Licitatiile de arta sunt in Romania un spectacol si o afacere pentru boieri. Dupa comunism, se poate spune ca boierii vechi vand, iar noii boieri cumpara. Este o afacere la care sume mari de bani sunt la vedere, in timp ce oamenii din spatele acestor bani raman in umbra. Este un spectacol cu o concentratie mare de barfa, din categoria cine ce mai cumpara. Aduce parfumul lucrurilor de pret din casele de altadata si produce un amestec intrigant intre valoarea culturala a obiectelor care se vand si valoarea facturii cu care sunt cumparate. La licitatii se vand obiecte scumpe si se lucreaza cu sume mari de bani, si totusi castigul caselor de licitatii este numai un procent, se striga la propriu si totusi discretia este o regula.
Din lumea licitatiilor de arta - anul 2004
La licitatii se poate spune deja ca se vinde orice, orice este vechi, din alte timpuri, de la nimicuri de cateva zeci de euro la opere de arta semnificative, capodopere de multe zeci de mii de euro, de la simple cutii de bomboane, la bijuterii cu briante de o frumusete inegalata...
Pentru oamenii cu bani, investitiile in arta sunt un plasament in general sigur, placut, care te inscrie in clubul cochet, rafinat, invidiat al colectionarilor. Prin participarea la licitatii, plasamentul este mai sigur, iar discretia sistemului permite sa se raspandeasca un abur misterios atat despre cumparator, cat si despre colectia lui. Adica, se afla ceva, dar niciodata tot. La o licitatie, oamenii vin si pleaca anonimi. Ii reprezinta un numar, Oficial. Altfel, se cam stie cine si ce face, pentru ca fiecare se vede cu fiecare. Exista o lege nescrisa a discretiei in lumea licitatiilor, o discretie limitata totusi, pentru ca reprezentantii casei de licitatii stiu tot. Multe stiu si expertii evaluatori, si nebustorii care au stiinta de a "procura" informatii.
Banii
Aici si in lume, ne-am obisnuit ca grozavia unei licitatii de arta, uimirea, zona cu cel mai mare interes mediatic sa fie suma de bani cu care s-a adjudecat un anume obiect. Nu ne intereseaza ca s-a vandut un Picasso exceptional, sau cel mai frumos Grigorescu aparut pe piata in ultimii 15 ani, ci cu cat s-au vandut respectivele capodopere. Daca ar aparea o scrisoare inedita a lui Victor Brauner, sa presupunem, nu s-ar mediatiza continutul scrisorii, in ce context a fost trimisa, cine este adresantul. Lumea ar ramane fascinata de pretul acelei scrisori, al unei "banale" scrisori.
La utimele licitatii din anul 2004, cu doua saptamani inainte de Craciun, Casele Alis si Monavissa au vandut fiecare de aproximativ 50.000 de euro. Casa Monavissa a inregistrat si cea mai scumpa adjudecare, o pictura de Iosif Iser, Tataroaice, 15.000 euro, plus taxe. In timpul anului, la multe licitatii vanzarile au depasit suma de 50.000 de euro, uneori aceasta suma fiind incasata doar pe una, doua sau trei lucrari. Acest lucru dovedese ca la o licitatie de arta orice este posibil, Casele de licitatii fiind doar niste intermediari intre deponenti si cumparatori. Intr-o luna se ruleaza multe zeci de mii de dolari. Totul depinde de valoarea ofertei. Si de disponibilitatea cumparatorilor. Ei sunt de fapt cei mai tensionati. Cine si ce cumpara? De ce? Pentru cine? Aici incepe misterul, uneori nelinistea. Apar si cumparatori anonimi, care, pe neasteptate, ridica un cartonas in numele unei persoane care "se fereste" de ochii lumii. Si se stie ca se cumpara pentru fosti sau actuali demnitari, oameni de afaceri din tara sau strainatate, ambasade, generali, doctori etc. S-a vorbit despre reprezentantul Cotrocenilor, despre colectia fostului prim ministru...
Agitatia incepe atunci cand in jurul unui obiect aparent fara o mare valoare incepe lupta intre doi-trei colectionari, sI licitatia pare sa nu se mai opreasca. "Dementa!", exclama cineva. "Extraordinar"! "Incredibil, si pana acum abia se vindea cutare la pornire"...
Putina istorie
Prima casa de licitatii de arta, Alis, a aparut in 1990. Monopolul consignatiei controlate de stat, securitate si care facea servicii nomenclaturii a disparut. Multi ani, 12 la numar, Alis a detinut un monopol. Nimeni nu s-a grabit sa-i faca concurenta, cu exceptia unor "jucause" incercari pe internet, fara relevanta. Alis a devenit un reper - aici, de exemplu, s-au vandut toate tablourile lui Nicolae Grigorescu - si multe dintre obisnuintele pietei de arta s-au format in jurul licitatiilor de arta de duminica. S-a dovedit si la noi ceea ce se stia pe piata internationala - si anume ca, la licitatii, se pot ridica si cobori cote, se pot lansa mituri, se poate redeschide "cartea de istorie" a unei capodopere. Alis a devenit un fel de club al colectionarilor si negustorilor de arta, un loc unde se adunau toate barfele, bune si rele, o bursa a informatiilor de pe piata artei.
Spre sfarsitul anului 2002, pe cand Alis pregatea licitatia cu numarul 300, plasticianul Alexandru Ghildus a pornit o a doua casa de licitatii: Monavissa. La putin timp, World Trade Center a deschis un targ aproape lunar al anticarilor si colectionarilor de arta. De multe ori, programul licitatiilor se suprapune cu cel al targului, si atunci sa vezi agitatie de colectionari si comercianti de arta prin oras! Nimeni nu vrea sa scape oferta.
Strategii
Monavissa a intrat pe piata cu dorinta de a fi o afacere mai dinamica, mai deschisa catre cumparatori si cu o mai larga intelegere pentru dorintele deponentilor. Expozitiile sunt deschise chiar intr-o galerie de arta, la parterul BCU, intr-un ambient muzical clasic. Dar estimarile sunt mai ridicate, in dorinta de a elimina pe cat posibil intermediarii dintre casa de licitatii si colectionari.
Alis, care are o oferta mai bogata si este mai cautata de deponenti, are avantajul notorietatii pe care si-a castigat-o in timp.
La nivelul regulamentelor, casele de licitatii se suprapun. Iar cea mai delicata si controversata problema, cea a returnarii unor obiecte care se dovedesc a avea o calitate indoielnica, o provenienta dubioasa sau se constata a fi falsuri, se rezolva printr-o fraza, interpretabila la limita legalitatii: cumparatorul poate contesta autenticitatea obiectelor si refuza achizitia daca, in termen de 15 zile, aduce rezultatul unei contraexpertize pe care trebuie sa o plateasca. Acest lucru este posibil pentru ca expertii caselor de licitatii nu fac de fapt expertize, ci evaluari, care uneori dureaza doar cateva minute. Unii specialisti considera ca programul licitatiilor este prea incarcat si graba evaluarilor este mai eficienta decat studiul necesar pentru realizarea unei expertize.
Alis porneste fiecare licitatie cu 11 sectiuni: diverse, bibliofilie, orologerie, bijuterii, argintarie, sticlarie si portelanuri, sculptura, pictura si grafica, icoane, covoare si tapiserii, mobilier. Monavissa si-a grupat oferta in patru capitole: diverse, arta decorativa, arta plastica si mobilier.
De departe cel mai interesant capitol este pictura, unde sunt cele mai mari lupte intre colectionari. La acest capitol se inregistreaza cele mai spectaculoase vanzari, se afiseaza cele mai mari sume de bani, iar preturile de la pictura sunt singurele care apar in topuri.
Diferenta semnificativa dintre oferte este arta contemporana, lucrari ale artistilor in viata care nu sunt vandute decat extrem de rar la Alis.
Licitatiile de arta scot la vedere lucruri care nu se vad in nici un muzeu, in nici o expozitie obisnuita. Sunt lucruri de demult care au avut caracter personal, au facut parte din viata unei familii, din peisajul unei case. Pentru cateva zile intra in patrimoniul cultural public, apar in expozitia cu oferte si apoi la licitatie. De multe ori, apare un cumparator, un alt "stapan" si respectivele obiecte isi schimba "domiciliul", revin in peisajul casnic al unei locuinte, in atmosfera sofisticata a unui salon, in tacerea concentrata a unui birou. Si vor mai trece cine stie cati zeci de ani pana cand vor iesi din nou in "viata publica".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
