Jurnalistul şi scriitorul argentinian Orlando Barone a avutideea de a pune la cale un set de întâlniri între Borges şi Sabatodin care să rezulte o carte. A pornit tocmai de la observaţia debun-simţ că există suficiente cărţi de interviuri, dar mai rarcărţi în care două personaje de talie culturală grea să dialoghezepur şi simplu pe diverse teme care le-au frământat în viaţa.
A rezultat un splendid volum tradus astăzi şi în limba română:"Borges - Sabato. Dialoguri consemnate de Orlando Barone" (EdituraPolirom, 2010, traducere din limba spaniolă, postfaţă şi note deIleana Scipione).
Printre multiplele teme abordate regăsim problematica religieişi a credinţei în Dumnezeu. Precum în întreg dialogul, ErnestoSabato este ceva mai livresc, mai lucid, mai previzibil, încercândsă contrabalanseze geniul lui Jorge Luis Borges, ale cărui sclipirişi afirmaţii nonconformiste fac sarea şi piperul cărţii. Nu maipuţin cult, Borges străluceşte prin exprimarea aforistică şi prinumor. Imaginaţia sa debordantă surclasează constant realitateaperceptibilă muritorilor. Barone, mult mai tânăr decât cei doi lavremea acestor dialoguri (1974-1975), intervine tactic, rareori, cutimiditate, câteodată inadecvat, pare strivit de prezenţa acestorcoloşi ai literaturii sud-americane şi universale:
"BARONE: Şi ce crezi Domnia Ta despre Dumnezeu, Borges?
BORGES (cu ironie solemnă): El e creaţia maximă a literaturiifantastice! Ce-au imaginat Wells, Kafka sau Poe e zero faţă de ce-aimaginat teologia. Ideea unei fiinţe perfecte, omnipotente,atotputernice e cu adevărat fantastică.
SABATO: Da, dar ar putea fi vorba şi de un Dumnezeu imperfect.Unul care să nu poată manevra bine afacerea sau împiedica seismele.Sau unul care doarme şi are coşmaruri sau accese de nebunie: cum arfi ciumele sau catastrofele...
BORGES: Sau noi doi. (Râd)" (p. 35-36).
Trebuie să recunoaştem, teoriile regăsite în întreaga istorie areligiilor au mult mai mare farmec atunci când sunt întrupate înspusele şi creaţia unor astfel de oameni...
"SABATO: Dar, spune-mi, Borges, dacă nu crezi în Dumnezeu, de cescrii atâtea povestiri teologice?
BORGES: Deoarece cred în teologie ca literatură fantastică. Ea eperfecţiunea în materie de literatură fantastică.
SABATO: Atunci, presupunând că el însuşi ar fi MareleBibliotecar Universal, acel bibliotecar cu care toată viaţa a visatsă se identifice, Borges ar pune, desigur, Biblia pe primulloc?
BORGES: Şi, mai ales, o carte ca "Summa Theologica". E o operăfantastică, mult superioară celei a lui Wells (Zâmbeşte)" (p.36-37)...
Pentru cititorii dedulciţi la lecturi exclusiviste - fie acesteacreştine -, o necesară precizare a aceluiaşi Borges: "Literaturanu-i mai puţin reală decât ceea ce numim realitate" (p. 58).
Undeva, în notele introductive (cam prea sentimentale) alefiecărei întâlniri, tânărul discipol Barone, intuind că vecheadispută dintre cei doi nu s-a încheiat, consemnează: «Văzându-i,înţeleg că sunt adversari, dar nu de pe căi, ci din universuriopuse. Borges nu va scrie niciodată "Abaddon". Nici Sabato nu vascrie "El Aleph"».
Tot Borges are leac pentru fundamentaliştii & fanaticii depretutindeni, pentru sclavii perspectivelor unilaterale (citând dinEmerson, despre divinitate): "When me they fly, I am the wings"("Când ei fug de mine, eu sunt aripile") şi continuă:
«E cu adevărat teribil. Baudelaire repetă apoi aceeaşi idee: "Eusunt lovitura şi obrazul". "Je suis le soufflet et la joue". Rămâneun moment gânditor, apoi murmură (notează Barone):
- Ce frumoasă-i literatura!
Sabato îi zâmbeşte» (p. 101).
Frumuseţea literaturii, frumuseţea lumii în care trăim - iardacă nu ştim să o vedem, ne-o va arăta un orb, Borges, cel care îispune la un moment dat lui Barone: "Am încredere orbeşte întine"...
Dar ironiile celui care vede cu adevărat, cu ochii spiritului,nu se opresc aici. Acesta observă cât de mică este credinţa unora:"E de ajuns o durere de măsele pentru a nega existenţa unuiDumnezeu atotputernic" (p. 103). Sau "Dumnezeu e atât de generos cuomul, încât îi dă totul, chiar şi posibilitatea Infernului" (p.103)...
Iar fiindcă Sabato a scris uneori despre Borges, iată şicomentariile acestuia, foarte bine alese de Ileana Scipione înPostfaţă: "Şcoala de la Viena consideră metafizica o ramură aliteraturii fantastice. Această aserţiune îi indispune pemetafizicieni şi îl binedispune pe Borges: cărţile lui abundă înjocuri metafizice. În realitate, eu cred că Borges vede totul subaspect metafizic: a făcut ontologia jocului de cărţi truco şiteologia crimei de mahala; ipostazele realităţii lui obişnuiesc săfie o Bibliotecă, un Labirint, o Loterie, un Vis, un RomanPoliţist; istoria şi geografia sunt simple degradărispaţio-temporale ale unei eternităţi conduse de un mareBibliotecar" (p. 198).
...O carte-eveniment care întregeşte splendida serie J.L. Borgeseditată de Polirom, în care vom găsi teorii despre literatură şiartă, gânduri despre vis şi despre creaţia proprie, mărturisiriautobiografice ş.a.m.d.
Dar şi un gen de proiect ale cărui corespondenţe româneşti nu leîntrezărim încă. Ce desfătare ar putea genera cărţi de dialoguriale greilor din varii domenii culturale româneşti: MirceaCărtărescu & Dan Stanca (proză), Nicolae Manolescu & DanielCristea-Enache (critică literară), Ioan I. Ică jr & Pr. WilhelmDancă (teologie creştină), Horia Roman-Patapievici & SorinLavric (istoria ideilor) etc. etc. Cu atât mai mult cu cât uniidintre cei enumeraţi - cu asumată subiectivitate - mai sus nu aurelaţii tocmai calde în acest moment, precum s-a petrecut cândva şicu tandemul argentinian. Din păcate, lumea talkshow-lui TVcanibalizează dialogul real şi văduveşte astfel cultura de amplărespiraţie de opere care să rămână peste timp.
În fine, să ne încredem în inteligenţa infinită şi mai puţin înaceea omenească. Dar ce este inteligenţa infinită? Iată ce credeBorges:
"Ce este inteligenţa infinită? va dori, probabil, să aflecititorul. Nu există teolog care să nu o definească; eu prefer sădau un exemplu. Paşii pe care-i face un om, din ceasul naşteriisale până în acela al morţii, trasează în timp o figură cuneputinţă de pătruns cu mintea noastră. Inteligenţa Divinăintuieşte instantaneu această figură, aşa cum oamenii recunoscimediat un triunghi. Iar această figură are (probabil) funcţia eiprecisă în economia universului..." (vezi povestirea "Oglindaenigmelor", în volumul lui J. L. Borges "Eseuri", Polirom, 2006, p.264).
Ce fascinante cursuri de istorie a religiilor sau măcar aspiritualităţii pot rezulta dintr-o Summa Borgesiana!
MARIUS VASILEANU (n. 14 apr. 1964 la GuraHumorului, Bucovina) are o licenta in filosofie (UniversitateaBucuresti) si un master in antropologia spatiului sacru(Universitatea de Arhitectura ''Ion Mincu''). Este doctorand alUniversitatii Bucuresti, Facultatea de Litere, cu o temainterdisciplinara in care continua studiile de antropologie areligiei. A fost director al Editurii Muzicale si profesor deistorie a religiilor in invatamantul preuniversitar. A sustinut obogata activitate in presa: studii, articole, eseuri, recenzii,proza scurta, editoriale, interviuri - in jurnale, revisteculturale si cu profil spiritual -, producator si realizator deemisiuni radio, numeroase colaborari la principalele televiziunicentrale. In ultimii ani a fost editorialist si editor coordonator(departamentul cultura-religie) la ziarul ''Adevarul'' siredactor-sef al revistei ''Adevarul literar si artistic''; ulteriora fost senior editor la agentia de presa ''NewsIn'', coordonanddepartamentele de cultura-religie si media-publicitate. Actualmentesemneaza o rubrica saptamanala in suplimentul ''Aldine'' alziarului ''Romania libera'' si preda istoria religiilor laUniversitatea Bucuresti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
