Ziarul de Duminică

Conjuratia istericilor

31.08.2007, 18:22 17

Ati auzit de Torsten Krol? Greu de crezut. Numele sau a intrat foarte recent in atentia criticilor si a publicului, gratie unui roman (Callisto) care, atentie!, a fost publicat simultan, in tiraje mari, in Statele Unite, Franta, Germania si Italia. Adunate - au dat un tiraj urias.

Iar efectul de avalansa continua: drepturile de traducere au fost deja achizitionate in alte 14 tari. Pentru un scriitor fara opera anterioara notabila (a mai scris un roman, Dolphin People, care nu a lasat nicio urma), trebuie sa recunoastem ca situatia este cel putin bizara. Asta daca nu luam in seama imprejurarea ca un serviciu de marketing, istet si lipsit de scrupule, ar fi putut sa-si bage coada publicitara, intocmai si la timp, in toata aceasta istorie literara.
Nimeni nu l-a vazut pe acest individ cu nume de priculici, iar despre el se zice ca este un incommunicado care sade tupilat nu pe vreun stei de stanca din fiordurile Septentrionului, ci undeva in desertul australian (dupa unii), sau in Noua Zeelanda (dupa altii). Cel mai probabil, zic, in sfarsit, cei dintr-o a treia categorie, e un scriitor anglo-saxon notabil care semneaza cu pseudonim. Sigur e doar faptul ca ne aflam in fata unui personaj cu experienta a scrisului si cu talent vulcanic. Are
"vitalitatea malitioasa a lui Mark Twain, cautatura taioasa a lui Salinger, anvergura lui Pynchon". Cam asa i-a crosetat prezentarea agentul sau literar, si asa s-au trezit toti criticii, in siajul amintitei caracterizari, ca il califica: cladit, adica, din tot ce trebuie ca sa narcotizeze publicul si sa forteze mana oricarui editor dispus sa tipareasca pe nevazute. Pana sa ajungem la stil, la viziune si la univers romanesc, sa ne multumim cu o comparatie de situare in genul proxim mult mai la indemana: Odell Deefus, personajul principal al romanului, este un malai-mare caruia i se intampla toate mizeriile posibile si care reactioneaza semiimbecil/semi-bonom, precum, ati ghicit, napastuitul, excentricul, genialul, prapaditul Ignatius Reilly, personajul cat o opera al lui John Kenedy Toole.
Odell are 21 de ani si gaseste cu cale sa-si faca in sfarsit o cariera inrolandu-se in serviciul de "marines". Biroul de recrutare se afla in localitatea Callisto, din Kansas, insa blanda namila nu va ajunge nicicand acolo, pentru ca stravechea sa Chevy ramane pe butuci, undeva in fata cladirii in care locuieste Dean Lowry, un dement in toata puterea cuvantului, traficant de droguri recent convertit la religia islamica. In acest moment, cariera militara a lui Odell ia sfarsit, iar nesfarsitul sau calvar de-abia incepe: tanarul se trezeste cu doua cadavre pe cap, intra in colimatorul unor politisti corupti, e urmarit de serviciile secrete si de niste teleevanghelisti periculosi. Tot prostindu-se, bunul Odell ramane definitiv prost si ajunge eroul unor aventuri delirante, care il mana dintr-un capat in celalalt al Kansasului, in postura de terorist, de brat drept al lui Bin Laden si de dusman public numarul 1. Totul intr-o America desfigurata de isteria securitara post nine/eleven.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO