Astfel si-a intitulat expozitia de la Galeria de Arta din Baia Mare pictorul si scenograful Dorel Topan, artist cu o cariera inceputa tarziu si cu studii facute la Universitatea de Nord din capitala Maramuresului la vremea cand altii se afla de regula in plina maturitate creatoare. Cu toate acestea, artistul are in palmares, judecand dupa cuprinzatorul sau CV din pliantul expozitiei, o activitate febrila, cu un bun ecou in randul amatorilor de arta din proximitatea zonei in care traieste, dar si din cateva invidiabile orizonturi de lume.
Se pare ca, in acest moment, preocuparea de capatai a lui Dorel Topan este recuperarea timpului. O face cu meticuloasa disciplina profesionala si cu o apreciabila verva creatoare. Expozitia de la galeriile baimarene ale UAP este in buna masura o demonstratie in acest sens.
De la bun inceput trebuie sa remarc ca Dorel Topan nu simte nici un fel de presiune din partea a ceea ce as numi "memoria sau mostenirea Scolii de la Baia Mare". Emanciparea fata de orice poncif de ordin stilistic, suflu cromatic sau model de spiritualitate localist este atat de evidenta, incat arta lui poate dobandi lesne orice paternitate, in orice cardinalitate artistica. Pictura lui de azi este una pe care America si o parte a Europei imediat postbelice o venerau cu patima descoperitorilor de noi lumi. Suprarealismul si vesel-indemanatica miscare Pop Art isi dau mana dezinvolt in creatia artistului baimarean, dar cu o detasare ludica, inteligent speculata, ceea ce il fereste de exercitiul mimetic in nota unor mari tendinte, productive dupa cum se vede si azi in mai toata lumea.
Dorel Topan pare a fi organic racordat la astfel de fluxuri stilistice. El se simte bine in "citat", atata timp cat acesta nu-l domina si nu-i obtureaza pornirile de ironism sau de reconsiderare, hai sa-i spunem, postmoderna, a modelelor si atitudinilor anterioare, cu accente nu o data autobiografice.
Simt nevoia sa explic observatiile de mai inainte cu compozitia emblematic intitulata Poveste mioritica (Trei prieteni), in care pictorul a "ilustrat" pur si simplu trei butelii de bere foarte la moda, ipostaziate in cheie hiperrealist-fotografica in trei stari de agregare - simboluri moderne ale unei "confrerii" bahice. Ironismul lui Topan este unul simpatic, binevoitor si strabatut de infiorari lirice. Precum in "borcaniada" cu trimiteri autobiografice intitulata hatru Curriculum vitae. Sau in dramatica inscenare de forme/obiecte/personaje transformate (tot in maniera fotografica) in simboluri ale unei existentei imunde - Unhappy Family...
Exemplele ar putea continua in aceeasi nota a ilustrarii ironic-liricoide a unor secvente semnificative de viata, dar extrase dintr-o ireversibila si coplesitoare banalitate, care fac din existenta noastra cotidiana un spectacol deopotriva ridicol si cosmaresc. Dorel Topan se situeaza, in filosofia lui pictografica, pe o asemenea punte de comunicare cu semenii. Referintele lui sunt explicite si de o limpezime fara echivoc. Formele au corporalitate si o consistenta semnificativa, usor recognoscibila. Tehnicile picturii de tip hiperrealist ii sunt familiare si oarecum la indemana, potrivite cu nativitatea lui artistica, dar si cu inclinatiile sale spre sarjarea imagistica a unui truc mediatic, a unui loc comun sau a unei imprejurari grotesti dintr-o realitate frivola si alienanta. Acest fapt este mai vizibil in seria compozitiilor grafice sau pictografice, in care elementele de teatralitate si portretistica realizate in cheie parodica, prin subtile insinuari in "citat" ale unor arhetipuri consacrate de memoria vizuala a umanitatii, sunt foarte evidente (Tacerea lui Vladimir; Die Hard; Hasta la vista, Baby!).
Dorel Topan este contemporan cu noi prin curajul de a nu renunta la valorile stilistice si timbrale ale unei generatii contestatare, care nu a dobandit nimic, dar nici nu a schimbat nimic. Imaginea lumii este, de fapt, o repetitie continua.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
