In calitatea mea recunoscuta de mare ciupercar, am batut padurile Clujului de-a lungul si de-a latul, incat m-as incumeta, la nevoie, sa le traversez chiar si cu ochii inchisi. Sensibil la eruptia in masa a speciilor comestibile, dar nu de putine ori cu speranta unei recolte binecuvantate cu exemplare de lux (Amanita strobiliformis, de pilda, ori verisoara ei la fel de aristocrata, Cesareea), s-a intamplat sa ajung - e drept, mai rar - si prin padurea Baciu.
Stie o lume intreaga ca padurea Baciu nu prin ciuperci e renumita, ci prin productia ei naturala de fenomene enigmatice. Iti vari mana intr-un tufis si constati ca-ti dispare, invizibila, de parca ai scotoci cu ea prin hubloul unei lumi paralele. Faci o fotografie la intamplare, iar acasa, developand filmul, descoperi voalari in peisaj, contururi vag recunoscute si mai degraba inexplicabile, care, in orice caz, nu-si aveau locul in panorama. Daca ai noroc, poti observa cum trece o farfurie zburatoare peste varfuri de arbori, ca purtata lenes de o pala de vant.
Trebuie sa recunosc ca eu, unul, n-am avut noroc. Amanita strobiliformis am gasit, una singura la viata mea, dar cu minunatiile pomenite mai inainte m-am intalnit doar in cartile scrise de Adrian Patrut, cronicar harnic al lucrurilor stranii, si de alti cativa, mai putin acoperiti de prestigiu stiintific ca el. Unii dintre acestia, insa, fotografi talentati, specializati in deconspirarea tenace a invizibilului. Altii - buni povestitori de intamplari ciudate, in stare sa te tulbure si sa te faca invidios pe experientele lor singulare. Asta e, a trebuit sa ma resemnez si sa ma declar multumit cu senzitivitatea mea comuna, care trece dincolo de barierele ferme ale realitatii abia atunci cand nu uit pe undeva arma mea secreta, imaginatia. Din nefericire, nu intotdeauna imi iau imaginatia in padure, dar m-as fi bucurat sa nimeresc asa, prin surprindere, bajbaind pe sub crengi dupa hribi sau galbiori, in trapa deschisa spre un alt univers. Universurile paralele m-au fascinat de cand ma stiu. Mi-am pus mari sperante in padurea Baciu, ea putea sa-mi confirme ori sa-mi infirme unele intuitii pe care, prudent, le-am dezvoltat in texte fara brevet, in povestiri de science-fiction.
Mai sunt apoi cercurile enigmatice din diverse lanuri de grau. Evident, lanurile respective nu printre fagii din Baciu trebuie cautate, ci prin Anglia si Elvetia, mai nou chiar si in Italia, pe unde creste graul sanatos si pun extraterestrii ochiul pe el. Ufologii descopera uneori, inscris in pomenitele cercuri, un simbol etern, hieroglifa "Neteru" a Egiptului faraonic, un fel de F prin care contemporanii lui Tutankamon ii reprezentau pe "gardieni". Cu alte cuvinte, pe cei ce observau din ceruri miscarile lor ritualice de pe Pamant. Alteori, desenele decupate in lan ne arata tesatura complexa a unor cercuri si semicercuri dispuse intr-o simetrie exemplara, realizata cu precizie mecanica, incomparabila cu performantele stangace ale unor eventuali cosasi pusi pe glume sub clar de luna. Imaginile ma fac sa cred ca nava cosmica (uite ca am si numit-o, desi n-are nimeni o dovada palpabila in acest sens!) functiona precum o uriasa stampila trantita apasat pe recoltele noastre, ca pe un tratat cu inscrisuri ce ne leaga irevocabil de obligatii cosmice, dar pe care, din nefericire, nu le stim citi.
Unde sunt efigii galactice, trebuie, fara indoiala, sa existe si extraterestri. Poate aceiasi care se distreaza si in padurea Baciu, unde, din lipsa de grau, isi lasa urmele in cu totul alt chip. Si la acest capitol bibliografia de specialitate e imensa. Cand eram mai tanar, cred ca mi-ar fi placut sa ma intalnesc cu un extraterestru. Acum, ca elanurile respective mi s-au erodat, iar rigorile civilizatiei isi spun in mai mare masura cuvantul, descopar deodata ca situatia e mai putin dezirabila decat crezusem. Intalnirile de aproape nu sunt niste lucruri tocmai simple, ca intre vecini care se asaza pe o banca, sa stea la taifas cat dureaza un fum de tigara. Ma uit la diplomati, cand intervin probleme internationale si ni-i arata la televizor. Au un protocol, stiu cum sa suceasca frazele ca sa ramana in generalitati convenabile si lipsite de risc. Nu mi-a cazut in mana nici un indreptar de protocol extraterestru. Daca o asemenea carte exista si se tine ascunsa, e rau. Daca nici macar nu exista, e si mai rau. Inseamna ca nimeni nu stie cum trebuie sa te comporti la intalnirea cu un extraterestru. De aici, din asemenea greseli de protocol, apar complicatii regretabile. Americanii pun mana pe pusca si trag in OZN-uri ca dupa teroristi, iar locatarii farfuriilor zburatoare, la randul lor, inhata tot ce le vine la mana si experimenteaza in dusmanie, ba pe vaci, ba pe diverse persoane respectabile, care ulterior isi scriu memoriile sub hipnoza, incat afli astfel lucruri ce-ti taie tot cheful de asemenea intalniri spectaculoase.
In plus, extraterestrii astia sunt mai degraba dezagreabili decat prototipuri de frumusete. Cunosc pe cineva care a redactat, dupa diverse marturii, un intreg atlas de figuri descinse din OZN-uri. Intre ele, piticii cu aspect reptilian (celebrii omuleti verzi cu ochi exoftalmici) si uriasii diformi, rautaciosi, trec drept figurile cele mai simpatice. Nu sunt prin structura xenofob, insa nici mare amator de teratologie. Dar, mai stii cu ce ne vom trezi maine la capitolul political correctness?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
