Rostul oricarui text este sa produca revelatii. Adica sa te ilumineze pe tine, biet cititor, orbecaitor pana-atunci in intuneric, rea-credinta sau sabloane. Uite, eu, ca sa iau un exemplu neinsemnat, nu mi-am pus niciodata problema nevestelor lui Oedip. Nefiind psihiatru, nici problema mamelor lui Oedip nu a fost o preocupare constanta. Din vasta mea incultura generala, am luat de bun faptul ca Oedip, ca orice om pe lumea asta, a avut o mama. Ce s-a intamplat cu Oedip si mama lui ar fi fost un fapt de viata privata, probabil casnica, daca nu s-ar fi inventat stirile de la ora 5 in format grecesc antic. Ceva mai tarziu, cineva trebuia sa si verifice informatiile. A cazut pe capul lui Denis Dinulescu aceasta grea misie.
Ca orice bun roman - scriitor, jurnalist sau analist media -, Denis a pornit-o de la origini in aceasta problema atat de arzatoare pentru existenta poporului roman si deci a fiecarui membru al poporului roman: cele zece neveste ale lui Oedip. Asadar, a purces la drum punandu-si intrebarile de fiecare zi ale oricarui cetatean cinstit din republica semiprezidentiala sau semiguvernamentala a Romaniei: cine sunt dacii (dacienii, dacianii ori dacinii) si de unde se trag ei, care a fost evolutia lor in decursul epocilor de piatra si cine mai sunt ei astazi? Dar mai ales cum a ajuns Oedip rege la Sarmizegetusa, ce a facut in timpul domniei sale si ce au facut supusii lui nu numai in Dacia, dar si in America, la Paris, la Roma pe tot parcursul istoriei, de la inaugurarea Columnei pana la invazia chinezeasca din Bacaul care urma sa apara pe harta peste 2.000 de ani.
Denis a descoperit un lucru formidabil: istoria este ceea ce e langa noi, in noi si pentru noi. Istoria nu este diacronie, asa cum fals au acreditat cercetatori minori pana acum, ci sincronie. Totul se intampla acum si pentru acum. Nu conteaza ce a fost, ci ceea ce cred oamenii. Or, mentalul colectiv al dacilor de la Sarmizegetusa nu s-a schimbat nici pe Magheru. Ei sunt viteji intre viteji, descurcareti, repede pacalitori cu anunturi false sau decrete publicate prin jurnale, petrecareti si au ca simbol un obelisc al Viezurelui "de 30 de metri inaltime si patru grosime, cu doua boase mari, doua sfere cat toate zilele la baza".
Exista o constanta a vietii, culturii si civilizatiei dacilor care au locuit, locuiesc si vor locui pamanturile astea, pentru ca nu degeaba l-au oprit pe Oedip, venit in turneu la Sarmizegetusa cu piesa lui Sofocle, regele lor. Aceasta constanta este inscrisa in magicul "z" prezent, "pezen" si fara "zagada", in realitati precum barza, viezure, manz, Zdragos, Zaraza, Zero Zaz, Zimina, zdranga-zdranga, ziarizde, pizma si intr-una pe care, din rusine, nu o putem scrie aici in toata splendoarea "z"-ului ce ne lumineaza viazda si ne calaudzeste spre adevar si dreptazde.
Curtea Constitutionala din Olimp, condusa de un Zeuzd neimplicat decat erotic, dadea necrutatoare verdicte cand era vorba de interpretarea aleatorie a legilor. Azi zicea una, ieri alta. Azi zice ca si Oedip are o mama, iar alaltaieri ca toate mamele sunt ale lui Oedip. Hotararea Curtii era irevocabila si fara drept de apel, asa ca trebuia respectata si pusa in practica fara nici un referendum in Olimp, dar si in Dacia de oriunde si de oricand. Hotararea functioneaza si acum. Domnul Freud stie si de ce, iar Denis Dinulescu ne arata si cum!
Asadar, totul exista, traieste si se scrie odata cu noi. In istoria omenirii si deci si a dacilor, conteaza ceea ce este etern, fondul uman nepieritor. Incidentele, accidentele, existentele noastre efemere nu fac obiectul istoriei decat in masura in care ele se repeta zi de zi, moment de moment, epoca de epoca, devenind principii ale aleatoriului, ale derizoriului, ale minimalismului maximalist. De aceea, cartea lui Denis Dinulescu poate face o reala, sincera si nedrept de coplesitoare concurenta oricarei carti de istorie care a fost scrisa ori se va scrie de aici inainte.
Ea nu este literatura fictionala, ci profund documentara: Oedip (rege la Sarmizegetusa), Zac Zack, Zam, Zaraza, Zdragos, doamna Zizin, Apolodor (care construieste un pod pentru ca romanii sa o stearga rapid din Dacia) sunt prezente vii, nu atestari, falsuri scriptice sau sovaielnice prezente in memoria colectiva. Nu numai atat, dar istoria este o suma de astfel de intamplari aleatorii si fara nicio logica. De aceea, tomul lui Denis Dinulescu este greu incadrabil: carte de povestiri nu este, pentru ca personajele gliseaza in toate textele (gliseaza ele si in spatiu, si in timp!), roman iarasi nu este, pentru ca vedem niciun fir rosu conducator cronologic al faptelor si nici o constructie epica!
Ramane sa spunem ca fie avem a face cu un gen nou, fie textul lui Denis este ceea ce este: un text care iti produce lacrimi de ras cand il citesti: "Popoarele migratoare era un tip inalt, fioros, musculos, cu nasul albastru si mustati rosii. Calare traversa acum Prutul. Isi puse mana streasina la ochi si privi peste toata Dacia. In zare, un singur oras: Sarmizegetusa. Se auzeau de acolo sunete de muzicuta, de nai, de petrecere, semn ca poporul se pregatea de Eurovision ca in fiecare an." Dar este si un text foarte, foarte trist cand intelegi ceea ce citesti: "De cand se instalase in America, Zar observase ca, de cate ori spunea ca este din Dacia, conversatia inceta brusc. Interlocutorii nu stiau ce sa creada, iar el nu stia cum sa continue." Iar daca ar fi continuat, discutia ar fi fost asa: "Ah, Dracula, Nadia Comaneci, Ceausescu." Va este cunoscuta conversatia, nu?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
