BESTSELLER INTERNATIONAL/ Ea moare, el plange si asa vinzi 17 milioane de exemplare - reteta succesului de carte in SUA

A fost profesorul de literatura al lui George Bush si al luiAl Gore (ba, mai mult, acesta din urma a afirmat ca profilul saupsihologic a fost folosit in creionarea personajului OliverBarrett). A scris scenarii, articole, romane si nuvele, dar a ramasin constiinta publicului contemporan drept autor al unei singurecarti: "Love Story" (Harper & Row, 1970). O carte care a avut10 milioane de exemplare vandute intr-un singur an, 17 milioane deatunci si pana azi, si care a zabovit un an intreg pe lista debestselleruri din New York Times. A fost unul dintre cele maistrasnice succese de librarie ale anilor 70. Continuarea acestuia,"Oliver's Story", a atins la randu-i tiraje ametitoare, dar fara sase ridice la dramatismul si forta de impact a primeipovesti.

Eric Segal, caci despre el vorbim, s-a nascut pe 16 iunie1937, fiu al unui rabin newyorkez si nepot al unuia din Vilnius.Promis, datorita ascendentei, unei cariere religioase, Ericreuseste sa o apuce pe un drum profan, gratie unui pact perfectatcu tatal sau: va studia seara de seara Tora, daca va fi lasat saparaseasca Yeshiva, scoala religioasa evreiasca. Studiaza laHarvard (unde are performante excelente in materie de latina), dupacare se dedica unei cariere universitare, predand literaturileclasice la Yale, Harvard sau Princeton. Obsedat de scris, se apucade scenarii si are, in acest domeniu, cateva izbanzi: in primulrand faimosul desen animat "Yellow Submarine", realizat cu Beatles,in 1968, dar si cateva comedii muzicale, precum "Elena din Troia",care a fost indelung jucata pe Broadway.

In timpul Craciunului din 1969 se apuca de povestea care aveasa inceapa, simplu, asa: "Ea era frumoasa. Era inteligenta. Iubeamuzica lui Mozart, a lui Bach, a Beatles-ilor. Si pe mine."

"Love Story" a fost, la inceput, un scenariu. Pentru ca niciomare casa de filme nu voia sa i-l achizitioneze, Segal l-atransformat in carte. Intre timp, Ali McGraw se indragosteste descript si, cum era sotia lui Robert Evans, patronul studiouluiParamount, reuseste sa initieze ideea adaptarii pentru ecran.Cartea iese in librarii chiar in momentul in care demareazaturnarea filmului. Ceea ce a urmat, se stie. Oscarurile filmului(inclusiv pentru muzica lui Francis Lai) si fluviile de lacrimi cucare l-au intampinat spectatorii aduc cartii vanzari-fluviu. Lumeaintreaga boceste cu gandul la tragedia lui Jenny Cavilleri si aiubitului ei, iar concluzia"Lovemeansneverhaving tosay you're sorry" ajunge pe toate buzele, pungile sitricourile planetei. Tin minte ca, pana si la noi, unde filmulpatrunsese, Dumnezeu stie cum, pe ecrane, unul din trei tricouri depe Magheru avea inscriptionat, alaturi de fetele lui Ryan O'Neillsi Ali McGraw, protagonistii peliculei, deviza de tot rasul "In THElove never say I am sorry".

Povestea, venita intr-o vreme a violentei si a experimentelorartistice de tot felul, insemna o intoarcere la bunele si batranelesentimente de care, pare-se, publicul avea nevoie. Iata si intriga:un el si o ea, el Oliver Barrett al IV-lea, mostenitorul unei mariaveri americane, ea, saraca, dar plina de virtuti. S-au intalnit incampus-ul universitar de la Harvard, s-au iubit deindata, dar tatalbaiatului se opune casatoriei. Curajosi, de neoprit, cei doi sehotarasc sa transgrezeze interdictiile, vor sa faca un copil dar,pe cand se tot straduiau in acest sens, o examinare medicala derutina ii instiinteaza ca viata nu le va mai surade: Jennifer ebolnava de leucemie. Pe scurt, cum rezuma o cronica a vremii (19ianuarie 1970) din NY Times: "Ea moare, el plange si asa se terminapovestea..." Fara sa fi starnit o clipa entuziasmul criticii, niciatunci, nici mai tarziu, cartea va fi unul dintre cele mai marisuccese comerciale din toate timpurile.

Ne-am amintit de Love Story pentru ca, de curand, pe 17ianuarie, Eric Segal (bolnav de Parkinson de 25 de ani incoace), asuferit un atac cardiac care l-a rapus. La 72 de ani, era inca plinde amaraciune pentru ca Love Story (mai scrisese, ulterior catevaromane, aproape nebagate in seama) il ferecase in gloria butaforicaa Hollywoodului, impiedicandu-l sa-si pastreze, macar in ochiicolegilor universitari, haloul de erudit si de scriitor complex(cum si, de fapt, era).