Florin Lazarescu (n. 28 martie 1974, Doroscani-Iasi) este redactor de promovare si relatii cu presa al Editurii Polirom si redactor la revista Timpul. Absolvent al Facultatii de Litere, Universitatea "Al.I. Cuza" din Iasi (1998), si-a obtinut masteratul in literatura comparata la aceeasi universitate, in anul 2000. A publicat articole, cronici, interviuri si proza in Monitorul, Ziua, Opinia studenteasca, Ziarul de duminica, Respiro, Timpul, Contrafort, Vatra, Dilema, Observator cultural. Volum de debut: Cuiburi de vasc, povestiri, Editura Outopos, Iasi, 2000. Prezent in antologia Ozone Friendly. Iasi - reconfigurari literare, Editura T, Iasi, 2002. A mai publicat un volum in format electronic: Sase moduri de a-ti aminti un cal sau sase povestiri, Editura Liternet, Bucuresti, 2003.
"Ce se stie despre ursul panda este romanul unui prozator care are taria sa ne spuna ca raul lumii noastre poate fi golul imens cascat intre trufia si oboseala noastra, prea repede, prea adanc asezata in noi. Florin Lazarescu ne arata o fata a lumii care, oricand, poate fi si a noastra. E scrisul unui prozator care are talentul de a ne vorbi despre durere cu farmecul, ironia si increderea celui care mai asteapta sa descopere si altceva in aceasta lume, sa nu vada doar amintiri din copilarie (mult prea mult privite ca ultima izbavire si refugiu) si televiziuni care se folosesc de falsa durere ca sa-si creasca audienta. La Florin Lazarescu audienta e garantata: fiind un razvratit, dar si un lucid, el isi va gasi oricand aliati si companioni; chiar tu, draga cititorule, daca ai ajuns aici, sigur vei merge mai departe si vei ajunge sa vezi de ce e atat de singur si plictisit ursul panda. Cel din roman sau cel din realitatea crunta". (Ovidiu Simonca)
Capitolul 2
- Marlani, bulangii! Gura mamii lor! Sudeaza toate intrarile! Intr-o buna zi o sa crapam dracului de frig pe-afara, ori au sa ne prinda inauntru, ca pe sobolani...
Se opri o clipa, se intoarse si zambi.
- Hai, Holbatule, nu te mai chiori. Nu merge. Stiam de la inceput. Te-am lasat sa te fraieresti. Asa inveti. Tre' sa-nveti multe!
Zambi din nou.
- ...Sa ne prinda inauntru, ca pe sobolani... Asa cred ei, gura mamii lor! Sa ma prinda pe mine, Sobolanu! Intelegi?! Sa-l prinda pe Sobolanu!
Rase de propria poanta. Ranji si Holbatu.
- Uita-te la mine, Holbatule...
Se amuza iarasi de jocul lui de cuvinte. Isi netezi reverul de la costum cu mainile sale slinoase, isi indesa pe cap caciula din blana de iepure si continua.
- Cat esti cu Sobolanu, sa n-ai nici o frica, n-o sa te prinda nimeni. Sobolanu a vazut multe, stie multe, iese de peste tot. Nici n-ai crede. Sa intrebi baietii... Cine are grija de ei? Cine le da de mancare? S-ar descurca ei fara mine? O laie s-ar descurca! Pe Sobolanu nici dracu' nu-l prinde... Fara mine s-ar duce dracului totul de rapa! Viata-i o curva, nu stii s-o regulezi, te reguleaza ea pe tine... Ce faci, Holbatule, tu m-asculti cand vorbesc? Unde dracu' te uiti?
Holbatu se oprise in fata unei vitrine in care erau expuse televizoare deschise, toate fixate pe un post cu desene animate. Copilul radea cu gura pana la urechi. Sobolanu se intoarse furios inspre baiat si-l pocni dupa cap.
- Lasa, ba, cacaturile astea! N-avem timp de prostii, de-acum s-a terminat distractia, incep lucrurile serioase. Un' te crezi aici, la casa de copii? Crezi ca-ti mai sufla cineva in fund? Munceste, ba, s-apoi mai vedem noi!
Baiatul privea vesel mai departe la figurile colorate care se miscau pe luciul ecranului. Sobolanu se opri din discurs, cu ochii fixati pe ecran.
- Ba, astea nici macar nu sunt vii. Nici nu-s adevarate. Coboara cu picioarele pe pamant daca vrei sa mai inveti si tu ceva... Tu crezi ca eu am sa te hranesc degeaba, ca sa te uiti tu la desene animate?
Izbucni si el in ras. Cainele tocmai il facuse acordeon pe motanul Tom.
- Ce i-a mai tras-o cainele!...
Pentru trecatorul de peste drum pareau de-a dreptul comici. Doua aratari se prapadeau de ras in fata unei vitrine. Sobolanu era imbracat la costum, incaltat cu cizme imense, iar pe cap purta o caciula din blana de iepure. Holbatu avea pantaloni prea largi pentru varsta lui, ghete asemenea, un hanorac cu gluga strans legata, lasandu-i descoperiti ochii, nasul si gura. Un pachet de dimensiuni respectabile ii umfla hanoracul, sub brat. La un moment dat, din cauza miscarilor provocate de ras, pachetul ii scapa de sub brat. Sobolanu se opri din hohote si il pocni dupa cap.
- Ba, tampitule, de aia sa ai grija ca de ochii din cap. Aia-i painea noastra de-acu' inainte, in gura ma-tii! Si-i mai trase una dupa cap. De cate ori vrei sa-ti spun? Fara aia nu esti bun de nimic, n-am ce face cu un fraier ca tine. Te lasam dracului sa crapi acolo, sa-si bata joc toti cretinii de tine! Dac-o pierzi, te trimit dracului inapoi sau te las in mijlocul strazii, sa crapi de foame, in gura ma-tii!
Holbatu incepu a scanci si ramase in urma.
- Daca si eu ma leg la cap fara sa ma doara! Nu era bine cu toti tampitii ceilalti. Mi-a mai trebuit unu'. Un destept, cica! gesticula Sobolanu, vorbind mai mult pentru sine, in timp ce-si afunda cizmele uriase intr-o balta. Parca eu nu-s destept, eu nu i-as putea invata? Da' eu n-am timp. La cate-s pe capul meu, nu stiu cine altul s-ar descurca... Vezi sa nu-i bata aia, vezi sa le dai cele mai bune ponturi, vezi sa nu-i inhate politia... Da' eu mai pot, ca doar sunt om si eu? Ei ce stiu? Sa umble de ici colo, sa traiasca de azi pe maine. Da' la anu', la anu' celalalt, cine se gandeste...? Normal, si eu am dus-o asa, da' asa n-o duci prea mult. Prin cate-am trecut, numai eu stiu. De-acu', gata-i, lucrurile trebuie calculate. Si cine sa le calculeze, daca nu eu care am mai vazut lumea, care mai am ceva experienta?
Holbatu se chinuia sa-l ajunga din urma, cu pasi marunti, repezi, pana ce atentia ii fu atrasa de o ciudatenie: langa o alta vitrina, la fiecare pas, in dreptul sau se aprindea un beculet care, o data ce trecea el, se stingea la loc. Facu un pas inapoi si beculetul din spatele sau se aprinse. Pasi inainte si beculetul se stinse. Alerga vesel, inainte si inapoi, aprinzand si stingand beculetele, pana cand, uitandu-se in urma, se izbi in Sobolanu. Acesta ii mai sterse una dupa ceafa:
- Ce faci, ba, tampitule, ma darami?
Holbatu ramase fara reactie. Scapa din nou pachetul de sub brat, il ridica repede, panicat, asteptandu-se la o alta palma dupa cap. Sobolanu intinse mana, repezind-o ca si cum l-ar lovi, dar chiar deasupra cefei se opri, apucandu-l prieteneste.
- Ho, ba, speriatule, stai ca nu te omor! Crezi ca eu nu am suflet? Ai sa vezi tu ce suflet am! Asteapta numai. Va duc pe toti in rai. O sa-mi multumiti cu totii. O sa veniti si-o sa-mi pupati mana, topaind de bucurie: "Noroc cu tine, Sobolanule, ca avem si noi o viata ca lumea... Mai mult decat o viata ca lumea, ca putini au mai ajuns si s-au invartit ca noi... Ce putini? Nimeni nu traieste intr-un loc ca al nostru. Numai noi stim de coltu' asta de rai si ne bucuram de el... Saru-mana, Sobolanule, ca nu-s' ce ne-am fi facut fara tine"...
Holbatu privea si el punctul imaginar spre care erau tintuiti ochii lui Sobolanu, insa parea destul de incurcat, nereusind sa distinga detaliile coltului de rai aratat...
- Asa-i ca-ti place? Cui nu-i place sa traiasca in rai?... Las' ca-ti povestesc mai tarziu. Trebuie s-ajungem de-acum.
Coti spre o alee mai intunecata, starnind maraitul unor caini vagabonzi care, din clipa in care il recunoscura pe Sobolanu, prinsera a se gudura pe langa el.
- Uite, Holbatule, astia-s prietenii mei, daca te-atingi de vreo unul, ai murit! Numai pe astia ma pot eu baza. Ca ceilalti, ca si tine, fug cand ti-e lumea mai draga! Aâaâ¬Å¡stia ar muri pentru mine, de-aia as omori si eu pentru ei. Baietii te ling pe din fata si pe la spate te fura. Stau cu capetele plecate cand ii chemi, da' ar fi in stare sa te ucida prin somn. Oameni! Nu i-as lua niciodata la schimb cu cainii astia...
Privi roata, fluiera de vreo cateva ori, iar cainii ciulira urechile si incepura sa maraie amenintator. S-au raspandit in directii diferite si dupa o vreme au revenit sa se gudure la picioarele lui Sobolanu.
- Hai, Holbatule, ca nu-i nimeni!
La capatul aleii, ajunsera la o gura de canal. Sobolanu cauta dincolo de boscheti si se intoarse cu o ranga de fier pe care i-o intinse lui Holbatu, ca sa ridice capacul. Holbatu isi scoase grijuliu pachetul de subsuoara, il aseza alaturi, apuca ranga si incerca sa scoata capacul. Sobolanu il privea abia stapanindu-si rasul.
- Pe asta n-au apucat s-o sudeze, da' mult nu mai tine. Au s-o sudeze si pe asta. Baietilor ce le pasa? Au unde dormi la noapte, dorm ca prostii, fara sa se gandeasca la ziua de maine. Tre' sa le port eu de grija. Da' oamenii-s din ce in ce mai rai, au sa sudeze toate canalele, acu' ca s-au prins ca noi dormim prin ele. Numai prostii nu inteleg ca chestia cu canalele nu mai tine mult, o sa ni se-nfunde. De-aia te-am adus pe tine, ca eu ma gandesc la ziua de maine. De-aia am cautat eu alt loc, coltu' nostru de rai. Ai sa vezi...
Cand Holbatu apasa o data cu mai multa forta, ranga iesi din crapatura, capacul sari intr-o parte, iar el cazu cu fundul de pamant. Sobolanu privea ca la spectacol, razand in hohote si frecandu-si palmele.
- Ba, da' fraier mai esti! Tot nu te-ai prins! N-o sa traiesti, prostule, intr-un canal! Pai, ce-ti vorbeam eu de coltisoru' nostru de rai? Auzi, canal! Sa traiasca in canal! La varsta mea sa dorm intr-un canal! Canalele-s pentru fraieri. Ia uite colo! Ce vezi tu acolo, Holbatule?
Holbatu privi spre capatul aleii intunecate. Era doar un gard stufos.
- Eeee?! Ce crezi tu ca e dupa gardul ala?
Primi drept raspuns un ranjet satisfacut.
- Eeee?!... Ce-i acolooo!
Acelasi ranjet satisfacut.
- Raiul, boule, acolo-i raiul! se enerva Sobolanu. Doar ti-am spus de-atatea ori. ti-am promis ca unde te duc eu nu stai in cacat! Nimic nu-ntelegi! Tare ma tem ca mi-am luat degeaba pacoste pe cap! Misca! Hai sa vezi!
Lui Holbatu i se facu, fara vreun motiv anume, frica, dar nu prea avea de ales. Pe de o parte era bucuros ca ajunge in sfarsit la coltul de rai cu care Sobolanu l-a momit sa fuga de la casa de copii.
Cand l-a intalnit pe Sobolanu, el se juca singur, ca de obicei, pe balansoar. Punea niste caramizi pe capatul celalalt si se legana singur.
Sus - buf cu fundul de pamant! Sus - buf cu fundul de pamant! Caramizile mai sareau de pe scaun, dar deja se invatase minte, asa ca avea in buzunarul de la hanorac o sfoara cu care le lega ori de cate ori avea chef sa se dea in balansoar. Cand caramizile se izbeau in partea cealalta, vedea de sus, dincolo de gardul parcului, caciula de iepure a unui tip strain, care vorbea cu un coleg al sau.
Sus! - caciula de iepure a tipului necunoscut.
Buf cu fundul de pamant! - o cioara zburlita pe o creanga din departare.
Sus! - caciula de iepure a tipului necunoscut.
Buf cu fundul de pamant! - o cioara zburlita pe o creanga din departare.
Sus! - caciula de iepure disparu de dupa gard si se trezi in fata lui cu Sobolanu care puse piciorul pe scaunul cu caramizi al balansoarului, lasandu-l suspendat in aer.
- Salut, ba, holbatule, ce te uiti asa, parca l-ai vazut pe tat'tu?
Il privi fix, nestiind ce sa-i raspunda.
- Esti surd? Mut?
Clatina capul in semn ca nu.
- Pot sa stau eu in locul caramizilor?
Clatina capul in semn ca da.
Sobolanu dezlega sfoara, impinse caramizile si se aseza pe scaunul balansoarului. Se impinse cu putere in sus, trantindu-l cu fundul de pamant.
Buf cu fundul de pamant! - fata supta, ascutita, a tipului cu caciula de iepure.
Sus! - varful de creanga de pe care zburase cioara.
Buf cu fundul de pamant! - fata supta, ascutita, a tipului cu caciula de iepure.
Sus! - varful de creanga de pe care zburase cioara.
Tipul puse picioarele jos si opri balansoarul, suspendat undeva la mijloc. Ramasera fata in fata. Isi scotoci prin buzunare, scoase o tigara, o aprinse, trase aprig un fum si relua balansul.
Sus! - cladirea jerpelita a orfelinatului.
Jos! - chipul speriat, corpul usor ghemuit, cu mainile inclestate de bara ale copilului de la celalalt capat.
Sus! - cladirea jerpelita a orfelinatului.
Jos! - chipul speriat, corpul usor ghemuit, cu mainile inclestate de bara ale copilului de la celalalt capat.
Se leganara mai multa vreme, ascultand scrasnetul ascutit al balansoarului.
- Si eu am crescut aici, spuse caciula de iepure, dupa ce mai trase un fum de tigara. Ii stiu pe toti... Camera 9... Scarile pana la etajul doi... Mama, ce trebuia sa le mai spal! Saream din pat inainte sa se scoale ceilalti, luam galeata si T-ul de dupa vestiarul de tabla - mai sunt vestiarele alea din tabla? Am auzit ca v-ati boierit, v-au adus dulapuri smecheresti, din lemn -, si freaca nene scarile! Rostogoleste covorul - cat praf zacea in covorul ala, daca l-ai fi adunat, faceai un munte! -, da cu matura, da cu T-ul. Da' T-ul nu prindea colturile de la scari. Ia carpa, moaie-o in zoaiele alea puturoase si da lustru... Intre timp, trezirea! Deschideau Mag-ul si muzica rasuna, prin difuzoare, in toate dormitoarele si pe toate holurile... Uuu, uuu, uuu-lubi-lubi-lubi! Uuu, uuu, uuulubilubilubi!... Era faina! Americana! O dadeau si la discoteca, da' cand frecam scarile imi venea sa apuc T-ul si sa izbesc fiecare difuzor... Pune la loc covorul, ai grija sa fie drept, sa nu aiba nici o incretitura - ca te ia mama dracului! - si mars in dormitor, camera 9, si matura! Pe-aia mai mari - era, unu', un marlan, Edi, trebuia sa-l misc cu tot cu pat, ca sa matur pe dedesubt, fara sa-l trezesc... El avea dreptul sa doarma, ca nu era de servici la curatenie, de fapt nu facea niciodata curatenie ca era cel mai mare. Se trezea si-mi dadea suturi in cur... Daca-l prind vreodata-i sparg fata!... Apoi, ia un borcan si adu-i mancarea lu' Edi la pat, ca el nu se misca, el e mai mare... Cacaturi...
Si iarasi se auzi doar scrasnetul ascutit al balansoarului.
- ...Scorpia de directoare nu stia decat sa tipe. De ce nu-i curatenie? Ce-i cu dezordinea asta?... Te lua in cabinet si-ti povestea cati bani cheltuie statul cu tine si tu nici nu esti in stare sa-ti speli cacatul din urma... Apoi te prindea cu ghearele de varful urechilor si te strangea pana faceai pe tine de durere... Apoi tampitii aia de profesori care vorbeau fara noima, care urla si te batjocoresc pentru ca esti neam prost si n-ai mama, n-ai tata, n-ai frate sa vina sa-i apuce de gat!... Dupa ce ca-i inghiteam toata ziua la scoala, ne pazeau si dupa-amiaza, la meditatie. Te duceai, mort de somn, intr-o sala intunecoasa, sa-ti faci temele, sa citesti... Ce naiba sa citesti? Porcariile alea? Am citit eu odata o carte, cre' ca-i singura carte citita cap-coada si singura care mi-a placut. Ne-a luat profa de romana si ne-a dus la biblioteca, sa ne alegem carti. Am umblat si eu aiurea printre rafturile alea prafoase si trebuia musai sa-mi aleg ceva... M-am speriat cand am vazut acolo cate tone de hartie mazgalita zac inghesuite intr-un singur loc. Si mie nu-mi place sa-mi fie frica. Intelegi? Sa ma ia naiba daca mie imi place sa-mi fie frica! Cand mi-e frica, sar la bataie. Nu suport sa-mi fie frica! Asa-s eu, n-am fost niciodata un cacacios care sta ca blegul si tremura de frica... In sala de meditatie venea unu' care se credea ca-i si el mare si-mi frigea cate-o poaca dupa cap. O data, de doua ori, de trei ori... Ma-ntelegi? Isi batea joc de mine, era el asa, mai smecher... Si-mi era frica si m-am enervat. L-am pandit cand se apropia, m-am ridicat brusc si i-am turtit nasu'! Ha-ha-ha! I-am turtit nasu'! Sa ma ia naiba daca se astepta la una ca asta! Ma credea un cacacios care-i inghite porcariile! Nu stiu ce l-a durut mai mult: ca i-am turtit nasul, sau ca i-am aratat ca ma doare-n paispe de el. Bine, mi-a botit si el fata mai pe urma, dar n-a putut singur, n-a mai avut tupeul sa vina singur. A venit cu gasca, m-a calcat in picioare, dupa meditatie, nici n-am putut manca vreo doua zile. Dar l-am invatat ce-i respectul! Ha-ha-ha! Sa ma ia naiba daca nu l-am invatat ce-i respectul! Din ziua aia, ma saluta el pe mine. A invatat ca ma doare-n paispe, ca pot sa-i sparg oricand nasul, pentru ca nu sunt un cacacios. Asa-s eu, nu-mi place sa-mi fie frica si sar la bataie, orice s-ar intampla dupa.
Si-ti spuneam de biblioteca, nu?!... M-am speriat de rafturile alea prafuite, de tonele alea de carti si asta nu mi-a venit usor de inghitit. M-am enervat, mi-am ales cea mai groasa carte care mi-a cazut in fata ochilor. Pe-asta o vreau, sa ma ia naiba daca nu-s in stare sa citesc cartoiul de la prima pana la ultima pagina, fara sa sar vreun rand. Asa mi-am zis... Profa a ras de mine, mi-a zis ca eu n-am rabdare sa rasfoiesc o carte cu poze, d-apoi sa-mi tin nasu' in caramida aia de hartie. Unde mai pui ca n-am sa-nteleg o iota, ca acolo scrie pentru oameni destepti... M-am enervat si mai tare. Am luat cartoiul si sa ma ia naiba daca nu l-am citit de la prima si pana la ultima litera! Bine, mi-a trebuit o iarna intreaga, da' le-am aratat la toti ca nu sunt un cacacios... Si-apoi, pe bune, chiar mi-a placut. Era un tip, un boier mare, traia in Rusia, parca. Boier mare, avere asemenea. Afara ningea, frig-frig, de te caci pe tine, si el statea tolanit in patul lui calduros si nu voia sa se scoale nici in ruptul capului. Tragea servitorul de el - ce mi-a priit servitorul, il durea in paispe de stapan-su, tipa la el, il bestelea in sinea lui, ca nu poate de grija boierului sa doarma si el linistit pe cuptor -, da' boierul nimic. "Mai tarziu, mai tarziu!", tipa tipul. Apoi, incep sa apara tot felul de cretini - ce mi-a placut cum ii injura servitorul si pe astia! - care-i cer parale boierului, dar boierul nici nu se sinchiseste sa se ridice din pat. Ii trateaza cu flit pe toti. "Mai departe, stai mai departe, vii de afara, aduci frig!", le zicea boierul. Si tot asa, daca poti sa crezi, jumate din cartoiul ala povesteste cum sta boierul in pat si nu vrea sa se scoale. Vorbeste cu cretinii, le da bani, il fraieresc, dar el nu vrea sa se scoale din pat. Ar fi misto sa ai un pat din care sa nu te mai ridici niciodata. Lenevesti acolo, vine servitorul - chiar e mai misto sa ai un servitor nabadaios - si-ti aduce totul la nas. Mi-a fost mila de boier, ca iese pana la urma din pat, nu mai tin minte ce tampenii face, la un moment dat se indragosteste de una, devine si el mai vioi, mai saltaret, da' aia-l fraiereste, si el se culca din nou, si cretinii de la inceput ii fura toti banii, si el moare. Da' mi-a placut ca era un tip valabil, il durea in paispe de lume. Traia singur, cu tot ce avea in capul lui... Asta e singura carte pe care am citit-o cap-coada, le-am aratat eu ca pot sa fac ce am chef, sa nu se puna nimeni cu mine! Am mai citit la viata mea, da' aia mi-a placut cel mai mult.
Sobolanu isi termina tigara.
- Eu sunt Sobolanu, poate ai auzit de mine, poate ti-au povestit baietii. Ma cunosc multi. Am crescut aici. Pe tine cum te cheama?
Copilul il privi tinta si Sobolanu nu-i lasa timp sa deschida gura:
- Holbatu te cheama, ba, holbatule! Stai si te uiti ca mutu', nu spui nimic... Razi, ai? Asa-i ca-ti place? Cum sa nu-ti placa? Doar eu le-am pus porecle la toti baietii si la toti le-au placut. Holbatu-i un nume frumos...
Sobolanu opri balansoarul.
- Am auzit ca-ti place sa citesti, nici nu prea vorbesti cu baietii.
Holbatu clatina capul ca da.
- Am auzit ca stai toata ziua cu nasul in carti.
Holbatu clatina capul ca da.
- Nu vii cu mine? intreba Sobolanu.
Holbatu clatina capul ca da.
- La noapte, dupa meditatie, ne intalnim aici. Ia-ti si-o carte.
E greu de spus ce l-a facut pe Holbatu sa accepte fuga din casa de copii si cat din ceea ce i s-a intamplat lui Sobolanu i se intamplase si lui. O singura faza s-ar putea sa fi fost mai importanta, sa fi contribuit definitiv la hotararea de a fugi.
Mai mult decat sa citeasca, lui Holbatu ii placea sa deseneze. Culmea e ca n-avea talent la desen. In nici un caz unul descoperit. Profesoara de desen nu-l lua in seama, chiar avea probleme cu el de fiecare data cand trebuia sa-i explice ca o linie sau un punct trebuie facute asa, nu asa. "N-ai nici un simt al proportiilor!", il certa profesoara. "Caii n-au burtile asa de mari! Unde ai vazut tu cai cu coarne? Copacul asta parca e o mana!", numai lucruri de genul asta auzea la fiecare ora de desen. Dar el desena, desena fara sa-i pese de "simtul proportiilor" sau de alte prostii. Singura legatura cu parintii sai era un caiet cu foi groase, doua cutii cu plastilina si o cutie cu 12 creioane colorate primite intr-un pachet de la maica-sa. "De la mama, care te iubeste mult!", atat scria pe pachetul primit, insa nimeni nu ar putea spune daca asta nu era un cadou trimis de vreo profesoara mai miloasa.
Din toata plastilina facuse un bulgare mare, multicolor. Creioanele le ascutea grijuliu, meticulos, cu o lama de barbierit gasita la gunoi. Ajunsese aproape la jumatatea lor. Modela in plastilina fiinte si figurine disproportionate pe care, dupa aceea, le desena. Sau invers. Desi nu avea talent la desen, devenise cunoscut pentru apucaturile lui ciudate. Mai linistit din fire, atragea batjocura celorlalti. Cu vreo cateva saptamani in urma, cand s-a intors de la cantina, a gasit caietul manjit cu cerneala, creioanele imprastiate, strivite, iar plastilina - nicaieri. A adunat calm toate resturile si le-a aruncat la cos, in hohotele de ras ale colegilor de camera. Sub patura, dupa ce a fost sigur ca nu mai e nimeni treaz, a scancit, inghitindu-si lacrimile.
A mers in camera, si-a invelit cartea intr-un ziar, iar seara a fost prezent la locul stabilit.
- Bravo, imi place de tine, ai tupeu. Daca te tii de mine, ai sa inveti multe, ai sa ajungi mare.
Au calatorit cu trenul, tacuti. Sobolanu s-a certat cu controlorul, ca ce, frate-su e mic, n-are nevoie de bilet. Tot drumul a privit cerul ca o mare in care pluteau nori-ghetari, nori-ursi, nori-porumbei. I se facu frig, isi trase gluga de la hanorac si adormi...
Cu teama, se indrepta spre intunericul gardului si trecu de partea cealalta. Sobolanu mai zabovi afara, mangaindu-si cainii.
- V-a fost dor de mine, nu? Cum sa nu va fie dor, daca eu sunt tatal vostru? Numai voi ma iubiti, numai voi imi purtati de grija.
Fragment din romanul cu acelasi titlu in curs de aparitie la Editura Polirom
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
