Cladirile din piata centrala a orasului mai poarta inca insemnele canonadei dezlantuite la Buzau in decembrie 1989, o brambureala tragica, dar care a facut suficiente victime incat orasul sa-si asume, ori sa-i fie recunoscut, titlul de "martir". Rumorile au trecut, peste dosarele revolutiei s-au asternut straturi-straturi de praf, de nepasare si uitare, pentru ca, asa cum declara mereu fotbalistii, intr-o filosofie imbratisata cu drag de lumea romaneasca, "viata merge inainte". Pentru buzoieni insa, viata merge inainte ca racul: trebuie sa se intoarca in trecut spre a putea avansa.
PuTine lucruri s-au schimbat la Buzau in ultimii 17 ani. Cele mai vizibile se afla in reperele industriale: tot ceea ce altadata constituia miscarea, viata orasului - intreprinderile - zace azi inert in niste ziduri ce par sa se prabuseasca in orice moment. In rest, aceleasi blocuri, aceleasi magazine de la parterul lor - firmele noi sunt mai discrete ca in alte parti -, acelasi parc, Crang, cu parca aceiasi oameni facandu-si eterna si patriarhala plimbare de amurg pe aleile lui. Noutatile, cele vizibile sau mai putin vizibile, par a reinstaura putin cate putin trecutul urbei, clar marcat de statutul sau de loc de trecere, de tranzit si incrucisare de drumuri: piata, numita de localnici Gorbaciov, aduna nimicuri ale fratilor de peste Prut intr-o frenezie amintind de vechile iarmaroace, tabara de sculptura de la Magura se stinge pe an ce trece, inghitita de ierburi, de grafitti si de pet-uri, dovedind probabil ca a fost un implant artificial si ca descoperirile megalitice ale lui Ion Gheorghe erau doar frumoase bazaconii poeticesti, "Closca" nu si-a adunat nici acum toti puii acasa, iar Pietroasa este mai prezenta in rafturile magazinelor si pe mesele restaurantelor, ale carciumilor si bodegilor din zona, decat in vitrinele muzeelor sub forma tezaurului, fie el si in copie.
Pana si echipa de fotbal, altadata o frumoasa prezenta in divizia nationala, se zbate pe undeva prin B-ul mediocritatilor, ceea ce inseamna ca nici nu moare, nici nu traieste.
Ca loc de trecere, ca spatiu al confluentelor multiple, Buzaul a trebuit sa stabilizeze ceva din aceste pasagere convietuiri spre a-si marca o anume identitate. Tezaurul de la Pietroasa, pentru care este pomenit mai mereu spatiul buzoian, apartine unui popor migrator; celebrii covrigi de Buzau au fost adusi, in reteta care-i deosebeste de alte aluaturi cu gaura, de catre negustorii greci prin secolul al XVIII-lea; in fine, si mai celebrii carnati de Plescoi fac parte din bucataria acelorasi popoare migratoare. Ultimele doua produse sunt marci inregistrate la Bruxelles, ceea ce inseamna ca, dupa 1 ianuarie 2007, vor deveni produse europene. E bine! E bine pentru ca buzoienii au reusit, intr-o piata concurentiala care va exclude tot ce nu este marca inregistrata, ce nu au reusit palincasii, crescatorii de ciobanesti mioritici sau fauritorii de telemea si branza de burduf.
Aceasta reusita trebuia marcata
intr-un fel, iar Festivalul Vinului, Covrigilor si Carnatilor de Plescoi, aflat la a doua editie, tocmai asta celebreaza. Manifestarea se desfasoara pe parcursul catorva zile de toamna (anul trecut a avut loc in parcul orasului, anul acesta - pe platoul Pietei Dacia, din fata Primariei), in traditia targurilor de toamna, sugerand belsug, veselie si mandrie.
Daca in privinta covrigilor de Buzau lucrurile par un pic mai nelamurite pentru un profan - care-i reteta originara si in mainile cui se afla -, carnatii de Plescoi au un singur producator, care isi apara secretul fabricarii cu multa strasnicie. Eforturile organizatorilor s-au concentrat pe aceasta resurectie a autenticului, pe cat posibil, a unei civilizatii nascute din interferente, chemand, invitand mesteri in lut care-au adus nu numai decoratiuni mai mult sau mai putin de expus pe peretii unei camere "populare" din vila cu iz de termopan si evaziune fiscala, ci si oale de lut ce dau sarmalelor un gust pe care nu-l vei regasi nicicand in cele facute in cratite de inox sau la cuptorul cu microunde, ulcioare ce pastreaza racoarea si prospetimea apei si a vinului fara a consuma curentul din ce in ce mai scump spre a tine in priza frigiderul luat "doar cu buletinul". Sigur, nu trebuie sa se inteleaga ca autenticul are ceva din puritatea si artificialitatea unei expozitii deschise de Muzeul Taranului Roman, dar manifestarea nici nu are preponderentul petrecerilor de voie buna romaneasca in perpetua tranzitie, cu manelisti, etnoisti si alte racnete folclorice. As spune ca aproape toti cei care-au urcat pe scena Festivalului au facut-o intr-un spirit de decenta si respect fata de ei insisi, in primul rand. Ceea ce nu e deloc putin intr-o atmosfera cu "bobor" mult si pestrit si valatuci de fum de la gratarele cu foc continuu.
Gastronomia face parte din civilizatia, dar si din cultura unui popor. A o pune in evidenta si a face din ea un mod de a iesi in lume nu este deloc rau, ba dimpotriva. A resuscita traditia - chiar daca pentru asta este nevoie de compromisurile pe care le impune comercialul - iarasi nu este deloc rau. Si nici nu este usor de gasit un echilibru intre cele doua. E bine ca incercam sa protejam ceea ce ne apartine prin astfel de initiative locale. Caci pana cand Tezaurul se va intoarce acasa spre a ne umple de mandrie nationala si politica, este nevoie si ca vinul de Pietroasa sa circule in Europa ca marca inregistrata, spre a fi siguri ca nu-l mai rechizitioneaza vreo Moscova uituca.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
