Bogdan Hrib: „Unii specialişti spun că va veni ora Estului pentru romanul poliţist.”

- Reuşesc să mă descurc excelent? Nu prea cred. Tot timpul lista de probleme din agenda mea creşte, aşa încât din când în când trebuie să tai sau să pasez altora ultimele poziţii... În plus familia mea nu e prea încântată... Am prea puţin timp pentru ei. Criza m-a ajutat să reduc un pic motoarele la Tritonic, de voie, de nevoie. În plus, încerc să fiu cât se poate de eficient şi ordonat. Cel mai grav e atunci când uit unde mi-am lăsat agenda şi, mai nou, locul unde am pus ochelarii. Noi aveam un slogan - Cititul nu dăunează sănătăţii! - e cam minciună. Mie mi-au crescut dioptriile de la 0,5 la 3 în cinci ani...

- Ai publicat recent romanul "Ucideţi generalul", care am impresia că se vinde foarte bine, pe care l-ai scris in Danemarca. Cum s-a întâmplat asta?

- Şi eu am avut impresia că se vinde foarte bine, până m-am informat la colegii mei de la distribuţie care mi-au mai temperat entuziasmul. Totuşi să nu-l mânii pe Dumnezeu, se vinde... peste medie! Sună cam ciudat, nu-i aşa?... Romanul nu a fost scris integral în Danemarca, dar cel puţin ultima jumătate a fost compusă privind pe fereastră furtunile dezlănţuite de zăpadă alternate cu ploile furioase şi dense, ale toamnei - iernii trecute, în Copenhaga. O parte din familia mea are obligaţiuni de serviciu în această parte de lume şi pentru că am vrut să fiu aproape şi fără să mă pot plimba prea mult pe afară, în scop turistic,... am scris. Dacă ar fi fost vară mi-ar fi fost mult mai greu. Am terminat prima versiune chiar pe 31 decembrie la ora 18.25...

- Care este romanul care ţi-a adus cele mai multe satisfacţii?

- Întotdeauna ultimul e cel mai drag, important şi amintirile sunt cele mai proaspete. Totuşi "Filiera grecească" a fost primul şi cred că pentru asta mi-este foarte drag... De la el s-a născut personajul meu Stelian Munteanu. Cred că nu am povestit nicăieri: chiar a existat un Stelian, dar era grec. Stelios mai exact. Era patronul tavernei Poseidon din roman, taverna care există cu adevărat, ca şi pensiunea din Pressbaum de lângă Viena, ca şi multe alte locuri... "Filiera grecească" a fost declanşatorul, momentul zero... Apoi au urmat celelalte cărţi, foarte diferite, fiecare cu making-off-ul ei... Recunosc că "Blestemul manuscrisului" a fost foarte bine promovată şi comparată cu un Cod al lui Da Vinci românesc. Să nu uit: mulţumesc Răzvan Dolea, colegul meu de coperta şi bunul meu prieten. "Somalia, Mon Amour" a fost o provocare, puţină lume din România era şi este interesată de piraţii somalezi. Sper ca într-o zi acest volum să aibă succes în America. Mulţumesc Sofia Matei, oriunde te-ai afla. Dar, revenind, "Ucideţi generalul" e o carte altfel... Sau cel puţin eu sper că am avansat substanţial... Cititorii vor judeca!

- Avem şanse foarte mari. Sunt convins când spun asta. Moda scandinavă va apune în 2-3 ani. Ce va urma? Unii specialişti spun că va veni ora Estului. Şi mi se pare că Rusia deja se pregăteşte. La Londra, la târgul de carte, Boris Akunin a fost VIP-ul numărul 1. Şi Polonia începe să facă paşi repezi. Dacă suntem pe fază, vom prinde şi noi acest tren. Avem un grup puternic. Lucia Verona, Bogdan Teodorescu, Stelian Ţurlea, Emil Simionescu, Alex Mihalcea, Monica Ramirez, Ivona Boitan, Andra Pavel, şi alţii... Până una alta, abia m-am întors de la Zilele Ucigaşe (Mordsdage 2011) de la Zurich, unde Romanian Crime Writers Club a fost primit ca National Branch a AIEP - Asociaţia internaţională a scriitorilor de crime fiction. Iar în noiembrie sperăm să apară în Marea Britanie la ProFusion Crime primele romane ale unor autori români. George Arion, Oana Stoica Mujea şi cu mine...

- Simplu. Am hotărât să aleg construcţiile civile după ce am renunţat la istorie... Am văzut cum un absolvent magna cum laudae poate ajunge să predea istoria la ţară, cu clasa pe câmp la cules de porumb. Erau anii 80, iar acel profesor de istorie e nimeni altul decât Răzvan Dolea... Am terminat facultatea în 91 si am ales fotografia şi nu ingineria. Am dat examen la Adevărul şi am fost angajat fotoreporter. Am amintiri minunate de atunci... Cum am urcat pe prima navă americană sosită în portul Constanţa în august 1991 sau cum am fost... arestat la Arad, în gară... Dar astea sunt povestiri pentru mai târziu, pentru un alt roman. În 1993 am decis să părăsesc presa şi să fondez Tritonic. La origine a fost şi tipografie şi agenţie de publicitate... Prin 2000 şi ceva am vrut să editez Crime şi nu prea găseam autori români. Ei erau, dar nu ştiam eu unde să-i caut. Aşadar am scris "Filiera grecească" tocmai pentru a avea şi un autor român în colecţie. Apoi la lansarea volumului l-am cunoscut pe George Arion. Şi bulgărele a început să se rostogolească... Era prin 2007.

- Sper că a reuşit să se impună. Ce înseamnă ca nume? Nimic. A pornit de la o fostă firmă la care au lucrat primii doi asociaţi. Se numea Triton... Ce înseamnă pentru mine? E ca un copil. Deşi în ultima vreme, criza mi-a cam îndepărtat acest copil... Sper să-l recâştig cândva şi să ne împăcăm. Acum suntem un pic certaţi... Ce înseamnă pentru piaţa cărţii? Câteva mii de titluri în 18 ani, vreo 20 de autori români debutaţi, prieteni şi duşmani, nervi şi zâmbete, lansări... Ce însemnă pentru alţii, pentru cititori? Nu ştiu. Sper, un prieten.

- Nu prea am întâlnit autori timizi şi temători. Cu tristeţe declar că mulţi dintre ei au avut şi au aşteptări nerealiste, nefondate... Şi nu am prea întâlnit autori care să aibă maximă încredere în editorul lor, să-l asculte şi să facă ceea ce li se cere. Nu mă refer la cei consacraţi, Bogdan Teodorescu sau George Arion sunt autori profesionişti care ştiu ce înseamnă să faci echipă cu editorul... Să nu le uit pe doamne: Lucia, Oana, Monica, Ivona sunt scriitori pe care te poţi baza. Cei mai tineri vor să ardă etapele... Câteodată nu prea se poate. Sau poate că mă înşel eu şi sunt doar sceptic. Nu ştiu să recunosc genialitatea într-un manuscris fără diacritice sau punctuaţie...

- Am ajuns pe pile. Alexandru Arion mi-a propus să devin consilier editorial pentru a da mai multe şanse imaginii... Şi bineînţeles volumelor Crime Scene (de care mă ocup la fel de mult!) ce apar împreună cu revista. Îmi doream să mai pot fi un pic jurnalist. Cum se zice: ai grijă ce-ţi doreşti, că ţi se va întâmpla... Aşadar scriu pentru Flacăra şi fac noi cărţi.

- Greu de spus aşa dintr-un foc. Cred că n-am apucat să public un volum de SF, visam pe vremuri la un volum de povestiri, şi nu am avut un concediu de o lună la o mare, îmi doream de mic să merg odată la mare (la orice mare cu plajă şi valuri!) şi să stau acolo până mi se acreşte... În rest cred că am apucat să fac multe lucruri, nu toate vesele şi plăcute, dar nu regret nimic... Au fost ani foarte foarte plini de viaţă! Şi încă ceva: am citit prea puţin... În concediul acela de o lună la mare aş mai fi citit vreo două duzini de romane...

- Încerc să ţin ritmul de o carte pe an. Anul 2010 nu a fost prea reuşit. "Ucideţi generalul" a apărut abia în martie 2011. În primăvara lui 2012 vă apărea o nouă aventură a lui Stelian Munteanu. Provizoriu cu titlul "Haşiş"... O lucrare complicată şi bine documentată, al doilea război mondial, cooperativizarea comunistă, o crimă în Oraşul liber Christiania din Copenhaga.... Poate că voi reuşi să mai pregătesc un roman... Nu un mystery, un roman şi atât... O povestire şi reeditarea volumului meu de reţete de salate... Am multe proiecte, dar nu am stabilit încă priorităţile. Ca să fiu sincer şi lipsit de modestie, aştept să văd ce îmi va cere editorul meu britanic. Asta-i...