Pentru ca stiam ca la vest se afla Edenul, putini dintre noi, cei care traiam prin anii '60 indaratul Cortinei de Fier, mai sunt dispusi azi sa-si aminteasca de faptul ca si acolo eliberarea de dogme si de reguli absurde nu isi atinsese pragul optim, iar clivajele sociale ramaneau consternante. Prin anii '60, in Franta nu existau licee mixte, iar fetele nu erau "autorizate" sa poarte pantaloni. Doua reflexe minore, de altfel, ale unei stari de fapt care ascundea un paternalism sufocant. Sunt anii in care miscarea hippie isi creeaza drum spre sufletele tinerilor din vestul Europei, in care ideile stangiste anflameaza spiritele, in care lectura Omului unidimensional al lui Marcuse face ravagii. Exista insa in Franta si alte sinapse ale nelinistii si nevoii de libertate: daramarea imperiului colonial, perioada de apogeu "des Trentes glorieuses", cucerirea sufragiului universal pentru alegerea presedintelui si miracolul democratic purtand numele de referendum.
In mai '68, aceasta "criza a civilizatiei", cum o numea Malraux, debuteaza cu revoltele studentesti, desfasurate sub patronajul spiritual al unor Sarte sau Foucault, iar pe strazile Parisului se aud, in numele nevoii de libertate, sloganuri cu declicuri paradoxale - "Interdit d'interdire" sau "Fiti realisti, cereti imposibilul!", gutural comuniste - "Jos societatea de consum!", "Lasati teama de rosu in seama animalelor cu coarne!" sau lirice - "Visul este realitate!", "Sub asfalt se afla plajele!". Sloganuri studentesti care, sub efectul de avalansa ce a antrenat greva generala, au devenit "La chienlit c'est lui, l'anarchie c'est je!" (dupa ce presedintele de Gaulle a calificat miscarile drept "chienlit" - mascarada), sau, in sfarsit, "Pour gagner sa vie faut-il la perdre?" Franta devine o scena a libertatii si a dezbaterilor explozive, care isi muta efervescenta creatoare din salile Teatrului Odeon in agora, la colturi de strada, in piete si in garniturile de metrou, iar actiunile ilegale (sechestrarea patronilor, de pilda), dar legitime (cum le numea Jean-Pierre Barou), antreneaza reconsiderarea legii (Charles de Gaulle a dizolvat Adunarea nationala si a solicitat alegeri anticipate) si emanciparea politica si juridica, de la libertatea contraceptiei si a avortului, recunoasterea drepturilor homosexualilor la egalitatea profesionala intre barbati si femei, de la mensualizarea salariilor la sporirea cu 35% a salariului minim.
Pentru a readuce in memorie acea stare de gratie a libertatii, editorii francezi anunta pentru inceputul de primavara 2008 aparitia a nu mai putin de 85 de titluri dedicate momentului "mai '68" (potrivit revistei Lire din 8 februarie). Intre ele, la Editions Larousse - un Dictionnaire de mai 68, la Berg International - Mai 68, histoire d'un printemps o banda desenata prefatata de Daniel Cohn-Bendit, si, mai ales, un volum care va face valuri, si a carui data de aparitie a fost 14 februarie: Mai '68 explicat lui Nicolas Sarkozy. E vorba despre o reactie a lui Andre Glucksmann si a fiului sau, Raphael, la discursul pe care actualul presedinte francez l-a tinut pe 29 aprilie 2007 la Bercy si care, situat undeva intre diatriba si caricatura, minimaliza valorile si mostenirea primaverii parizene de acum 40 de ani.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
