Ne aflam in anul 1919, undeva in marginea caii ferate a Transiberianului, in localitatea Jazyk, un punct pierdut in nemarginirea salbatica a tundrei. Si aici, precum in intreaga Rusie, oamenii experimenteaza "revolutia continua", la doi ani dupa ce revolutia bolsevica triumfase, cel putin in manuale si in mijloacele de propaganda.
Rusii albi, fideli tarului, pierd insa tot mai mult teren in fata celor rosii ai lui Lenin si Trotki. Se pare ca asta se va intampla si in satucul nostru siberian, ocupat de niste trupe de mercenari cehi, care asteapta, impreuna cu localnicii, deja randuiti pe criterii de simpatie politica in tabere, venirea bolsevicilor. Treptat, odata cu fiecare nou capitol, se adauga cate un personaj la galeria stranie, dar profund verosimila imaginata de Meek. Desi locul e complet lipsit de copii, fiind ocupat de catre o secta religioasa de venetici condusa de barbierul Balasov, scopitul fanatic, gesturile localnicilor sunt sever observate si dirijate de capitanul Matula, megalomanul pustiit pe dinlauntru, care viseaza sa-si construiasca aici micutul regat personal. In plina agitatie intestina, apare Samarin, un individ care sustine ca e revolutionar si ca a evadat dintr-un lagar nordic. Nu doar frica de a fi descoperit de catre tortionarii lui l-a manat aici, ci si spaima de a fi devorat de catre un canibal nimerit, nu se stie cum, pe urmele sale. Fugarul, nu degeaba poreclit in tinerete slastlivcik (norocosul) ii cade cu tronc Anei Pavlovna, frumoasa vaduva locala, care incinsese inimile barbatilor din aceasta zona de gheata. Dezumanizatul Matula il da pe mana unui tribunal ad-hoc pe Samarin, il infrunta pe bunul locotenent Mutz si isi scurge la tot pasul glanda de venin: "Eu fac legea in partea asta de Siberie. Suntem gata sa iti ascultam povestea. Daca-mi place - am spus place, iar nu convinge, poate ca am sa-ti dau drumul. Dar daca nu-mi place, iti va ramane doar atat timp cat sa regreti ca, inainte sa mergi sa discuti cu ciorile, n-ai inventat o poveste mai buna". Intre timp, bocancii bolsevicilor se aud tot mai aproape, iar personajele carora le-am aflat pana acum destinul detaliat isi marturisesc fiecare credinta, din capcana unei asteptari precum aceea din desertul buzzatian, alcatuita din speranta bine amestecata cu spaima. Care credinta, in mod surprinzator, este aceeasi: toti cred in dragoste, dar intelesurile pe care le confera acestui sentiment sunt divergente la modul tragic.
Ar mai fi poate interesant de adaugat faptul ca scotianul Meek a trudit vreme de zece ani la acest The People's Act of Love si ca angoasa aproape palpabila care tresalta la fiecare pagina i-a fost insuflata, zice chiar el, de o experienta personala: in 1994, a asistat, ca reporter special, la asediul orasului Groznii.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
