Salamandrele de prin burlanele de scurgere cântau cu vocigroase. Lor li se alaturara broastele, chiar si cele râioase, asaca in curând aerul vibra de oracaielile unui cor magic. Muzica pecare o produceau era atât de frumoasa, incât cei care o auzeaulacrimau si tânjeau dupa o viata de amfibieni, doar-doar astfelreuseau sa dezlege misterul cântecului. Pasarele cu ochii camargelele se pusesera deja pe robotit si-si construiau noilecuiburi, sub privirile viclene ale cucilor, care imprastiau vesteapentru cei care n-o aflasera deja: venise primavara. In inimapadurii de stejar, mistretul isi grohaia serenada, in timp ce veriilui domesticiti se giugiuleau prin cocini. Caprioarele sezbenguiau, iepurii de câmp se fugareau. In vârful muntelui, lupulisi chema jumatatea urlând, iar sfiosii ursi bruni se imbratisau inpesterile lor.
Arcadio Carnabuci nu putea decâtsa cedeze in fata stralucirii trandafirii care invaluiaimprejurimile, iar vintrele lui palpitau de o dorinta chinuitoare,pe care, singur cum era, nu avea sanse prea mari sa si-o stinga.Dar avea incredere in semintele dragostei si in faptul ca, in acestclimat fertil, promisiunea din ele avea sa dea cu sigurantarod.
Atunci le-a semanat, nualtcândva. Si-a ales momentul cu mare grija. In lumina slaba asoarelui firav, dar plin de dorinta. Sub sticla. Sa le tina decald. Erau niste boabe alungite, mai degraba decât seminte. Erauplacut-rotunjoare la pipait si de o nuanta de roz pal. Ca nisteluni mici, in ultimul patrar. Simtea un fior in boabele acelea; cao fasole saltareata, pulsau de aceeasi energie ca tot ce-linconjura. Le tinu o vreme in podul palmei, familiarizându-se cuele, cercetându-le prin ochelarii lui in forma de semiluna, inspatele carora ochii pareau enormi si prin care orice por si oricefir de par ii erau marite de o mie de ori. Pâna si boabele simteauforta sperantei sale, asa incât micile creaturi curajoase erauhotarâte sa nu-l dezamageasca.
Le aseza cu grija sub pamânt,cum si-ar fi culcat iubita pe pat. Isi punea in ele o cantitate asade mare de sperante si vise, dragele de ele, bucle de frumusete sidor, fiori pulsând de emotie! Miscarile-i lente erau ca o simfonie.In mâinile lui, ca niste lopeti carnoase, de fermier, semintele sestiau in siguranta. Buricele degetelor lui, late, dar blânde, seapasara peste ele si, in acel intuneric in care ajunsesera brusc,in caldura cu iz de turba, adormira cu toatele.
Pe urma, asemenea mierlelor dingardul viu sau soarecilor de sub iederi, Arcadio Carnabuci incepusa-si pregateasca si el cuibul. Casa lui de holtei adapostea putinelucruri confortabile. Petele de pe pereti strigau spre el.Perdelele decolorate de soare il stânjeneau. Incepu sa deretice.Scutura straturile succesive de praf cu o perie, desi peria seacoperise si ea de praf. Alunga soarecii, cotrobaind prin colturidemult uitate, care incetasera sa-i mai apartina.
Dupa multi ani, in sfârsit, seindupleca s-o lase pe Fedra Brini sa intre in casa si sa adunepânzele de paianjen de care avea nevoie ca sa-si impleteascapânzele. Era singura care tesea pânze de acest fel in acea zonarupta de lume, iar tesaturile ei ajungeau pe tarmurile Adriaticii,unde erau foarte apreciate de pescari pentru finetea si trainicialor. Curata in mod regulat celelalte case din tot districtul, darpânzele de paianjen din casa lui Arcadio Carnabuci, neculese deatâta vreme, erau magnifice, ca de poveste.
Fedra Brini era extaziata; nuinsa si paianjenii. Mostenirea transmisa din generatie in generatiese pierdea acum, sub câteva unduiri indemânatice ale cosorului ei.Folclor, legenda, arbore genealogic inscris intr-o caligrafierasucita, importante opere literare, povesti de dragoste, poezii,mistere, romane politiste, pâna si retete sau cuvinte incrucisate,toate se duceau; si, ca sa se adauge inca o durere la insulta, unuldintre paianjenii cei tineri isi pierdu piciorul in urma ataculuiFedrei, lucru pentru care Arcadio Carnabuci nu avea sa fieniciodata iertat. Totul a fost indepartat si dus afara intr-un sacmic de pânza, pe care distrugatoarea il purta pe spinare. Ce zicumplita!
Fedra Brini, bucuroasa ca oulcica plina-ochi, abia se mai putea abtine. Ce pânze somptuoase,incepu ea sa le povesteasca tuturor. Nu se mai atinsese nimeni deele de la moartea Priscillei Carnabuci, mama lui Arcadio, cudouazeci si doi de ani in urma. Oare de ce Arcadio Carnabuciraspunsese, in fine, rugamintilor ei, dupa ce le rezistase atâtaamar de vreme? Nimeni nu putea spune cu certitudine. Dar eralimpede pentru toti ca bunul crescator de maslini punea la caleceva, iar Fedra, care se desfata in razele fierbinti ale atentieivecinilor ei, facu tot ce-i statea in putinta ca sa le atâte foculcuriozitatii.
Ca sa intarâte flacarile cupricina si mai mult, acelasi cultivator de maslini isi facuaparitia, intr-o dimineata, la vânzatorul de pânzeturi de pe ViaColombo si ceru asternuturi de pat. De ce sa fi dorit ArcadioCarnabuci un set nou de lenjerie de pat? Sprâncenele AmelbergaiFidotti, ajutoarea cu chip inacrit a negustorului, se ridicaraindata ca niste semne de intrebare. Curând, vestea ajunse pefiecare pereche de buze din oras. Nu parea sa fie ceva cu putinta.Nici macar decent. In fond, Arcadio era burlac si inca unul cuexperienta indelungata in burlacie.
Când ajunse acasa, incerca saintinda cearsafurile pe pat. Numai ca sa vada ce efect aveau. Nu casa le foloseasca, desigur. Aproape ca erau prea minunate. Socant demagnifice. Netede si proaspete, ca un strat de zapada abia depusa.Arcadio, insa, era tulburat. Nu voia sa para ca se straduise preatare. De fapt, voia sa para ca nu se straduise deloc. Daca se ziceaca premeditase totul? Ca prea era sigur de sine? Ca parc-ar fiplanuit momentul, in loc sa lase lucrurile sa se intâmple in felullor imprevizibil? Si totusi, cearsafurile lui uzate, cenusii, eraudezgustatoare. Cu durere in suflet, le impaturi la loc pe cele noi,potrivindu-le dungile initiale, ca si cum ar fi impachetat o harta,si le strecura inapoi in plicurile de celofan fosnitor, ele inseleminunate. Le inchise intr-un sertar. Data viitoare când le-ar fiscos de acolo, avea sa fie pentru ea. Si se imbujora in obrajii pecare-i avea deja infierbântati, ca un adolescent maicopt.
Arcadio Carnabuci nu se indoianici o clipa ca adevarata sa dragoste avea sa vina. Pentru el, astaera o certitudine. Era la fel de sigur ca de maslinele care-icresteau in copaci. Putea sa sape in jurul radacinilor, ca sa ledea aer, sa le fertilizeze cu balegar, sa le curete de uscaturi inzilele stabilite de stramosii sai in marele Almanah Carnabuci; insaera sigur ca, indiferent ce le facea el, maslinele tot ar ficrescut si ca aveau sa mai creasca masline pe crengi inca multavreme dupa ce el insusi le-ar fi devenit ingrasamânt. La fel desigur era ca ea avea sa vina.
Arcadio Carnabuci verificaevolutia semintelor sale dragi de o suta de ori pe zi. Aproape cale strica solul din tava, tot uitându-se mereu la el. Cât de multisi dorea ca macar cea mai fina urma de verde sa iasa la suprafata!Diminetile, inainte chiar sa-si deserte basica, se grabea sprepervazul ferestrei, potrivindu-si din mers bratele de sârma aleochelarilor pe dupa urechi, si cerceta solul ca si cum s-ar fiasteptat sa rodeasca aur.
In sfârsit, in glorioasa zi deFlorii, o zi care avea sa fie pentru totdeauna gravata in amintirealui, trei protuberante mici, dar demne, il asteptau la fel desatisfacute de sine ca niste scolari care ar fi raspuns corect latoate intrebarile de la concursul de ortografie. Cât de brusc si desus ii salta inima, când dadu cu ochii de ele! Atât de amanuntit leexamina, incât in curând stia cele mai mici trasaturi ale fiecaruispecimen in parte. Rugile lui fusesera ascultate. Era un semn, cumaltfel, faptul ca tocmai in aceasta zi, dintre toate, Domnul era cuel.
Mai târziu in aceeasi zi, cândisi ocupa locul obisnuit in strana bisericii decorate cu frunze depalmier, nu mai conteni cu multumirile pentru acel marunt miracol.Eu eram pe atunci, ca si acum, o agnostica desavârsita, asa ca numergeam niciodata la biserica, de buna seama, dar tin minte perfectc-am trecut pe-acolo in dimineata aceea si am auzit totul. Da,vocea lui sonora si baritonala rasuna cu toata forta pasiuniistârnite in el, revarsându-se intr-o bula imensa in naos, aproaperidicând acoperisul in sus. Acoperea orga si, oricât de tare s-arfi straduit prim-organista Speranza Patti sa-l acopere, cântând eainsasi din ce in ce mai tare, Arcadio nu se lasa redus latacere.
Luând exemplul Speranzei Patti,membrii corului isi umflara plamânii si se pusera pe racnit dintoti bojocii, cautând spre heruvimii pofticiosi care impodobeaufrescele de deasupra capetelor lor. Cântau din toate puterile, iarvocile li se amestecau intr-o mare supa evanghelica. Teresa Marta,tesatoarea de covoare cea oarba, cânta cu atâta fervoare incât,dac-ar fi fost cu adevarat un Dumnezeu sus in Ceruri, ar fitrebuit, pe buna dreptate, sa-si primeasca de indata vedereainapoi. Fedra Brini isi dadu si ea intreaga masura, astfel incâtajunse la hiperventilatie si ceilalti se vazura nevoiti s-o scoataafara, ca s-o puna sa respire intr-o punga de hârtie; in fond,pentru ea fusese o saptamâna plina de emotii. Malco Beato mitraliaraspunsurile cântarii ca si cum viata lui ar fi depins de asta,ceea ce, intr-o oarecare masura, era adevarat. Multi considerara unasemenea efort iesit din comun raspunzator de embolia care-l izbimai târziu, spre sfârsitul acelei zile, si in urma careia salonulfamiliei Beato arata ca o zona de razboi. Toti membrii coruluiajunsera la marele final epuizati, ametiti, cu fetele inrosite sirespiratia taiata, facând sa se clatine mica biserica; ba chiar,poate ca nu le-ar fi fost greu sa provoace un cutremur; si totusi,pe Arcadio Carnabuci nu-l trecuse nici macar o picatura de sudoare,iar vocea lui continua sa se inalte deasupra celor a cincizeci decoristi bine antrenati.
Parintele Arcangelo era incântatde forta si de zelul lui Arcadio Carnabuci in fata misterelorsacre, dar ceilalti credinciosi schimbau priviri in care se ghiceasuspiciunea ca iar punea ceva la cale cultivatorul de maslini.Nefericitii care imparteau aceeasi strana cu el se trasesera intr-oparte, de teama efectului vocii sale asupra timpanelor lor siadevarul este ca, imediat dupa aceea, Concetta Crocetta inregistraun numar record de cazuri de tiuit in urechi, de toate fiind acuzatinsusi Arcadio Carnabuci.
Fragment din romanul "Ardoare", deLily Prior, in pregatire la Editura Leda. Traducere de LivianaTane.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
