Se cuvine sa acordam atentie pliurilor, mai ales celor din zona gatului, ca si texturii umede a valului care dau un aer contorsionat imaginii. Ele sugereaza ca trupul s-ar incorda sa se elibereze de valul devenit fie un corset, o a doua piele care o sufoca pe cea adevarata, fie un giulgiu in care l-ar trage o forta straina, ascunsa, in stanga sus, tocmai de partea intinsa a valului.
Am vazut randul trecut ca relieful si platul, lumina si umbra din imagine acopera un trup viu, frematand de viata, cu forme pline si sensuale. Acum, valul umed sugereaza sensul contrar: zbaterea trupului pentru a scapa de-o moarte lenta, inexorabila. Titlul fotografiei - in limba engleza in editia citita de mine - Wet Veil, focalizeaza atentia nu pe trup ci pe val, dandu-i acestuia rolul de subiect al unei atitudini ambigue, caci scoate in relief sensualitatea trupului sI, totodata, reprima.
Acestei abordari, sa zicem, denotative a fotografiei i se adauga conotatii mitologice. Camasa lui Nessus este, dintre reprezentarile mortii prin sufocare, cea mai aproape de fotografia lui Blumenfeld. Herakles il ucide cu o sageata otravita pe centaurul Nessus pentru ca-i agreseaza sotia, Deianira. Inainte de-a muri, Nessus ii daruieste acesteia un filtru care i-l va aduce inapoi pe Herakles daca el s-ar indragosti de alta femeie. Cand faptul se produce, Deianira ii trimite lui Herakles o camasa inbibata cu acel filtru. Rezultatul este insa altul decat cel anuntat: camasa se lipeste de piele si ia foc astfel incat, o data cu resturile ei, Herakles isi smulge si carnea de pe sine. Este ca si cum otrava din sageata invingatorului ar fi trecut in filtrul celui invins si s-ar fi intors apoi, spre a-l arde, in primul trup. Combustia omului este actul de razbunare, perfid, al centaurului. Spre a scapa de chinuri, Herakles isi pregateste un rug si se urca pe el, preferand arderea mai rapida. Deianira se sinucide, intelegandu-si, prea tarziu, naivitatea. O poveste de dragoste si moarte concentrata pe un val blestemat sa intre in piele si sa ucida dupa ce, fara indoiala, va fi reliefat trupul atletic al lui Heracles.
Sa citim in fotografie tot o imagine a camasii otravite careia, acum, o femeie este pe cale sa-i cada victima? Este aceasta o Deianira pe care, prin inversarea legendei, se va fi razbunat vreun Nessus refuzat? Se zbate ea aici spre a scapa de moarte - o alta inversare - nu prin foc, ci prin apa? Are valul, aici ca si la Herakles, functia de-a revela, pentru o ultima data, frumusetea trupului inainte de mistuirea lui in moarte?
Femeia nu are fata: exact ochii lipsesc din imagine, privirea, expresia. Frumusetea, ca si sensualitatea ei ascunsa-aratata, este aceea a unui trup de femeie puternic si corpolent, dar anonim. Ca si cum stergerea formei, arderea pielii, ar incepe in stanga sus, unde valul a aplatizat, deja, relieful chipului. Ii va urma apoi, lent, restul trupului, lipit de peretele banuit in fundal, ca intr-o anti-alegorie a basoreliefului. Caci daca, in acesta, sculptorul modeleaza in piatra pentru a scoate la iveala treptat, din blocul initial, volumul trupului, fotograful, dimpotriva, infasurand modelul, il ascunde, tot treptat, il intoarce partial in indistinct. Basorelieful este locul lor de intalnire: vizibilitatea selectiva, drama neterminatului din care trupul in zadar se zbate sa iasa.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
