Exista in filmul lui Kubrik, 2001: O odisee spatiala, o scena tulburatoare, in care Hall, computerul scapat de sub control si devenit ucigas de oameni, isi pandeste viitoarele victime, surprinzandu-le planurile spre a le dejuca la modul tragic. Retrase intr-o camera izolata fonic, personajele se cred la adapost de senzorii lui Hall, exact in clipa cand computerul, prin gaura cheii, le descifreaza de pe buze cuvintele de nimeni auzite.
S-ar putea ca unii, impresionati de aceasta metafora vizuala cu final sinistru, sa-si inchipuie ca ea ilustreaza o culme in materie de violare - prin abilitati tehnice - a intimitatii noastre omenesti. De fapt, computerul imaginat in scenariul filmului amintit apeleaza la o solutie practicata de oricare individ atins iremediabil de surzenie. Ochiul cu privirea ascutita preia ceea ce urechea neputincioasa refuza sa auda. Dar mintea inventatorilor nu amorteste niciodata, asa ca putem vorbi deja, in domeniu, de realizari mult mai avansate. Unele - de o subtilitate la care, in mod precis, putina lume a avut inspiratia sa viseze.
Din perspectiva acestor performante, Hall nici n-ar mai avea nevoie sa-si dirijeze raza senzoriala spre buzele unui om care vorbeste la distanta. I-ar fi suficient sa si-o fixeze ceva mai jos, pe marul lui Adam, de unde s-ar prelinge in lungul ei o avalansa de sunete, de cuvinte, de informatii in ultima instanta, provenite chiar si de la Buster Keaton, despre care istoria cinematografului spune ca-si juca rolurile cu o expresie mai imobila decat fata de Sfinx.
O intelepciune milenara, conform careia tacerea e de aur, se zvarcoleste astazi in derizoriu, ajunsa pe pragul de a fi aruncata la "recycle bin". Iata ca nu mai trebuie sa deschizi gura ca sa te tradezi prin cuvinte compromitatoare: e destul sa ti le spui in gand, iar ele iti vor fi inregistrate, amplificate, descifrate, prezentate pe tava observatorului interesat. Ganduri si fraze formulate intr-un sistem "subvocal", cum ar fi atunci cand citesti dintr-o carte, ori iti rostesti rugaciunea pentru tine insuti si pentru Dumnezeu, fac limba si corzile vocale sa vibreze indeajuns incat niste senzori de finete sa sesizeze semnalele si sa le transmita mai departe.
In limbajul detasat al savantilor, asta inseamna o "analiza a vorbirii tacute, sub pragul audibilului", iar semnalele biologice astfel receptionate si prelucrate ar avea o finalitate onorabila, servind in mod prioritar stiintei. Imaginati-va - ni se spune - un operator din turnul de control aerian, trebuind sa rezolve rapid vreo complicata situatie de zbor. Ori, si mai bine, un astronaut ajuns el insusi intr-un impas major si care, spre a-si salva viata si misiunea, va da fie comenzi mute aparatelor, fie informatii alarmante celor de la baza, capabili sa-l ajute in timp util. Poate ca nu intamplator sistemul vorbirii tacute si-a inceput testele tocmai cu formula "NASA" si cu indemnuri simple, gen "misca", "stanga", "dreapta", "inainte". Ca in orice invatare incipienta, limba muta are nevoie de un alfabet.
De la alfabet pornesc toate. Toate cuvintele, vreau sa spun. Inclusiv cuvintele limbii mute, pe care - cu ajutorul inventiilor inspirate ale secolului XXI - vom invata s-o vorbim din ce in ce mai cursiv. Si mai elocvent. Sigur, echipamentele tehnice au inca nevoie de imbunatatiri, trebuie "lucrat" la amplificatori pentru ca semnalele electrice venite de la creier prin nervi sa poata fi inregistrate corect, apoi redate perfect inteligibil. Programele insarcinate cu procesarea acestor semnale poate mai au si ele secvente nefinisate ce suporta perfectionari din mers. De un lucru sunt insa ferm convins: tot ce poate fi facut de catre om se va face! Inclusiv in domeniul acesta de avangarda, al tehnologiilor "subauditive", prin care vom controla si mai strans natura inconjuratoare, neriscand nimic altceva decat sa ne indepartam cu inca un pas de propria noastra natura intima.
Cine ne garanteaza ca, dupa experimentele acestea care receptioneaza din gatlejul teapan cuvinte induiosatoare ca: NASA, te iubesc, ajutor si asa mai departe, nu vor urma si altele, inrudite cu violarea corespondentei, cu anonimele de odinioara, consemnand stenograme ale unor conversatii surprinse la modul tehnic cel mai primitiv, cu paharul lipit de peretele apartamentului vecin? Daca le-ar fi trecut ideea prin minte, anchetatorii regimurilor totalitare ar fi avut o viata mult mai usoara si infinit mai plina de bucurii, ajungand eventual la performanta profesionala de a condamna si inchide dupa gratii jumatate din populatia globului. Caci - nu-i asa? - omul spune multe in gand, si cand e treaz, si cand doarme. Iar singurul care nu doarme, sta treaz si asculta, de-acum cu auzul intarit de prelungirile performante ale universului tehnic in care ne afundam, e Big Brother. Sau, ma rog, umbra lui resuscitata cand ici, cand colo, in functie de conjuncturi si de "necesitati".
* Buster Keaton, eternul Sfinx al cinematografiei
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
