Nu numai previzibil si impaclit. Daca spusa lui Claude Debussy nu e doar un gratuit joc de cuvinte, atunci inseamna ca selectia celor 26 de pictori de la Galeria Veroniki poate fi privita ca un colectiv de reeducare. Ca o secventa nobila din amplul proces de purificare a minciunii. S-o rafinam, lasand totusi adevarului locul cuvenit! Si cu venit remarcabil la bugetul de speranta ca n-am vazut bine pana acum. Apoi, dar nu in cele din urma, atitudinea e candida nu numai ca succes etic, dar si ca asezare mai dreapta in istorie a unor artisti pangariti de neclar-obscura intelegere a posteritatii.
Asadar, sa ne intelegem, initiativa de a strange laolalta intr-o expozitie, intitulata fara echivoc Anii '60-'70 in pictura romaneasca*, nu are nimic insidios in ea. Este un gest de intelepciune, o munca de benedictin de doua ori utila. O data, fiindca scoate din capul educatiei aproximative prejudecata ca in acele decenii harul artistilor a fost "angajat" la stapan. Deci, un act de recuperare a dreptatii. Si, apoi, pentru ca lucrarile ofera o paine de mancat ragazului (atat de greu de obtinut, si atunci, dar si acum!) de a descoperi in standardizarea vremii nuantele. Adica, odihna placuta a ochiului despovarat de apasarea exceselor paranoide. Nu e nostalgie manipulata. Nici rigiditate mediatica. Sau, cu atat mai putin, intoleranta consumista. E pur si simplu arta. Aceea la care visa Faunul jupanului Claude, in respectiva dupa-amiaza de vara soporifica, obosit sa tot urmareasca fuga zanateca a nimfelor si naiadelor.
Sunt artisti care inseamna chiar timpurile acelea, esenta lor artistica. De la Virgil Almasan, Ion Bitzan, Sabin Balasa, Alin Gheorghiu, Piliuta, Salisteanu, Grigore, Covaliu, Blendea, Marginean, Hatmanu si Naparus, pana la Setran, Celmare, Octav Grigorescu, Iacob, Nicodim, Pacea, Florin Niculiu, Sultana Maitec, Pavel, Szasz, Bradean si Cilievici. Sunt numai douazeci si sase de nume din cate vor fi construit atunci imaginea epcii. Insa in dementalul colectiv, fiecare dintre ele poarta pe umeri un cliseu. Ce iradiaza in manuale ode, cantece, uzine, dansuri, tractoare, schele, voievozi, macarale, fecioare despletite, holde manoase si multa, multa liniste. Un parazit vesel si durduliu. Artificial ca orice uniforma.
Dar, faceti un efort (ca doar de-aia ne aflam intr-o sala de forta!). Luati deoparte si dramaluiti-o, Pisica de mare (1965) a lui Setran. Priviti-o cu atentie! Sau Luna si pasarile (1968) a lui Nicodim. Sau Soarele Sultanei Maitec. Sau Transcenderea spre taramul miraculos (1974) de Florin Niculiu. Sau Profilele (1964) lui Gheorghe Iacob. Sau Ctitoria (1972) lui Ion Grigore. Sau Sarbatoarea (1967) lui Vasile Celmare. Sau inocenta Natura statica, din 1972, a lui Bradut Covaliu... Apropiati-le pe toate de ochii mintii! Fara frica. Lejer. In absenta oricarei impuneri de partid si de stat.
Veti avea o revelatie cinstita. Artistii care s-au format in anii '50, cea mai sinistra perioada a sugrumarii visului in arta, au indraznit, in momentele lor de singuratate cu Dumnezeu, sa loveasca semet in principiile aparent legitime ale isteriei cu panas.
Se stie: in fondul ei sensibil, subversivitatea macina orice colonie penitenciara.
*) Anii '60-'70, pictura romaneasca, Galeria Veroniki Art
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
