Ziarul de Duminică

Cărţi râvnite la Bookfest 2013/ de Elisabeta Lăsconi

Cărţi râvnite la Bookfest 2013/ de Elisabeta Lăsconi

Cărţi râvnite la Bookfest 2013/ de Elisabeta Lăsconi

07.06.2013, 00:04 211

Bookfest 2013 confirmă tendinţa ultimului deceniu de afirmare a scriitoarelor, ele câştigă premii literare mari, cuceresc cititorii şi intră în topurile de carte ale vânzărilor sus de tot, pe primele locuri. Dincolo de prestigiul marilor edituri, de politici eficiente de promovare şi de prezenţa scriitorilor care şi-au lansat cărţile traduse în limba română, fie în zilele târgului, fie înainte, merită văzute cărţile cele mai bine vândute.

În topul Editurii Humanitas fiction, pe primul loc se situează Isabel Allende, cu ultimul roman, „Caietul Mayei”, publicat în 2011, apărut chiar înainte de târg, tradus de Cornelia Rădulescu. De altfel, scriitoarea beneficiază de o serie de autor, foarte iubită, cu reeditări frecvente ale cărţilor, începând cu romanul ce a consacrat-o – „Casa spiritelor”, ca şi de fidelitatea aceleiaşi traducătoare.

Pe al treilea loc: Kate Morton, cu „Orele îndepărtate”, al treilea roman al scriitoarei, după „Casa de la Riverton” şi „Grădina uitată”, toate traduse de Sânziana Dragoş, toate apărute în Raftul Denisei. Ambele scriitoare au deja publicul fidel, cărţile se bucură de orizont de aşteptare prietenos, de traduceri de foarte bună calitate. Între ele, se plasează  „Cele şapte vieţi ale lui Felix K.” de Jan Koneffke (traducere de Ana Popa), roman picaresc, cu acţiunea plasată în România interbelică, probabil revelaţia literaturii de limbă germană, oferite de cele trei ţări invitate.

Topul Editurii Polirom aduce aduce surpriza cea mare, pe care o aşteptam de ani buni: „Provizorat” de Gabriela Adameşteanu (bestseller al Editurii Gallimard la Salon du livre de la Paris din primăvara acestui an, când România a fost ţara invitat de onoare), ajuns la a treia ediţie, în colecţia Top 10Ă, s-a plasat pe locul al treilea. Toate cărţile Gabrielei Adameşteanu se vând foarte bine, dovadă reeditările, dar poziţia ocupată dovedeşte acum atenţia şi receptivitatea publicului faţă de romanul cel mai nou al autoarei.

Îi urmează două scriitoare străine: Zadie Smith, al cărei roman „Nord-Vest” (traducere de Casiana Ioniţă) a fost deja nominalizat pe listele lungi şi scurte ale marilor premii din spaţiul literar de limbă engleză şi era aşteptat, Elif Shafak, neobişnuita scriitoare din Turcia, al cărei roman recent apărut – „Onoare” (traducere de Ada Tanasă) a provocat elogii peste elogii din partea criticii. Elif Shafak impresionează şi cu faptul că absoarbe în fiecare carte evenimente istorice ori tradiţii culturale incitante, de la genocidul armean la sufism, de la drama intrării într-o civilizaţie diferită la codul unei lumi străvechi.

Şi aici, în faţa celor trei scriitoare care au ocupat locurile 3-4-5 în topul vânzărilor, se află tot un autor de limbă germană, Cătălin Dorian Florescu, care trăieşte în Elveţia, după ce a părăsit România, iar romanul recent – „Jacob se hotărăşte să iubească” (traducere de Mariana Bărbulescu) şi-a adjudecat un premiu important.

La Editura Cartea Românească, pe primul loc s-a situat o scriitoare, aflată la al doilea roman: „Kinderland” de Liliana Corobca.

Şi Editura Trei are în topul vânzărilor din zona ficţiunii o scriitoare, pe locul 2, Gillian Flynn, cu „Fata dispărută” (traducere de Bogdan Perdivară), thrillerul anului 2012 în reţelele marilor librării.

Şi, parcă pentru a echilibra balanţa prezent – trecut, colecţia Jane Austen se situează pe locul al doilea în topul Editurii Adevărul.

Dincolo de cifre şi poziţii în top, cred că merită observate câteva lucruri. Toate autoarele intrate în topuri nu sunt la prima carte, cititorii le cunosc, le-au remarcat şi le urmăresc evoluţia. Majoritatea cărţilor cerute de public depăşesc 300 de pagini, unele ating 500 sau chiar 600 de pagini. Reiese de aici existenţa unui public avizat, fapt meritoriu, în situaţia în care la noi nu există o politică de stat, ca în Franţa ori Germania, urmărind formarea şi cultivarea gustului pentru lectură.  

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO