Retorica sforaitoare a lui Liviu Campeanu nu capteaza nimic din frumusetea simpla a creatiei lui Constantin Brancusi.
S-a ajuns la o adevarata manie a "descifrarii" operei lui Brancusi, ca si cum ar fi vorba de un papirus cu hieroglife, si nu de o creatie artistica. Unul dintre cei mai competenti si in acelasi timp ridicol-grandilocventi hermeneuti aliniati la aceasta moda este Liviu Campean, autorul culegerii de comentarii, ale sale si ale altora, Icoana sinelui (Bucuresti, Ed. Roza Vanturilor, 2007).
Ne atrage atentia inca de la primul paragraf al cartii tonul sclifosit al "discursului" consacrat marelui sculptor:
"Cand oarecine, fieunde, fiecand, inrobit unui aprig gand, purcede la drum tainos fara de intors, apoi, negresit, cu orice pret, il vrea implinit. Incamite luandu-si cu sine fartati de legamant, ne-nfricat, necrutator, el teamat nu va sa aiba nicicat ca, intr-o scaparatura de zori, n-are sa ajunga la capatai de drum izbanditor, izbavitor si izbavit...!"
Practic, "drumul tainos fara de intors" pe care se angajeaza sa-l parcurga Liviu Campean nu strabate intreaga opera a lui Brancusi, ci se opreste la o singura schita a acestuia, intitulata Relativement, tel que moi. Ea reprezinta mai multe cercuri concentrice, din care iese un triunghi. Un autoportret ludico-filosofic, de genul celor pe care si-l fac si unii liceeni cand se plictisesc la orele de matematica, devine, pentru Liviu Campean si pentru numerosi alti comentatori emfatici, un fel de document spiritual de insemnatate cosmica, despre raportul dintre spiritul romanesc si spiritul universal, despre devenirea fiintei in lume etc.
Tot acest circ al decodarii, al descoperirii unor adevaruri ultime se desfasoara intr-un regim lingvistic gongoric-declamativ cu vagi reminiscente din Vasile Lovinescu si Constantin Noica (al caror limbaj are insa acoperire in idei si este de bun-gust):
"Al Sinelui uman-brancusian reflect, cu semnificatiile sale karmice-astrale, nesatios, fascinat si obsedat peste masura, l-am preluat cu simtamantul ca ne-a fost transmis ca indumnezeit arhetip-vis, nu atat spre descoperirea autenticei opere "pierdute" o vreme si regasite (prin necurmata izbanda a Celui Luminos!), dar mai cu seama ca prilej de meditatie (...)".
Retorica sforaitoare a lui Liviu Campeanu nu capteaza nimic din frumusetea simpla, din gratia, din elementaritatea misterioasa a creatiei lui Constantin Brancusi. Exegetul are aerul unui excentric care canta ragusit din trombon langa Masa tacerii.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
