Părinte şi vizionar al Clocotrismului (Klokotrizam), mişcare de avangardă literară pe care a iniţiat-o la Belgrad in anii 70 şi care paria pe spectacolul total al poeziei ca viaţă nesupusă limitelor şi convenţiilor, cu elemente din artele vizuale precum performance şi instalaţie, Adam Puslojic nu s-a lăsat prins de mrejele experimentului, ci a dus experimentul intr-o interioritate a trăirii poetice in care tema identitară a luat chipul şi asemănarea unor mari mituri balcanice, printe care cel mai proteic pentru devenirea sa literară şi spirituală este cel al Poetului, al lui Orfeu.
In „Asimetria Durerii", titlul trilogiei ce cuprinde „Asimetria Durerii", „Trecerea surâsului" şi „Cânt posibil", Adam Puslojic e un Orfeu ce peregrinează „după primul plâns" pentru a se intări de Adevărul Poeziei şi al Iniţierii: „scrisul meu/ este sicriul meu, nu/ altceva (...) Scriu/ un sicriu, un nou sicriu". In călătoria lui Adam-Orfeu sunt evocaţi şi iubiţi cu cuvântul cei care au fost „unelte" simbolice in iniţierea şi devenirea intru Poezie şi Fiinţă: Nichita Stănescu, Lucian Blaga, Constantin Noica, Srba Ignjatovic, Marin Sorescu, Eugen Simion, Ioan Flora ori Mircea Dinescu. Adam le găseşte acestor companioni de trăire in Poezie un semn de dialog prin care iniţierea in Poezie să nu poată fi oprită de primejdia Morţii: „Mă rog la tine, blândul meu Părinte,/ Deschide-mi gura, cuvânt după cuvânt,/ Şi trece-le, trece-mă, prin a ta minte,/ Să devin un suflet, viu, peste morminte". Adam-Orfeu pendulează stilistic intre ludic şi intertextualitate („La mysterre on n’existe pas! La noi / la Lilieci, s-a născut la sat/ cu veşnicia?/ Acum el cotropeşte/ şi cârpeşte lumea cu smaralde", Misteria Sorescu), intre realismul magic („Iar atunci vine Liubomir Ciosici, cel/ ce pictează atât de amănunţit şi curat/ incât, odată, un porumbel alb s-a oprit/ pe o creangă subţire, desenată de Liuba/ tot crezând că ea există undeva in lume", Amintiri din tinereţea valahă, II) şi marile interogaţii („...Aici am venit o singură dată/ Şi am rămas de o sută de ori!/ Luptându-mă cu plecarea din mine/ Am invăţat toate lecţiile despre cerc/ In afară de una singură.../ Cercul/ Unde/ Incepe?").
O stilistică şi din pulpana clocotristă, şi postromantică, şi postexpresionistă, brodată cu autenticitate pe o viziune-trăire, cea orfică, prin care Adam Puslojic incearcă să-şi suprindă contemporanii, dar şi propriile sale matriţe de limbaj. Un drum dublu: pe de o parte, limbajul care vizează (post)modernitatea, inovaţia şi dexteritatea dicţiunii poetice, pe de altă parte, viziunea ce işi trage sevele din arhetip şi mitologie pentru a le reinvesti prin interioritate şi transcendenţă eului poetic.
Constantă in toate aceste cărţi de poezie din trilogia „Asimetria Durerii" – printre ele poeme publicate in ultimii ani la edituri româneşti, dar şi multe inedite, dedicaţii scrise cu gândul de a impune ideea inaltă de prietenie literară şi de „impietrire" a unor entuziaste clipe biografice – este multiplicarea de sine prin Poezie. Ai putea crede, chiar la o repede ochire a poemelor sale, că tot ceea ce atinge Adam Puslojic e sortit tranformării in vers şi confesiune, in „clocot" de trăire şi in „poeme bătute-n cuie" (ca la Răstignire ori ca in scrisul-sicriu). Adam-Orfeu işi trăieşte clipa ca şi când ar putea obţine tot timpul de la ea un „cânt posibil" despre „un pământean/ minunat de obişnuit/ crescut cuminte/ sub o stea răsăriteană".
Tranformarea orfică a faptelor de zi şi de noapte prin care poetul işi trăieşte şi etalează existenţa la cea mai inaltă temperatură a verbului şi a unui „timp de aur" dă o teribilă senzaţie de energie consumată până la epuizarea mijloacelor stilistice prin zeci de dedicaţii dăruite unor autori ori unor cunoscuţi ai poetului. Ni se oferă, astfel, o arheologie a scrierii poemului cu toate nivelurile şi posibilităţile de construcţie stilistică, cu ademenirile şi ceaţa dintr-o „biblie incă nescrisă". E un tur de exprimare a tuturor mijloacelor poetice, la vedere, decopertate şi fără false strategii de marketing cultural şi de -isme literare. Gheara leului Adam Puslojic se vede in câteva capodopere ce acoperă toate fundaţiile scrisului său. Printre acestea, „O ingerească intrebare": „Aud un câine cum latră/ la o icoană, văzând/ acolo altceva – poate/ mai mult o pisică neagră// sau un nor plin/ de intuneric sau/ un şarpe colorat/ cu sânge// mi-am astupat urechile/ cu ceară, speriat/ de atâta adevăr in lume// latru şi eu: Unde este/ icoana mea?// Dar ce este pe lume/ o icoană?// Cum recunosc un Dumnezeu/ care nu latră dumnezeieşte/ ca mine?// Am un răspuns. La bot./ Nu-l spun de ruşine/ şi frică, din durere.// Eu totuşi sunt un câine/ din templul acela/ inainte de potop".
E de urmărit in „Asimetria Durerii", cu mare interes şi cu delicii de lectură, felul in care Adam-Orfeu ştie să pună in valoare poveştile fabuloase şi intâmplările de „realism magic" din satul său sârbo-valah, „mătasa sănătoasă din Craina Timocului". Pare o lume ce incă mai crede in versuri şi care mai scrie in poezii, chiar dacă şi ea, lumea ca lume trăită şi visată a poetului, are a se confrunta identitar cu o „ortografie grea", mereu şi sfâşietor mai bogată cu o inmormântare: „Pe neaşteptate/ stau şi eu/ aici la coadă -/ ce se mai vinde fraţilor?// moartea se vinde/ se vinde ieftin/ de tot/ aproape gratis// fugi dracului/ iarăşi mă minţi/ iarăşi şi iarăşi/ ca pe un smintit// eu de aici/ unde stau cuminte/ la rând văd doar/ câteva bucăţi de vid// şi-un kilogram/ de mălai de la Cobişniţa/ adus aici pe cal/ sau pe măgar" („Pe neaşteptate stau la coadă").
„Asimetria Durerii" e o carte-obiect neapărat de cumpărat şi de citit in tihna unei inimi eliberate de mode literare şi consumism. Un eveniment editorial ce face dreptate unui mare poet româno-valah, Adam Puslojic, printre puţinii confraţi care nu s-au lepădat de nevoia de Celălalt şi de poezia de ieri şi de astăzi a literaturii române.
www.poemulmatrita.blogspot.com
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
