Anul trecut, la noi dar si in alte colturi de lume, undeexista un public degustator de romane politiste mai fin si maiexperimentat decat in Romania, autorul suedez Stieg Larsson rupealiteralmente gura targului cu atipica sa trilogie Millennium. Nu amverificat cotele de vanzari prin retelele de librarii importanteromanesti, dar toti cititorii harsiti pe care-i stiu au asteptat,dupa volumul I, cu sufletul la gura, urmarea. M-a uluit relatareaacestora, potrivit careia au inghitit cele 700 de pagini alevolumului "Fata care s-a jucat cu focul" (cel cu numarul 2) intr-osingura noapte. Intocmai ca la toate bestseller-urile serioase, dinspecia aceea care te leaga de personaje pana la depedenta, precum,ca sa simplificam, Harry Potter, trilogia si-a castigat fanievoluand sub spectrul sevrajului. Cartea si-a trait la noi momentulde glorie si, dupa ce si-a urmat curba de evolutie, abia daca semai gaseste, ratacita, prin cateva rafturi de supermarket.
In Franta, Millennium a fost cartea anului, de nu chiar amileniului. In trena ei, s-au strecurat, intr-un halou de misterseptentrional, alti scriitori veniti din frig, precum norvegieniiJo Nesbo si Anne Holt (fosta ministresa a Justitiei din Norvegia)si, mai recent, islandezul cu nume eroic Arnaldur Indridason (elinsusi catalizator al noului val de tineri romancieri islandezi,printre care se cuvin amintiti Arni Thorarinsson sau Jon HallurStefansson). Toti autori de romane politiste de o factura aparte.Cu suspans in ralanti, cu digresiunifilosofico-politico-sociologice, cu pasaje lirice, cu o atmosferade spleen negru, dar, desigur, cu privelisti de un dezolant albhibernal.
Pentru ca tot suntem la vreme de Olimpiada Alba, cronicarul dela L'Express, comentand cursa vanzarilor de carte din a douasaptamana a lunii februarie din Franta, spunea: "Precum un schiorde fond nordic cucerind o victorie la sprint pe partiile de laVancouver, Indridason, plasat saptamana trecuta pe locul doi cuvolumul Hypothermie (Editura Metailie), a tasnit acum in frunte".14.000 de exemplare epuizate intr-o saptamana.
Personajul recurent, adica Maigret-ul lui Arnaldur, se numesteErlendur (prezent, pana acum, in opt romane). Este un politistsobru, laconic in expresie, obsedat de afaceri criminalenerezolvate. Este inspectorul sansei de pe urma, cel care seincapataneaza sa descalceasca itele unor cazuri clasate, singurulcare traieste cu compasiune drama victimelor si care pricepe nevoiade adevar a famililiilor celor disparuti. Asta, intre altele,pentru ca lui insusi i-a disparut, in tinerete, fratele mai mic,iar familia inca nu si-a revenit de pe urma tragediei. Anchetelesale au ritmul agale al peisajului boreal, al pustiului cu lacuriimense si nesfarsite intinderi de brazi, un prilej pentruIndridason sa exploateze pe-ndelete, in lungi digresiuni, ideeatimpului care trece.
Roman pastelat si melancolic, strain de trepidatia"politistelor" obisnuite, Hypothermia ne transporta intr-o toamnala Reykjavik si in imprejurimile sale. Maria, cincuagenara, estedescoperita spanzurata in cabana ei de pe malul lavului Thingvellirde catre cea mai buna prietena a sa, Karen. Dupa autopsie, politiaajunge la concluzia ca este vorba despre o sinucidere. Nu dupamulta vreme, Erlendur primeste vizita lui Karen, care iimarturiseste ca Maria nu era genul de femeie care sa-si puna capatzilelor (ipoteza care se intalneste cu propriile intuitii aleinspectorului) si, in plus, ii pune la dispozitie o caseta audiocare contine inregistrarea unei intalniri a Mariei cu un medium, lacare aceasta se dusese ca s-o intalneasca pe defuncta sa mama, careii promisese ca ii va da un semn din lumea de dincolo. Erlendurreia ancheta, desi nu dispunea de niciun element suspect, si,incet-incet, descopera mai multe piste: fostul sot al Marieiavusese un trecut agitat si incepuse o legatura amoroasa cu o fostaiubita, era plin de datorii, iar Maria insasi era posesoarea uneiserioase averi. O intriga paralela ne descrie disparitia, cu 30 deani in urma, a unui cuplu aflat la plimbare pe malurile lacului.Si, de aici, tema subiacenta a romanului, care pune in discutieproblema existentei fantomelor, in care islandezii continua sacreada. Cu obstinatie, rationalul Elendur se vas stradui sadialogheze cu umbrele mortilor si cu proprii demoni, oferind orezolvare uluitoare a misterului crimei.
In incheiere, o declaratie a autorului (nascut in 1961, studiide istorie, jurnalist si critic de film), care explica felul incare se poate deveni autor de romane politiste in Islanda: "Efoarte greu. Eu scriu pentru un public de 300.000 de oameni, adicaintreaga populatie islandeza, dar imi dau seama ca aici nu exista otraditie a romanului politist. In primul rand pentru ca oamenii,inclusiv scriitorii, considerau ca romanele politiste sunt nisteromane proaste. De fapt, nici macar nu le considera romane. In aldoilea rand, pentru ca islandezii au crezut intr-un soi de inocentaa societatii lor. Aveau loc putine delicte care sa dea nastere unoranchete. Cand m-am apucat de scris, nu m-am gandit o clipa laaceste lucruri. Ulterior, mi-a trebuit multa energie ca sa rezistestablishment-ului si presiunii mainstream-ului, si ca sa daramcliseele."
Am amintit cugetarea a lui Indridason ca sa revin, cumva, laprezumtia din randurile liminare ale acestui articol. Nu cumvalipsa de gust pentru romane politiste a publicului nostru (sireprezentarea destul de firava a genului la noi) sunt, intrealtele, si o consecinta a faptului ca, vreme de cincizeci de ani,nu prea am avut, oficial, cunostinta de crimele din societateanoastra?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
