Jilava, nume cu rezonante inspaimantatoare, este si locul in care, intr-un urias depozit, este pastrata cea mai mare parte a Fonotecii de Aur a Radioului national. Zeci de mii de benzi. In total - cinci kilometri de rafturi. Ei, bine, cineva s-a apucat sa scoata la lumina aceste comori. Sebastian Sarca se afla in Radio Romania de 34 de ani, iar din 2003 este directorul Editurii Casa Radio. Mihai Eminescu, Mircea Vulcanescu, Mircea Cartarescu sunt doar cateva dintre numele celor ale caror opere au fost publicate, in 2004, de aceasta editura. Carti sau CD-uri. Sau si una si alta. Caci Sebastian Sarca a creat formatul audiobook, unicat in Romania.
Sebastian Sarca este in Radio Romania de 34 de ani. In 1993, lansand "Telefonul de seara", a devenit primul moderator din Romania al unei emisiuni de tip "Midnight Caller". A fost distins cu numeroase premii, printre care Ordinul Ziaristilor clasa I (aur), din partea UZPR, si Ordinul Meritul Cultural in grad de cavaler.
- De ce avea nevoie radioul public de o editura?
- Toate marile posturi de radio din Europa au "arondate" o casa de discuri si o editura. In 1996, cand am devenit directorul Directiei Patrimoniu, aveam visul de a valorifica arhivele scrise si sonore ale SRR. Banda magnetica a aparut in Romania in 1950, la 22 de ani dupa crearea postului national de radio. Nicolae Iorga a sustinut "Sfaturile pe intuneric" aici, in direct. Toate aceste conferinte se regasesc in prima editie critica a editurii, inclusiv 51 de texte inedite.
- A fost prima aparitie?
- Nu, prima a fost "Orele culturii", dupa ce, vreme de doi ani, am alocat cercetarii cea mai mare parte din activitatea mea. Apoi ne-au venit doi oameni de nadejde, Horia Pop si Marilena Negoescu, astfel incat am putut sa structuram un program. Nu stiu daca mai exista in lume edituri cu patru angajati, care au produs lucruri extraordinare si in domeniul arhivelor scrise, inclusiv trei editii critice, si in cel al arhivelor sonore.
- Care sunt dimensiunile productiei editoriale?
- Peste 30 de volume si 150 de CD-uri muzicale. Iar in 2002, dupa o saptamana de prezenta la Targul de la Paris, am venit cu ideea de a crea audiobook-ul, cartea insotita de CD. Am umblat prin zece edituri si tipografii, pentru ca, in era industrializarii, cand volumele se scot pe banda, gasesti greu pe cineva care sa faca munca manuala de a atasa plicul cu CD la carte, la un pret rezonabil! In sfarsit, l-am gasit pe Radu Constantinescu, de la Editura Infotim, un iubitor de carte dublat de un inginer electronist. Asa au aparut primele audiobook-uri, cu povesti pentru copii. Ideea a fost sa nu lasi copilul sa se indeparteze de cuvantul scris, auditia documentului sonor avand rolul de a-i capta atentia. Mai ales ca volumul cuprinde desenele unuia dintre marii nostrii graficieni de carte, Vasile Socoliuc. Cartile noastre sunt adevarate opere de arta!
- Cum stati cu distributia?
- Ne-am creat lantul nostru de distributie, si de la 70 de distribuitori am ajuns la 156, in toata tara.
- Care ar fi cele mai valoroase transcrieri din Fonoteca de Aur?
- Cele cu marii nostri scriitori, aflate in pregatire: Mihai Sadoveanu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga... De altfel, al doilea obiectiv a fost poezia, pornind de la constatarea ca nu se prea mai citeste in cartile obisnuite. Poate si pentru ca dragii nostri profesori nu-si mai fac datoria de a-i apropia pe elevi de carte. Eu nu pot sa uit ca m-am indragostit de povestile lui Creanga numai cand profesoara mea, moldoveanca adevarata, a inceput sa ni le citeasca, in clasa a patra! Profesorul trebuie sa fie daruit muncii lui si sa-ti deschida orizonturile spre marea literatura. Incercand sa suplinim asta, am scos prima editie de carte vorbita Nichita Stanescu, cu 57 de poezii, apoi Ana Blandiana, inclusiv vestita poezie cu motanul Arpagic...
- Apropo de arpagic, stiu ca Fonoteca de Aur are si inregistrari de discursuri politice. V-ati gandit sa abordati si zona asta?
- Bineinteles! Din pacate, insa, nu e bine reprezentata in arhiva scrisa, multe documente fiind luate de catre Securitate si aflandu-se in arhivele parchetelor militare.
- Editura are buget separat de cel al SRR?
- Sunt acum coordonator de credit, cu un buget cam amarat, dar tot voi reusi sa fac lucrurile pe care mi le-am propus. Dovada ca editura a devenit deja rentabila. Misiunea noastra este de a salva documente pretioase. La Jilava avem benzi vechi de 50 de ani, care ar trebui derulate de doua ori pe an pentru a preveni caderile piliturii de fier si transferul de sunet de pe o spira pe alta! De aceea, chiar inainte de a efectua o cercetare, ne grabim sa copiem inregistrarea pe CD. La randul lor, filele manuscriselor (care se afla in sediul SRR) incep sa se ingalbeneasca. Trebuie sa ne grabim! Acum, de pilda, scoatem Perpessicius inedit: conferintele din radio. Si ganditi-va ca, pierzandu-si mana dreapta in razboi, criticul scria cu stanga - va dati seama cat sunt de greu de descifrat! Sunt recunoscator oamenilor mei, care fac aceasta munca fantastica. Un alt exemplu este teatrul radiofonic: daca fugea un actor in strainatate, se stergea toata distributia! Si acum, oameni ca doamna Sofia Sincan asculta inregistrarile incercand sa identifice actorii. Uneori ne strangem toti ca sa recunoastem o voce.
- Sebastian Sarca este, totusi, un om de radio. Tocmai se reia la TV "Midnight Caller". Aveti nostalgii?
- Da, pentru ca din pacate "Telefonul de seara" s-a intrerupt brusc dupa 12 ani de existenta.
- Poate n-aveati audienta...
- Ma-ndoiesc! Am scos doua carti cu convorbirile in direct, respectiv mesajele de la ascultatori.
- A intervenit aceasta emisiune, decisiv, in viata unor oameni?
- Am si documente in acest sens! Am tinut un jurnal, inclusiv cu intalnirile anuale - nu cred ca mai facea cineva asa ceva - cu ascultatorii, oameni care veneau din toata tara, pe banii lor, ca sa ne cunoastem. Mi s-a intamplat ca un conductor de tren sa-mi spuna: "Eu va ascult de la 15 ani!".
- Daca s-ar pune problema, v-ati mai inhama la asa ceva?
- Categoric. Mai ales ca zona mea era cea a moralei, despre care nu se prea discuta, desi tinerii au mare nevoie de asa ceva.
- Si-a trait radioul epoca de glorie?
- Nu! Dar trebuie revigorat cu genuri pierdute pe drum: ancheta, reportajul, documentarul radiofonic. Iar problema presupusei concurente cu televiziunea s-a pus inca din 1970. Am citit ce s-a scris despre asta. Radioul are insa specificul lui, iti creeaza o anumita atmosfera si lasa loc de reflectie - ceea ce televiziunea nu face. Este aceeasi diferenta ca intre carte si calculator!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
