Ma voi abate in acest text de la strictetea tematica a rubricii, sau mai bine spus de la cea geografica, pentru un drum de peste 150 de kilometri dinspre Iasi spre Tescaniul bacauan, pe care l-am parcurs, alaturi de alti colegi ieseni, pentru o intalnire ce s-a desfasurat acolo intre 27 si 30 iulie. O intalnire organizata de Pro Helvetia Romania si Muzeul National "George Enescu" si desfasurata sub generoasa tema "Literatura romana in globalizare: sanse, pericole, constrangeri".
N-o sa fac aici o dare de seama asupra evenimentului nici din punct de vedere jurnalistic, nici cultural. Discutiile care au avut loc s-au incheiat cu o declaratie publica, semnata de toti cei zece participanti, iar institutiile media asociate intalnirii, adica revista Suplimentul de cultura si postul Radio Iasi, vor reflecta si din aceste puncte de vedere evenimentul. Si nu numai ele, probabil. Asa ca, pentru o mai buna asezare in context, voi adauga doar numele celorlalti noua participanti, adica, in ordine alfabetica: Sorin Alexandrescu, Liviu Antonesei, Marius Chivu, Caius Dobrescu, Vasile Ernu, Gabriela Gavril, Bogdan Ghiu, Florin Lazarescu si George Onofrei. Si ma voi opri asupra unui amanunt aparent lipsit de importanta culturala, dar in fond unul care merita suficienta atentie.
Spre sfarsitul intalnirii formale, a avut loc o conferinta de presa care a adunat, fireste, in primul rand reprezentanti ai unor publicatii locale bacauane. Iar intrebarea care a blocat, pentru cateva clipe, asistenta a fost: "Bun, trageti voi semnale de alarma asupra starii culturii romane, dar de astea ne-am cam saturat. Ce ati facut concret in aceste zile?". Dupa micul moment de ezitare impus de cuvantul "concret", explicatiile foarte coerente si bine argumentate au parut sa multumeasca, in principiu, dorinta de realizari palpabile a ziaristului care pusese intrebarea. Pentru ca a atrage atentia asupra unor lacune legislative concrete si a cere rezolvarea lor, a sublinia in mod concret, cu exemple, lipsurile de pe piata culturala, a evidentia in mod concret diverse strategii care ar putea fi aplicate pentru o mai mare vizibilitate a culturii romane dincolo de granite si multe altele asemenea ne pareau noua, participantilor, suficiente pentru a ne motiva prezenta acolo.
N-am sa insist asupra faptului ca a doua zi articolul publicat de respectivul jurnalist era o concluzie abracadabranta cu privire la intrebarea sa, nicidecum la raspunsurile noastre. Pentru ca exemplul pe care l-am dat n-are atat de mare importanta in sine, cat ca reprezentare palpabila, concreta, a unui fenomen tot mai des intalnit nu doar in presa romaneasca, ci in general in societate. Iar "epicentrul" acestui fenomen a fost dezvoltat inclusiv de oamenii politici, sub formula devenita deja celebra: "Scriitorii, publicistii, intelectualii etc. nu produc de fapt nimic, ei isi si ne pierd timpul dezvoltand idei".
Aceasta "dezvoltare de idei", ca sa ma exprim la randu-mi oarecum vulgar, fie ele cat de concrete, devine in Romania o activitate tot mai dusa spre o extrema sociala inutila, mai grav, suportata de restul populatiei. S-o spunem pe aia dreapta, adica, de ce sa ne mai fandosim: nu mai avem nevoie de asa ceva, a trecut vremea ideilor, acum doar actiunea conteaza. Si, privind in jur, trebuie sa admitem ca realitatea acopera suficient de mult o asemenea viziune: in lipsa ideilor premergatoare, actiunile dezvolta o Romanie tot mai inestetica, tot mai, sa-i spunem, neregulata, tot mai haotica.
M-am tot intrebat cu ce ar fi putut sa vina ca rezultat concret zece scriitori, critici literari, publicisti etc., adunati la Tescani, dupa doua zile de discutii, ca sa multumeasca foamea de actiune a unui anume tip de jurnalist. N-am fi putut sa-i oferim nici schema unui aparat care sa rezolve criza medicamentelor, n-am fi avut nici energia necesara pentru a inventa un nou tip de masina care sa circule pe soselele romanesti ca pe autostrazile din strainatate. Si, fireste, nici n-am fi avut cum sa fim intr-atat de ridicoli incat sa ne propunem asta. N-am putut decat sa oferim o minima contributie de viziune asupra unui domeniu oricum marginal in societatea actuala, anume cultura. Ceea ce, fireste, dintr-o anume perspectiva, numai concret nu poate fi.
N-as fi scris despre acest lucru aici, intr-o rubrica a Iasilor in Bucuresti, daca in articolele precedente n-as fi atras atentia, in repetate randuri, tocmai asupra acestui mod de a interpreta o manifestare artistica din partea autoritatilor, inclusiv sau in special a celor iesene. Concretul in cultura nu poate fi echivalat, intotdeauna, cu palpabilul. A fi concret inseamna insa a veni cu o oferta de idei care mai trebuie sa indeplineasca un criteriu pana la a se transforma in palpabil: acela de a fi preluate, dezbatute si, uneori, aplicate tocmai de autoritati. In Occidentul pe care probabil il vom invidia inca multa vreme de acum incolo, acest lucru s-a inteles foarte bine. Noi, din pacate, la 17 ani de la revolutie, ne invartim inca, iar articolul pe care tocmai il inchei e o dovada in acest sens, printre "meandrele concretului".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
