Nici nu ştiu cum şi când au trecut cinci ani de când EmilIordache s-a mutat între cei drepţi. Nu am să uit niciodatătelefonul pe care l-am primit a doua zi, pe la 5 dimineaţa, de laDragoş Cojocaru, care, cu o voce ce parcă nu era a lui, m-a anunţatnenorocirea.
Cu o seară înainte petrecuserăm vreo două ceasuri liniştite,calme, pe care le-am povestit cum am putut la câteva săptămâni dupăaceea. În ultimele zile i-am recitit câteva cărţi (Literaturaorizontală, Evadări din Zoorlanda, Cărţile de pe masă, Studiidespre Gogol, Variaţiuni pe marginea subteranei) şi mi-arevenit în minte pilda atât de benefică a lui Emil Iordache care,când ieşea în târg, avea deja ceasuri bune de muncă la masa descris.
Reputatul slavist avea un program căruia puţini i-ar fi făcutfaţă, care presupunea efortul zilnic de a scrie, de a traducecâteva zeci de pagini. Un astfel de ritm poate părea neplauzibilpentru unii mai sterili, dar el este firesc unui profesionist carese dedică întru totul meseriei sale; în ultimii ani ai vieţii lui,am fost adesea martor al acestei salahorii care trebuie să-l ficonsumat şi ea destul. Altfel nici nu ar fi fost posibil ca într-oviaţă atât de scurtă (nici nu împlinise 51 de ani când s-a stins)să fi scris peste zece cărţi şi să fi tradus zeci de autori şiopere clasice ale literaturii ruse, de la Puşkin, Gogol, Tolstoi,Dostoievski, la Bulgakov, Platonov, Daniil Harms, Makanin, Blok şiVenedikt Erofeev.
Într-o cultură cum este a noastră, care se mulţumeşte cu douătraduceri integrale ale lui Don Quijote (Franţa are peste60!), un tălmaci ce reuşeşte să rescrie în româneşte cărţi uriaşeprecum Suflete moarte, Anna Karenina, Idiotul, Însemnări dinsubterană şi atâtea altele trebuie privit cu acelaşi respectcare i se cuvine unui scriitor harnic şi bun. Dar, din păcate, noinu ştim să ne respectăm marii traducători, considerând că a traduceînseamnă a lua dintr-o parte şi a pune în alta.
În orice caz, Emil Iordache trebuie aşezat în rândul celor maimari traducători pe care i-am avut şi-i avem, de la MirceaIvănescu, la Ştefan Aug. Doinaş, Antoaneta Ralian, Irina Mavrodin,Florin Chiriţescu, Ştefania Mincu şi Dragoş Cojocaru (ţin să încheiaceastă listă cu atâtea lacune cu italienistul ieşean, nuîntâmplător cel mai bun prieten al lui Emil Iordache).
Dacă, din păcate, omul s-a stins, cărţile sale au rămas, unelechiar nepublicate încă (mă gândesc la sinteza despre autorii slavicâştigători ai Premiului Nobel), iar traducerile vor fi reeditateani buni de acum încolo, în primul rând pentru că este greu să daivariante mai bune, apoi pentru că, din păcate, din ce în ce maipuţini vor fi cei ce se vor înhăma la învăţarea unei limbi faţă decare conservăm reticenţe nătânge, cum este limba rusă. EmilIordache a lăsat în urma sa o operă pe care o putem consultaoricând, dar asta nu îi poate consola pe cei care simt că aupierdut un om de mare caracter şi generozitate.
Am mai scris şi acum cinci ani despre norocul care ne-a pălit pecei câţiva tineri şi novici universitari pe care Emil Iordache ne-aadunat, nu ştiu prin ce intuiţie ori prin ce simţ al potenţialuluifiecăruia, în preajma sa. Acum, după ce, în cei cinci ani scurşi dela moartea sa, s-au întâmplat atâtea, când mă consider mult maicopt şi mai cu capul pe umeri decât puteam fi atunci, îmi dau seamacă, într-adevăr, norocul a fost de partea noastră. Eu unul am furatde la Emil Iordache meserie; de la el am învăţat că important estesă munceşti şi iar să munceşti şi că toate celelalte sunt, pentruun universitar care se respectă, amănunte ce nu trebuie să-ldisturbe. Ironia sa lipsită de răutate, simţul umorului, dar şispiritul critic probabil că mi-au antrenat, în acei ani de formare,câteva calităţi de care azi mă folosesc natural (nu aş vrea în niciun caz ca totul să sune a lipsă de modestie). Ţin minte că, înredacţia "Însemnărilor ieşene", ne amuzam încercând să ne scriemunul altuia rubricile şi imitându-ne, în scris, fiecare stilulceluilalt. Lui îi era mai uşor, pentru că pe atunci eu scriamdestul de înflorit, cu tot felul de ticuri şi de retorismeostentative, care nu erau greu de îngroşat. Am reţinut că-misimplifica mereu fraza, ceea ce am început să fac eu însumi de cevavreme. Dar aşa am învăţat multe.
Nici nu pot spune cât mi-a lipsit Emil Iordache după aceanenorocită zi de 11 octombrie 2005. Poate nu întâmplător, dupămoartea sa au început să curgă şi loviturile: până atunci trăisemlipsit de griji, de complexe, sub un clopot de sticlă. După aceeaau urmat moartea tatălui meu, câteva rupturi care au lăsat urme,pierderea unui alt prieten, Marin Mincu, şi destule altele. Dar şiatâtea experienţe frumoase, printre care căsătoria şi copilul sunt,sigur că da, cele mai importante. Cert este că, de câte ori m-amaflat în cumpănă, dar şi de câte ori am gustat din otravasuccesului, m-am gândit la Emil Iordache. Mi-ar fi prins bine unsfat al lui, căci avea mereu limpezimea neînverşunată a celui carepriveşte lucrurile cu detaşare. Mi-ar fi prins bine şi să-l văd căse bucură alături de mine. Dar, din păcate, cam toate, bune şirele, au venit după moartea sa. Mă tem că asta a fost cam primamăciucă serioasă pe care viaţa mi-a trântit-o în moalele capului,pentru a mă maturiza. Am mai încasat câteva după aceea, dar m-amconsolat că asta înseamnă să fii om matur.
Privind în urmă, văd mereu o prezenţă luminoasă care zâmbeşteînţelegător sau mă ceartă, ironic, din deget: este Emil Iordache.Faţă de el încă îmi este ruşine atunci când greşesc, dar mă simt şimândru atunci când socotesc că şi el s-ar fi simţit cumva mulţumitde prietenia care începuse să ne lege. Lecţia lui Emil Iordachepentru mine continuă.
BOGDAN CRE}U (n`scut la 21 ianuarie 1978, în jude]ulConstan]a) este lector la Catedra de Literatur` Romån` din cadrulFacult`]ii de Litere, Universitatea "Al.I. Cuza" din Ia[i. Doctorîn filologie, cu distinc]ia magna cum laudae, din iulie2006. Volume publicate: Arpegii critice. Explor`ri în critica [ieseistica actuale (Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilordin Romånia; Premiul pentru debut al revistei "Convorbiriliterare"); Matei Vi[niec - un optzecist atipic (Premiulpentru debut al "Ziarului de Ia[i", nominalizat la Premiul pentrudebut al revistei "Romånia literar`"), Lecturi actuale. Paginidespre literatura romån` contemporan` (Premiul pentru critic`al revistei "Ateneu"), Utopia negativ` în literatura romån`.Cronicar literar, eseist; a publicat în jur de 500 de articole îndiferite reviste culturale. Semneaz` prefe]e la numeroase volume,antologii etc. Redactor al revistei "Paradigma". Membru al UniuniiScriitorilor din Romånia [i al Asocia]iei pentru Literatur`General` [i Comparat`. Din 2006, semneaz` o rubric` s`pt`månal` în"Ziarul de Ia[i". Colaborator la emisiunea "Convorbiri literare" aRadio Ia[i, din 2006.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
