Letiţia Ilea este un astfel de autor lucid, care nu se sfieştesă se adreseze cititorilor ei, cu care încearcă să seîmprietenească mai mult decât ar face-o versurile singure. Bluespentru cai verzi (titlu demn de o vocaţie publicitară) începe cu unCuvânt înainte al autoarei, deloc obişnuit pentru un volum depoezie. Aici, ea mulţumeşte (în stilul câştigătorilor de premii defilm) celor mai importanţi cititori de până acum ai cărţii. Aceştiasunt, fireşte, nume cunoscute ale vieţii literare, notate înîntregime sau sub formă hipocoristică: Cis (alias Al. Cistelecan),Octavian Soviany, Constanţa Buzea, Ion Pop, Andrei Bodiu, Simona şiBogdan, Florin şi Cecilia ş.a. Astfel, cititorul final are de labun început girul tuturor acestor instanţe de încredere. Apoi,cititorul însuşi este chemat pe scenă: "Dacă, prin joculîntâmplării sau, de ce nu, datorită legii numerelor mari, bluesulmeu va găsi şi alţi cititori în afară de cei mai sus enumeraţi,aceştia pot conta de pe acum pe o cafea clujeană din parteaautoarei, la Arizona, Out-wear, Coffe Hours sau cafeneaua BănciiTransilvania. Have fun!" Se poate să tratăm cu refuz o asemeneainvitaţie la lectură?
Tehnica dialogului cu cititorul este menţinută şi la nivelulpoemelor. Acolo însă e cu mult mai diluată, luând adesea formametatextului. Referiri la poemul care se naşte, la foile careprimesc sau nu în spaţiul lor textul poetic, toate acestea suntparte a poveştii sensibile dinăuntru, dar şi realităţiextrapoematice. Cititorul însuşi este, nu o dată, personaj, ca înpoemul domnule cititor: "nu mai am linişte/ cineva mi-a cumpăratcartea din librărie// nu e nici dentistul nici instalatorul/ niciadministratorul nici vecina de la cinci/ lor le-am dat-o eu cuautograf/ cine să fie// dacă l-aş cunoaşte l-aş invita la o bere/l-aş înfia sau poate…// nu mai am linişte/ spuneţi-mi domnulecititor/ e cerul mai înalt/ adâncul mai adânc/ aţi râs aţi plâns/mai trăiţi".
S-a scris, odată cu publicarea celorlalte volume de poezie aleautoarei, despre încărcătura puternică a poeziei Letiţiei Ilea.Despre afilierea la modelul lui Bacovia (referinţă necomună cu ceimai mulţi dintre poeţii contemporani, care preferă alte zone deinfluenţă). Nu am de gând să contrazic evidenţa unei sensibilităţinotabile. Individualitatea poetei e recognoscibilă în liniile eimari, iar vocea - convingătoare. Însă, dincolo de acestea, îi invitpe degustătorii de poezie să privească volumul Blues pentru caiverzi şi ca pe un produs conştient de sine, cu o miză conturată şicu un public căruia i se adresează. Textele nu par a fi scrise înmod naiv şi risipite prin simţuri uşor impresionabile. Eleconcentrează emoţii vii, tensiuni halucinante şi - aproape defiecare dată - revin spre final într-un spaţiu mundan sau livreazăcheia întregului text. Poeta are simţul prozatorului care îşistructurează textele, iar suspendările intervin doar atunci cândurmăresc un dozaj bine calculat.
Putem vorbi îndelung despre mirosul pustiului din poezia LetiţieiIlea, despre pânda stărilor de abandon care apar inevitabil, despreangoase şi tensiuni senine, despre singurătatea pulverizată la totpasul. Însă am să las cititorul - această muză des invocată deautoare - să descopere plăcerea lecturii unei poezii actuale,îmbrăcate în haine ceva mai formale decât e obişnuit acest gen săpoarte în zilele noastre.
*) Letiţia Ilea, Blues pentru cai verzi, EdituraCartea Românească, Bucureşti, 2010, 88 p.
Iulia Iarca este absolventă a Facultăţii de Litere,Universitatea din Bucureşti. A publicat cronici literare larevistele România literară, Cuvântul. Participă la un proiect decercetare în cadrul Institutului "G. Călinescu" privind fenomenulliterar al anilor '90. În prezent, urmează în anul al doileamasteratul de "Studii Literare Româneşti".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
