Prozatorul francez Eric-Emmanuel Schmitt este autor a două volume de nuvele şi povestiri, Cea mai frumoasă carte din lume şi alte povestiri (2006) şi Visătoarea din Ostende (2007) şi al multor romane. Toate foarte scurte. I s-au decernat peste douăzeci de premii şi distincţii literare, iar în 2000 a primit titlul de Chevalier des Arts et des Lettres. În seria de autor a Editurii Humanitas fiction "Eric-Emmanuel Schmitt" au apărut Milarepa, Domnul Ibrahim şi florile din Coran, Oscar şi Tanti Roz, Copilul lui Noe, Viaţa mea cu Mozart, Secta Egoiştilor şi Evanghelia după Pilat. Cu câteva luni în urmă a apărut în româneşte şi această fermecătoare carte*).
Sunt opt nuvele, opt poveşti de iubire, cu opt femei diferite. "De la vânzătoarea modestă la miliardara arogantă cu trecut misterios, de la soţia dezamăgită la amanta sacrificată pentru binele familiei bărbatului iubit, de la deţinuta politic la prinţesa nonconformistă, chipurile dragostei se schimbă, deşi nevoia de fericire rămâne mereu aceeaşi." - spune editura.
La o primă vedere, este vorba despre poveşti banale, despre personaje comune, nici măcar subiectele nu sunt toate originale. La o a doua privire, cititorul constată un noian de reflecţii simple asupra vieţilor noastre, destinului, dragostei, căinţei. Toate povestirile sunt de o sinceritate dezarmantă. În toate există cel puţin un portret remarcabil, dar şi o fărâmă de viaţă cu tot ce implică ea. Toate personajele lui Schmitt se confruntă cu singurătatea, cu boala, cu pierderea unui apropiat, adică exact ce i se întâmplă oricăruia dintre noi. Wanda (din "Wanda Winnipeg") este o bătrână extrem de bogată care îl răsplăteşte, fără să se dezvăluie, pe pictorul, şi el bătrân, pe care l-a iubit în tinereţea ei săracă pe o plajă din sudul Franţei. Elena (din "E o frumoasă zi cu ploaie"), nesatisfăcută de şirul lung de amanţi, întâlneşte un bărbat care îi deschide ochii asupra bucuriilor simple ale vieţii. Odile (din "Intrusa") nu reuşeşte s-o prindă pe intrusa pe care o zăreşte zilnic în oglinzile casei ferindu-se de ea, fără să înţeleagă adevărul crud că e chipul ei îmbătrânit şi atins de Alzheimer. Când Aimée (din "Falsul") e părăsită de iubitul ei după o legătură de 25 de ani, rămâne doar cu un misterios tablou semnat de maestru. Isabelle (din "Totul pentru a fi fericită") ascunde un cumplit secret, doar pentru a fi fericită. Donatella (din "Prinţesa desculţă") întâlneşte într-un sat medieval o trupă de teatru. Odette (din "Odette Toulemonde"), fan al unui scriitor celebru şi de o simplitate uimitoare, reuşeşte să-l aducă alături de ea. Femeile din ("Cea mai frumoasă carte din lume") supravieţuiesc lagărului imaginându-şi ce i-ar scrie fiicei lor, indiferent că au născut-o sau nu, pe trei foiţe de ţigară. Uneori sfârşitul povestirilor e neaşteptat, alteori personajul feminin e straniu. Oricum, toate spun poveştile emoţionante ale unor femei simple, de multe ori triste, întotdeauna mişcătoare. Odette Toulemonde a fost ecranizată în 2006 chiar de către autor, avându-i în rolurile principale pe Catherine Frot, Albert Dupontel şi Jacques Weber.
"Schmitt e un povestitor înnăscut, care are harul de a spune poveşti aparent simple, ce conţin însă o adevărată filosofie de viaţă." (La Libre Belgique)
*) Eric-Emmanuel Schmitt. Cea mai frumoasă carte din lume şi alte povestiri. Editura Humanitas fiction, seria de autor. Traducere de Ileana Cantuniari.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
