Cenzura, tezele din iulie, cozile interminabile, mizeria de toate felurile - subiectele predilecte ale anilor '90-'91. Dupa '92, mi-am propus, daca nu sa uit, macar sa nu mai povestesc, pe de o parte pentru ca stiu ca vorbele atrag realitatea, pe de alta pentru ca prea ne-am lamentat, prea ne-am aratat ranile in primii doi ani, timp in care altii, de prin alte parti dar cu aceleasi rani, s-au apucat de treaba.
Nu stiu cum se face, dar cei care au suferit realmente nu vorbesc tot timpul despre asta, dupa cum cei care muncesc cu folos nu se lauda (vaita) ca muncesc.
Sigur ca n-am uitat aproape nimic. Daca nu-mi aduc aminte eu, precis isi aduc aminte celulele mele nervoase obosite si imputinate, sangele care salta in artere balbaindu-se intre 21 cu 12 si 11 cu 6.
Uneori insa ma provoaca o fraza, o intamplare, si atunci vin cu putere din urma toti anii aceia, cu cortegiul lor de spaime, umilinte si perplexitati. Azi, la atata vreme de la evenimentele din iarna lui '89, inca mai culeg expresii, stereotipuri verbale si comportamentale, forjate atunci si, se pare, imposibil de anulat. O spaima funciara le scoate la iveala la cine nici cu gandul nu gandesti.
La intrebarea simpla, amicala, neangajanta "Ce mai faci?", te trezesti ca ti se raspunde pe un ton ritos, in care ghicesti sudoarea utemista de la Salva-Viseu: "Muncesc!". Cumplita trebuie sa fie sterilitatea intelectuala care te face sa pui, in locul rezultatului, verbul care ar fi trebuit sa-l produca! Am vreo doua cunostinte care imi raspund invariabil asa, ca si cand intrebarea ar veni si acum de la fantoma secretarului de partid. Imi provoaca mila, mai ales ca nimeni nu le banuieste ca ar sta degeaba!
Un raspuns ca asta ma impinge fara voia mea cu 15 ani inapoi si ma obliga la rememorare. Imi vine in minte dl. Raducanu, coleg de redactie in primii mei ani de editura."Umple biroul cu manuscrise, ca vine directorul si, daca te vede cu unul singur, n-are sa-ti fie bine!", ma punea in garda amabilul si trecutul prin viata coleg."Pai citesc un singur manuscris, nu zece deodata", raspundeam eu naiva. Dl. Raducanu a avut dreptate, iar eu m-am incapatanat toata viata sa nu folosesc butaforia, care chiar si acum pare a avea rolul ei, de vreme ce nu conteaza rezultatele, ci daca spui, covarsit de o sudoare abstracta, "Muncesc".
Cand mi se raspunde asa la banalul si seninul "Ce mai faci", ca sa-mi treaca senzatia aia rea din plex, ii telefonez unui bun prieten care deseneaza case, da de lucru la vreo 5.000 de muncitori si face cam 3% din produsul intern brut al patriei. La intrebarea "Ce mai faci?", ar fi tautologic si de tot hazul sa-mi raspunda "Muncesc". Asa ca-mi raspunde, reconfortant si simpatic, "Si eu acolo, ba una, ba alta. Dar tu esti OK, fata mosului? Te descurci?Ai nevoie de ceva?".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
