E limpede ca un titlu precum Histoire d'Os et autres illustres abattis, calchiat hatru dupa celebrisimul Histoire d'O semnat de Pauline Reage, unul dintre cele mai erotice, pornografice, sado-maso volume ale literaturii lumii, nu poate servi drept eticheta unei opere macabre, asa cum ne-am fi asteptat sa fie aceasta antologie de povesti despre oase si maruntaie ("abbatis") ilustre.
Clementine Portier-Kaltenbach, autoarea acestui volum neobisnuit care, de cateva luni, face deliciile publicului francez (amator pana la delir, ca si americanii, de colectii de fleacuri) este absolventa de Stiinte politice, s-a specializat in istorie, a devenit ziarista si este membra a numeroase societati istorice, una mai trasnita decat alta. Aici, in Histoires d'os (asupra caruia mi-a atras atentia o reclama de tot hazul din Le Figaro litteraire unde, alaturi de o fotografie a volumului si a autoarei, intr-o postura cogitativ hamletiana cu un craniu de-a dreapta, se afla urmatorul text, cu litere de-o schioapa: "Istoria Frantei... sau ce-a mai ramas din ea!"), doamna Portier-Kaltenbach devine istoric legist (trebuia sa existe si aceasta meserie) si ne infatiseaza destinul unor relicve (dinti, smocuri de par, bucati de piele, tibii si peronee...) ce au apartinut unor francezi celebri. Aparent zarghit, dedicat unor necro-obsedati, subiectul e cat se poate de atractiv pentru publicul larg, mai ales ca tonul naratiunii, fie in doi peri, fie plin de umor gros, nu uita sa se acorde la diapazonul genului detectivistic-politist. Iata, in traducere, un fragment graitor: "Muzeul Omului a trait, in anul 2006, o fierbere cu totul neobisnuita. O mare parte din colectiile sale trebuia sa treaca Sena si sa adaste in vitrinele muzeului Artelor primitive de pe Quai Branly. Luni intregi, mii de obiecte au fost deci repertoriate, fotografiate si apoi depozitate in nenumarate lazi, in asteptarea transferului. In tot acest timp, nepasator fata de agitatia care nu-l privea, craniul lui Descartes motaia in intunericul si tacerea unui cufar ce mobila unul dintre birourile subterane ale muzeului".
Aceste randuri sunt doar o uvertura la concertul pentru oase si orchestra care urmeaza sa se dezlantuie si care ne arata, competent, care a fost drumul pe care l-a urmat trupul lui Descartes (parte din el, de fapt) inainte sa-si gaseasca odihna in cripta bisericii Saint Germain des Pres, in ce fel barbita lui Richelieu demonstreaza autenticitatea craniului acestuia, ce a ramas din "vestigiile eroilor intrati pe marea poarta a Pantheonului (Mirabeau, Marat...) si iesiti, discret, pe usita din dos", ce s-a descoperit inauntrul sicrielor lui Voltaire si Rousseau, sau care sunt enigmele ce inconjoara coasta Ioanei d'Arc, piciorul Catherinei de Medicis, dintii lui Ludovic al XIV-lea sau inima lui Ludovic al XVII-lea. Una peste alta, suntem invitati sa facem un pelerinaj ciudat in fata sutelor de ramasite pamantesti, reale sau prezumate, adunate la Paris, ale mai marilor acestei lumi. Nu in ultimul rand, sa descoperim ca, nu rareori, ne-am plecat fruntea si ne-am sters o lacrima in fata unui mormant gol, pe care autoarea isi face acum placerea sa-l umple cu informatii dintre cele mai putin pioase.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
