Ziarul de Duminică

Citeşte sănătos!/ de Ziarul de duminică

Citeşte sănătos!/ de Ziarul de duminică

Citeşte sănătos!

Autor: Ziarul de Duminica

05.10.2012, 00:06 87

Constantin Dumitru este coordonatorul colecţiei "Citeşte sănătos!" care apare de ceva vreme la Lifestyle Publishing şi care cuprinde cărţi-ghiduri pe teme dintre cele mai felurite. Iată-le pe cele mai recente.

Kimberly Snyder - Frumuseţe prin detoxfiere. Traducere din engleză de Delia Anghelescu.

Vrei să afli secretul suprem al sănătăţii şi al frumuseţii? Nu-l căuta în cutia cu medicamente! Apelând la doar câteva schimbări de regim alimentar: vei obţine o strălucire tinerească a pielii, vei scăpa de acnee, petele de pe ten şi riduri, vei avea un păr cu un luciu sănătos şi unghii tari, te vei descotorosi de kilogramele în plus şi nu vei mai calcula niciodată caloriile!

"Nu-mi place să ţin dietă. Îmi place să mănânc sănătos şi tocmai în asta constă filosofia lui Kim. E genială." -Drew Barrymore

Kimberly Snyder, nutriţionistă şi expertă în înfrumuseţare, este cunoscută în lumea celebrităţilor din industria divertismentului, pe care le ajută să arate excepţional. Acum ai şi tu posibilitatea să beneficiezi de tratamentul vedetelor.

Kim avea probleme cu părul aspru, stări de disconfort fizic şi o burtică încăpăţânată, până când a început să călătorească prin lume şi a aflat secrete ale frumuseţii vechi de când lumea. Astfel a descoperit că ceea ce mănânci constituie cel mai bun produs pentru frumuseţe şi a elaborat un program de anvergură care curăţă organismul de toxine astfel încât să poţi arăta splendid şi să te simţi minunat.

Cartea lui Kimberly Snyder este o lectură obligatorie, care scoate în evidenţă importanţa introducerii în alimentaţie a cât mai multor legume şi fructe. Ea îi învaţă pe cititori cum să valorifice la maximum ceea ce mănâncă. -Dr. mehmet Oz

Kimberly Snyder este membră a Asociaţiei Naţionale a Nutriţioniştilor Profesionişti şi a Asociaţiei Americane a Consultanţilor în Nutriţie. A fost invitată ca expert în nutriţie la multe emisiuni naţionale de televiziune, cum ar fi "Good Morning America", "E! EXTRA" şi "Good Day LA". A contribuit cu articole la publicaţii precum Lucky, Elle, Nylon, Fitness, Women's Health, Hers, Real Simple, Us Weekly, OK!, InTouch şi Life & Style.

Dr. Alain Horvilleur - Ghid homeopathic pentru familie.

Traducere din franceză şi note de Marie Jeanne Vasiloiu.Homeopatia, a cărei eficacitate este recunoscută de cei care o utilizează, pacienţi sau medici, este lipsită de efecte secundare. Pentru a vă permite s-o cunoaşteţi şi s-o utilizaţi cât mai bine, această lucrare, care a fost actualizată în întregime, vă propune: să consultaţi după dorinţă lista completă, în ordine alfabetică, a diferitelor maladii şi a principalelor medicamente care pot avea legătură cu viaţa de familie; să descoperiţi principalele teorii ale homeopatiei şi maladiile pe care le vindecă sau le uşurează; să pregătiţi o consultaţie, să începeţi un dialog confidenţial cu medicul şi să-i înţelegeţi reţeta; să recurgeţi la automedicaţie pentru problemele mici ale vieţii de zi cu zi - somn, guturai, durere de cap etc. -, precum şi pentru toate patologiile caracterizate ca "rău al secolului", cum ar fi stresul, durerea de spate, oboseala, depresia şi altele; să stabiliţi, cu ajutorul unui test aprofundat, profilul homeopatic propriu sau pe cel al membrilor familiei.

Lucrarea de faţă se supune preceptelor eticii contemporane, conform căreia pacientul este responsabil de sănătatea sa. Niciun medic nu poate să înţeleagă mai bine decât pacientul, "din interior", nuanţele durerii de cap sau repercusiunile pe care diverse alte simptome fizice le au asupra stării lui psihice. Iată de ce pacientul poate încerca, fără niciun risc, medicamentele homeopatice în micile suferinţe ale vieţii cotidiene. Totuşi, medicul trebuie să decidă care este modalitatea cea mai adecvată de a trata boala declarată, boala cronică sau repetitivă, simptomul în raporturile sale cu ştiinţa medicală. Pentru că el este acela care stăpâneşte de fapt cunoaşterea medicamentelor de uz homeopatic, a modului lor de acţiune şi reacţie şi a regulilor de prescripţie a acestora. Conjugarea ambelor competenţe nu se poate realiza decât în cadrul unei consultaţii. "Dorinţa mea este ca, dincolo de rezultatele pe care le poate aduce, cartea de faţă să-i ajute pe cititori să se pregătească mai bine pentru întâlnirea cu medicul lor şi să înceapă cu el un dialog bazat pe sinceritate şi încredere" dr. Alain Horvilleur.

Dr. Alain Horvilleur, Secretar general al Organizaţiei Medicale Homeopatice Internaţionale, predă homeopatia în Franţa şi în lume de aproape 40 de ani. A publicat numeroase cărţi destinate informării marelui public şi a devenit, de-a lungul anilor, autor de referinţă în multe ţări.

Earl Mindell, Virginia Hopkins- Mica biblie a nutriţiei.Traducere din engleză de Marius Chitoşcă.

Adevărul gol-goluţ despre dietele la modă, glucidele, lipidele şi proteinele "bune" şi despre cum să scăpăm de pericolele obezităţii şi diabetului. "Am scris această carte cu scopul de a vă ajuta să conştientizaţi în mai mare măsură felul în care interacţionaţi cu hrana şi cum să folosiţi acest aspect în beneficiul sănătăţii voastre, precum şi pentru a vă mări gradul de satisfacţie alimentară. Depinde de voi să vă folosiţi bunul simţ şi capacitatea de discernământ inerentă pentru a face alegerile cele mai bune.Vreau să folosiţi hrana pentru voi, nu împotriva voastră. Scopul nu e să fiţi slabi ca un fotomodel sau să alergaţi la maraton, ci să obţineţi un echilibru şi o conştientizare mai mare a propriului corp. Pe măsură ce vă construiţi propria relaţie echilibrată cu hrana, veţi fi uimiţi de efectele benefice pe care acest lucru îl va avea asupra celorlalte aspecte ale vieţii voastre." - Earl Mindell

Mica biblie a nutriţiei arată cum anumite modificări simple în stilul de viaţă vă pot ajuta să vă măriţi nivelurile energetice şi să scăpaţi de kilogramele în plus.

Earl Mindell este autorul unui mare număr de titluri care s-au bucurat de succes internaţional, inclusiv Noua biblie a vitaminelor, care s-a vândut în 10 milioane de exemplare şi s-a tradus în 33 de limbi. Este farmacist autorizat, maestru erborist şi profesor de nutriţie la Pacific Western University din Los Angeles. Susţine seminarii de nutriţie în întreaga lume. Locuieşte în Beverly Hills, California. Această carte a ajuns la a treizecea ediţie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO